Cum să procedezi dacă ai fost blestemat sau dacă tu însuţi ai blestemat?

Există cu adevărat blestem? Biserica acordă importanță chestiunii? Molitfelnicul amintește în destule rugăciuni de posibilitatea ca omul să se găsească sub blestem: „rupe legătura blestemului cu care s-a legat”, glăsuiește una din ele. Cartea conține o rugăciune numită exact aşa: „rugăciune de dezlegare de blestem”. Una din dezlegările rostite de preot la slujba înmormântării ori a parastasului ne lămurește că omul poate ajunge sub blestemul tatălui, al mamei ori chiar sub propriul său blestem.

Cu puțină vreme în urmă, deși o zi nu prea prietenoasă și îmbietoare pelerinajelor, a sosit la schit o bătrână însoțită de încă patru persoane care, din discuția avută, se dovediră a fi chiar odraslele ei. Din fericire, am mai văzut astfel de imagini emoționante. Copiii, întorși acasă din zări îndepărtate, își iau părinții și fac împreună frumoase pelerinaje. De astă dată, bunica m-a abordat direct, rugându-mă să zăbovesc ca să-și spună oful prezenței sale la mănăstire. Dorea în mod explicit să se spovedească, iar apoi să le citesc tutor câteva rugăciuni de dezlegare de blestem, lămurindu-mă: „Părinte, cât au fost mici m-au înădușit că erau mulți, iar eu văduvă, crescându-i greu. Când îmi ajungea cuțitul la os, scăpam câte un blestem. Foarte târziu am auzit că tare-i păcat să blestemi. Nu vreau să închid ochii până nu îmi iau povara de pe suflet”. M-am conformat întru totul dorinței bătrânei, dar vă mărturisesc că am rămas surprins plăcut de atitudinea conștiincioasă a vârstnicei mame, de a nu-și încheia socotelile cu lumea noastră, până nu a făcut tot posibilul pentru ca urmașii ei să nu sufere din pricina vorbelor grele aruncate asupra lor cu mult timp în urmă. Întâmplarea cu pricina mă determină să zăbovesc în articolul de faţă asupra încâlcitelor probleme legate de blestem: este păcat să blestemi? De ce totuși în Sfânta Scriptură întâlnim adesea împrejurări în care se recurge la blestem? Cum să procedăm dacă am fost blestemați sau, mai ales, dacă noi înșine am blestemat?

Așadar, există cu adevărat blestem? Biserica acordă importanță chestiunii? Molitfelnicul amintește în destule rugăciuni de posibilitatea ca omul să se găsească sub blestem: „rupe legătura blestemului cu care s-a legat”, glăsuiește una din ele. Cartea conține o rugăciune numită exact aşa: „rugăciune de dezlegare de blestem”. Una din dezlegările rostite de preot la slujba înmormântării ori a parastasului ne lămurește că omul poate ajunge sub blestemul tatălui, al mamei ori chiar sub propriul său blestem: „și de a căzut robul tău acesta sub blestemul tatălui său sau al maicii sale, sau sub blestemul său; de a amărât pe vreun preot și a luat de la el legătură nedezlegată; de a căzut în grea afurisanie de la arhiereu și din nepăsare sau din lenevie n-a dobândit iertare”.

Va să zică, uneori omul se leagă pe sine însuși cu blestem ori poate fi legat de către părinții trupești, dar și de preot sau de arhiereu. Să ne amintim de copilărie: cu câtă ușurință ne juram ori ne blestemam, în joacă, spre a ne convinge amicii despre un lucru: „să mor eu”, „să nu mai ajung” și altele asemenea! Dacă la vârstele mici se rostesc astfel de cuvinte adeseori fără discernământ, deosebit de grav este că numeroşi adulți recurg la asemenea expresii fără să-şi dea seama că le pot face rău. Dacă am privi, chiar succint, în Sfânta Scriptură, dintru început întâlnim cuvântul „blestem”: Dumnezeu i-a binecuvântat pe Adam și Eva după ce i-a creat, iar în urma căderii lor în păcat l-a blestemat pe șarpe, dar și pământul unde aveau să își ducă existența oamenii. De remarcat faptul că Domnul nu a aruncat blestem pe oameni atunci. Mai târziu însă, Cain este realmente primul om blestemat de Dumnezeu. În cazul lui Adam, blestemat este doar pământul, omul însă nu. Distincția a remarcat-o Sfântul Ioan Gură de Aur; el demonstrează că abia uciderea semenului, păcatul împotriva lui, aduce blestemul, iar nu direct păcatul împotriva lui Dumnezeu, ca în cazul neascultării protopărinţilor; aceasta arată limpede marea iubire a lui Dumnezeu, Care iartă păcatul îndreptat împotriva Sa însă, pe de altă parte, evidențiază şi efectul păcatului împotriva semenului. Dar Hristos Mântuitorul, modelul nostru suprem de viețuire pe pământ, a blestemat? Da, dar nu pe vreun om, ci un smochin care nu adusese rod, deci nu-și împlinise menirea.

În zilele noastre folosim adesea cuvinte de blam, de blestem, fie la adresa noastră, fie la cea a aproapelui nostru, uitând de spusele Domnului: „vă spun că pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecații. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept și din cuvintele tale vei fi osândit” (Luca 12, 36-37). Folosirea cu ușurătate a blestemului, ne învață părinții Bisericii, arată o intenție rea, o stare de răzvrătire, de răzbunare, în fond de înstrăinare de Dumnezeu. Dar, oare atunci când blestemul este aruncat din motive reale are efecte asupra noastră, mai ales cele rostite de părinți ori de preoți? Sfântul Paisie Aghioritul afirmă fără echivoc: „blestemul prinde atunci când există la mijloc nedreptatea”. La rândul său, marele nostru duhovnic, părintele Cleopa, ne atenționează: „blestemul de mamă este ca blestemul de preot, se prinde. Nu blestemați copiii, că se prinde. Nu spuneți la supărare, într-o încercare, anumite cuvinte grele, pentru că ele se prind”. Reținem așadar că nedreptatea, supărarea, mâhnirea provocate celor din jurul nostru pot atrage după ele blestemul. Dar, ce face Dumnezeu în acest caz? Tot părinții spun că Domnul îngăduie acest lucru, fiindcă respectă libertatea tuturora.

Ca atare, Biserica a statornicit în mod expres rugăciuni de dezlegare de blestem. Când am blestemat pe cineva, să nu uităm niciodată să mărturisim duhovnicului la spovedanie, rugându-l să ne citească rugăciunile potrivite, iar când am fost blestemați, la fel, să apelăm la slujitorul Domnului, ca să ne dezlege de răul venit asupra noastră. Deopotrivă, marii duhovnici ne arată că și cei care aruncă cu blesteme în dreapta și stânga fără motiv vor da socoteală. În plus, blestemul rostit cu ușurătate ori fără temei se poate întoarce asupra celui ce l-a pronunțat. Aceste rânduieli sunt valabile și în cazul preoților. Nimeni nu are dreptul să abuzeze de poziția sa de sacerdot, înspăimântându-i pe oameni cu blesteme.

Concluzionând, problema blestemului rostit ori primit nu este o joacă. Consecințele apar nu doar aici, ci îndeosebi în veșnicie. De aceea, după cum am arătat, Biserica a prevăzut în chip expres rugăciunile și dezlegările la care am făcut referire.

În ambele situații, căința sinceră, lacrimile, spovedania, ascultarea de duhovnic, împlinirea canonului rânduit, ne vor dezlega sufletele de chingile ucigătoare ale păcatului.

Arhim. Mihail Daniliuc
Sursa: Doxologia.ro

Lasă un comentariu

Cumpără o carte:


Pe mine m-a operat Sfântul Nectarie


Patericul pe înțelesul copiilor


Colindul vieţii mele


Viața, minunile și acatistul Părintelui Ilie Lăcătușu


Sfântul Iov din Uglea (1902-1985).
Din Patericul Maramureșului


Creștinismul sau Biserica


Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor


Din temnițe spre Sinaxare – Danion Vasile (coordonator)


Doctorul de povesti


Pilde și istorisiri pentru copiii creștini.


Patericul Mirenilor


Cum sa ne crestem copiii. Canon de rugaciune pentru copilul bolnav


Minunile Sfântului Nectarie din Eghina Românească


Despre Avort- Motive, Traume, Consecințe


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Pollyanna, jocul bucuriei


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune