Părintele Arsenie Papacioc – despre lepădarea pruncilor

Părintele Arsenie Papacioc este considerat unul din cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei. Acesta vorbește despre păcatul avortului, gravitatea acestuia și sfaturi femeilor ce au făcut această greșeală.

Ce canon obisnuiti sa dati femeilor care au facut avorturi?

Consider ca acest pacat este printre cele mai mari pacate posibile. A ucide un copil in pantece e mult mai grav decat a omori un om botezat. Mai intai de toate, acest copil este autonom, mama care il poarta in pantece n-are drept asupra vietii lui. El e, fara discutie, liber sa creasca fara alt stapan decat Dumnezeu. Copilul, in pantece, nu poate sa se apere. S-a demonstrat ca fatul simte pericolul, simte cutitul ucigas si se roteste puternic, intr-un strigat mut, dar nu se poate nicicum apara. Va sa zica este fiinta! El nu se poate apara si tu il ucizi cu atata cruzime. Avortul a devenit un obicei, iar acum statisticile insumeaza cifre ingrozitoare.

Se stie ca lupoaicele alapteaza copii de oameni; o lupoaica il alapteaza, iar mama lui il ucide! Va dati seama ce cruzime si ce abdicare de la rosturile de mama, de femeie, care este atat de laudata si de necomparat in fata lui Dumnezeu!

Deci, avortul este o crima foarte mare, pentru ca acel prunc, mai intai de toate, moare nebotezat. Caci el are suflet din momentul zamislirii si noi ii pomenim la proscomidie pe “pruncii inainte de vreme”, care sunt copiii acestia avortati.

Canonul Sfintilor Parinti este foarte mare. Acestia opresc de la Sfanta Impartasanie chiar pana aproape de sfasitul vietii. Insa conteaza foarte mult cainta in fata duhovnicului a mamei care a facut avort. Nu poti sa-i dai unei mame care are cainta un canon de 15 sau 20 de ani- cum de altfel s-a intamplat din partea unor duhovnici, lucru pe care eu nu l-am acceptat.

Au fost putini cei care au dat canon pana la moarte, dar au dat. Au socotit importanta mare a Sfintei Impartasanii. Sau au dat asa, pentru ca se da, ca e ucidere grozava. Nu m-a bucurat deloc pozitia asta, pentru ca, dragii mei, Domnul Iisus Hristos s-a rastignit, s-a jertfit pentru toate pacatele posibile, tinand cont de acel “de saptezeci de ori cate sapte”, care inseamna permanenta. Cuvantul “sapte” in Scriptura inseamna “mai mult” si Mantuitorul vrea sa spuna “permanent”, daca exista cainta. Deci nu trebuie sa marginim, nu trebuie sa punem limite jertfei de pe Golgota, refuzand cainta. Daca Sfanta Impartasanie este atat de mare incat n-o meritam, tot atat de important si chiar mai important este sa n-o neglijam tocmai pentru ca este mare.

In ce priveste oprirea de la Sfanta Impartasanie a femeilor care au facut avorturi, eu n-am depasit 3 ani, daca se caiesc din toata inima. Dar mai mult decat a canonisi, le arat marea greseala pe care au facut-o. Copiii acestia lepadati ne vad, si este inca timp sa plangem si sa cadem cu fata la pamant.

Le dau canon -sfatuitor, bineinteles- in sensul unei nevointe scurte, dar permanente; zi de zi, toata viata, sa faca ceva, care e chestiune de secunde, dar care tine de pocainta aceasta sincera. Sa fie constienta toata viata de ceea ce a facut. Nu ma intereseaza un canon rece, pe care il face sau nu-l face, ci un canon la care sa participe. Si am rezumat numai la cateva secunde durata acestui canon pe care il dau, numai ca sa fie o stare de prezenta continua a ceea ce a facut.

Deci, oprire de la impartasit sub trei ani; n-am depasit trei ani. Dar nu fac lucrul acesta de capul meu, ci urmand canoanele Pidalionului. Sf. Vasile cel Mare care este considerat in lumea duhovniceasca drept cel mai tare in canoane, are un canon, Canonul 74, care spune asa: “Daca oricare dintre cei care au facut pacatele mentionate mai inainte se va face sarguitor, marturisindu-se, in acest caz, daca acela caruia prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu i s-a incredintat puterea de a lega sau dezlega, vazand covarsirea marturisirii celui ce a pacatuit, s-ar face mai bland intru a micsora timpul epitimiilor, nu este vrednic de osandire; fiindca examinarea scripturilor ne face cunoscut ca cei ce cu mare durere se marturisesc degraba, ajung iubirea de oameni a lui Dumnezeu.” De unde se intelege ca intensitatea unei pocainte, a unei trairi, te apropie foarte mult de starea omului duhovnicesc si de iertare. De aceea am zis eu: Urmariti elasticitatea canoanelor, nu numaidecat litera, ajungand astfel la canoane de zeci de ani. In canonisire duhovnicii ar trebui sa explice celui ce se marturiseste cum stau lucrurile. Sa-l puna intr-o stare de ingrijorare, sa nu-l inspaimante la gandul ca nu va mai fi iertat. Sa-l asiguri ca este iertat, ca-l dezlegi, cu conditia ca el sa-l imblanzeasca pe dumnezeu prin acte de pocainta cateva secunde pe zi, in fiecare zi cat va trai pe pamant.

Si mai este o insemnare la Canonul 86, tot al Sf. Vasile cel Mare, ca pe vremea aceea se dadeau canoane mari pentru ca era si credinta multa. Noi trebuie sa tinem cont si de starea reala a sufletului omenesc din acest moment istoric pe care il traim. Plus faptul ca sunt o serie intreaga de imprejurari, de situatii intre sot si sotie, o serie intreaga de judecati si prejudecati de care trebuie sa tii cont, ca duhovnic, mai ales cand este vorba sa opresti ani de zile de la impartasanie.

Deci eu nu sunt pentru o oprire prea mare. Nu treebuie sa ramai la un canon rece: “faci atat pentru ca ai facut atat”. Asta nu inseamna duhovnicie, ci inseamna un fel de “dura lex, sed lex” (“legea e aspra, dar e lege”), care in justitia laica se potriveste, dar la noi nu, pentru ca aici se face uz de mila lui Dumnezeu cu orice chip.

Aspectul esential al sfatului si canonului duhovnicului este cainta propriu-zisa. De ea trebuie sa tinem cont. Deci este in functie de intensitatea pocaintei, nu de cantitatea timpului, pentru ca nu timpul decide impartasirea, ci pocainta ta interioara este cea care decide! Este gandul la iad, dar si nadejdea la Dumnezeu, traind stiinta aceasta. In toata opera Sa, in tot ceea ce face, Dumnezeu nu are gandul sa-l piarda pe om. Si a dat duhovnicului- care este om si el- putinta de a randui, de a-l pune pe drumul bun al vesniciei fericite; cu putere nelimitata. Preotul tine locul lui Dumnezeu; nu se discuta lucrul acesta. Dar daca, in calitate de preot duhovnic, stii cine esti si faci abuz de puterea aceasta, esti foarte vinovat; dar mai vinovat esti daca esti inconstient de puterea pe care o detii.

Dar mai spun si urmatorul lucru: marturisirea in sine este un canon! Nu este usor sa vii sa dezgolesti pacate atat de ascunse.

Am intrebat adeseori femei, fete, despre chiuretaj. Si ce am constatat: cand intrebam de niste pacate obisnuite, spuneau foarte greu ca le-au facut; le era rusine ca au mintit, ca au furat, etc. Dar cand intrebam de avort, spuneau imediat: “Da, am facut!”, ca si cum avortul era un lucru neinsemnat. Aceasta pentru ca in vremea de astazi este considerat un lucru oarecare. Ma interesa sa-i pun in starea de trezvie, de simtire ca intreruperea de sarcina este un pacat foarte mare, grozav de mare.

Ce sfaturi de mangaiere dati acestor femei care vin uneori deznadajduite pentru pacatul pe care l-au facut?

Acestora le spun: “ Da, este iertare. Eu te dezleg acum pentru totdeauna, numai ca urmeaza sa-L imblanzesti pe Dumnezeu cu acest canon pe care ti-l dau. Dar canon de simtire, nu de nevointa”. Deci cu orice chip o asigur ca este iertata si nu mai este nevoie sa-l tot marturiseasca. O singura data se marturiseste pacatul; dar ma intereseaza ca marturisirea sa fie cu simtire proprie. Deci o asigur ca este iertata, ca sa intre intr-o stare de continua nadejde, dar cu o cainta permanenta. Acesta este canonul pe care il dau; iar altele, precum sa faca milostenie, sa boteze un copil, vin dupa aceea, pe parcurs. Pentru ca este posibil ca respectiva sa nu aiba bani nici de paine, daramite de botez!

Ce le sfatuiti pe femei sa faca daca barbatul nu este de acord cu infranarea sau cu pastrarea pruncilor zamisliti?

Cu nici un chip sa faca avort, indiferent ce s-ar intampla. “Pe viata si pe moarte”, le spun eu. Cu nici un chip n-au voie sa ucida. Despartire, orice altceva, dar nu avort, nu ucidere.

Pot fi recomandate mijloacele anticonceptionale, cu pretextul ca este un pacat mai mic decat avortul?

Anticonceptionalele sunt frauda conjugala si atentat impotriva planurilor lui Dumnezeu. Nu e crima, e numai atentat. Este un pacat mai mic. Dar noi nu ingaduim nici cel mai mic pacat! Dar care-i mic si care-i mare? Sau “sarpe mic si sarpe mare”; daca un sarpe mic te musca cu atata otrava incat sa mori, nu mai e nevoie sa te muste altul mai mare! Deci e o mare greseala. Nu accept, insa nu-i pot opri de la impartasanie pentru aceste fraude conjugale in aceeasi masura ca pe cei care au facut avort. Ii impartasesc mai repede. Nu putem sa tinem lucrurile pe loc; nici nu putem condamna femeia sa reziste la tirania unui pagan de sot. Insa nu putem accepta cu nici un chip pacatul. Trebuie sa luam niste masuri mai usoare decat daca ar fi facut crima; dar nu ca si cand n-ar fi facut nimic.

Dar am intalnit un preot care, vazand cat de multe femei cu avorturi vin la el, le-a zis: “In loc de pacatul asta mare, macar alegeti unul mai mic, cum ar fi folosirea anticonceptionalelor”…

Draga, eu am intalnit si altceva: niste ingeri buni care s-au facut draci. Nu se poate! Pacatul ramane pacat. Un duhovnic n-are voie sa dezlege nici ca sa se manance de dulce, macar ca in Canonul 69 Apostolic, in jurul caruia se invart toate rigorile postului, se spune pana la urma asa: “afara de caz de boala”. Dar eu nu dezleg dinainte. Nu spun dinainte: “Mananca de dulce!” Nu am voie ca duhovnic, sa dezleg inainte ceea ce de fapt e legat de Biserica. Eu dezleg dupa ce ai facut fapta, dar nu anticipez.

Preotii trebuie sa fie foarte blanzi si ingaduitori, dar pe pozitia lui Hristos. Hristos n-a putut sa accepte nici cel mai mic pacat! Pentru aceasta, El a suferit toate impunsaturile, loviturile si scuiparile. Nu poate sa accepte! Ca te iarta daca te pocaiesti, asta e altceva. Duhovnicul, care este insarcinat cu acest nemaipomenit har, nu poate sa faca compromisuri prealabile.

Deci sa fim blanzi, sa nu oprim prea mult pe cel ce a pacatuit, sa-l iubim, sa ne para rau de pacat si sa-i spunem: “Foarte bine ca ai venit!” Atunci omul spune tot si tu poti sa-i dai dezlegare. Ca a cazut si l-ai scos din adanc de ape, foarte bine, dar nu-l mai certa de ce e ud… Asta e important, sa-l salvezi; asta e scopul, nu? Sa-l aduci pe linia de plutire, sa-l readuci la respiratie si sa intre pe drumul cel bun. Nu acceptam cu nici un chip compromisuri.

Sursa bibliografica:- „Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos pentru pruncii avortati”, Editura Bizantina

Lasă un comentariu

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Pollyanna, jocul bucuriei


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune