Dacă se întâmplă ca unul dintre soţi să ia calea Bisericii, iar celălalt nu, ce-i de făcut?

E păcat ca un cuplu căsătorit să-şi continue relaţiile conjugale după ce au încetat să nască prunci? Când să se înfrâneze soţii?

Am zis până acum că păcat este evitarea sarcinii, iar nu unirea trupească dintre soţi – deoarece dacă, să presupunem, o pereche nu poate avea copii, ei nu sunt obligaţi să se înfrâneze! De ce nu? Pentru că ar putea ajunge vulnerabili şi ar sfârşi prin a cădea în păcat în afara căsătoriei – iar asta se poate întâmpla oricăruia dintre cei doi soţi.

De asta spune Sfântul Pavel în al şaptelea capitol din Întâia sa Epistolă către Corintheni ca nimeni să nu se înfrâneze fără învoială deplină cu celălalt. Amândoi soţii trebuie să fie în întregime de acord să se înfrâneze: „Nu vă lipsiţi (µὴ ἀποστερεῖτε) unul de altul, fără numai cu bună-învoială, ca să nu vă ispitească pe voi satana” (1 Cor. 7:5). Pentru ce? „Pentru neînfrânarea (ἀκρασίαν – lipsa de autocontrol) voastră.” Şi mai zice ceva cu totul uimitor! Fiindcă sunt unele femei care îşi resping bărbaţii şi reciproc, iar asta dă naştere la o mulţime de probleme biologice şi psihice grave – aşa că Sfântul Pavel zice: „Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; aşijderea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.” (1 Cor. 7:4).

Dacă se întâmplă ca unul dintre cei doi să sporească duhovniceşte, dar nu şi celălalt, ce-i de făcut? E foarte simplu. Poţi spori duhovniceşte cât doreşti, e dreptul tău – posteşte, roagă-te, citeşte, fă ce pofteşti! Îngrijeşte-te de sufletul tău în fiecare zi – cu cât mai mult, cu atât mai bine! În toate acestea, trupul şi sufletul îţi aparţin! Dar în privinţa relaţiilor trupeşti cu soţul tău sau cu soţia ta nu poţi dicta; cu ce te împiedică să sporeşti duhovniceşte dacă soţul sau soţia ta nu vrea să se înfrâneze? Poţi face orice vrei în cele ce sunt ale tale – de pildă, nu-ţi poate spune soţia sau soţul tău să nu posteşti sau să nu te rogi sau orice altceva: fiecare om este liber! În acelea sunteţi stăpâni, doar în privinţa relaţiilor conjugale depindeţi unul de celălalt.

Soţia să aibă însă grijă să nu-şi neglijeze îndatoririle gospodăreşti. Nu poate zice: „N-am gătit, n-am spălat, n-am făcut curăţenie, n-am strâns aşternuturile pentru că am mers la biserică în fiecare zi a săptămânii!” Asta va da curând naştere la alte probleme.

Puteţi citi despre toate acestea mai pe larg în capitolul al şaptelea de la 1 Corinteni.

***

Care este rolul femeii în familie, în viziune creștină?

Într-adevăr, înainte de venirea lui Hristos, femeia se afla în Orient în poziţia de slujitoare a soţului, însă Creştinismul a schimbat pe deplin viziunea lumii antice asupra rolului femeii.
Cred că, din pricina unor concepţii stereotipe şi eronate, pentru unii oameni este greu de acceptat ierarhia tradiţională a familiei, în care soţul este cap. Aceştia consideră că dacă soţul este cap, este în mod obligatoriu un tiran, un despot, care îşi priveşte soţia ca pe o sclavă şi îi bate pe ai săi în fiecare sâmbătă, în scopuri „educative”, iar soţia este o fiinţă călcată în picioare, cenuşie, fără drept la cuvânt. Această concepţie nu are nici o legătură cu viziunea creştină asupra familiei.

Într-adevăr, înainte de venirea lui Hristos, femeia se afla în Orient în poziţia de slujitoare a soţului, însă creştinismul a schimbat pe deplin viziunea lumii antice asupra rolului femeii. Atunci când prima pereche conjugală a fost izgonită din grădina Raiului, din cauza neascultării faţă de Dumnezeu, Domnul i-a spus Evei cuvintele următoare: „În dureri vei naşte prunci; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni” (Facere 3, 16).

Lopuhin dă acestui pasaj din Sfânta Scriptură următoarea explicaţie: „Avem de-a face cu o nouă trăsătură a relaţiei dintre soţ şi soţie, care stabileşte deplina dominaţie a celui dintâi asupra celei din urmă”. Şi înainte soţia avea statutul de ajutoare a soţului, adică poziţia ei era dependentă, subordonată, dar acum, „după ce prima soţie şi-a dovedit incapacitatea de a se folosi corect de libertate, Dumnezeu, printr-o lege expresă, a pus activitatea ei sub controlul suprem al soţului. Cea mai bună ilustraţie a acestui fapt este întreaga istorie a lumii antice precreştine, mai ales a Orientului antic, cu situaţia umilă, de roabă, pe care o ocupa atunci femeia. Numai în creştinism – religia răscumpărării – soţiei îi sunt înapoiate drepturile pierdute în urma căderii (Galateni 3, 28; Efeseni 5, 25)”.

Surse: Doxologia.ro

Lasă un comentariu

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Pollyanna, jocul bucuriei


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune