Tot mai mulți oameni caută rugăciuni făcătoare de minuni și cred că există anumite cuvinte magice care ne pot îndeplini orice dorință.
Pentru ca o rugăciune să fie făcătoare de minuni, ea trebuie făcută din inimă! „Rugăciunea care nu pleacă din inimă, este spoială”, spunea Părintele Arsenie Papacioc. Se întâmăplă însă, de multe ori ca mintea noastră să zboare în altă parte, și nu la Dumnezeu, iar asta nu se mai numește rugăciune.
Sfântul Paisie Aghioritul spunea că „atunci când omul se roagă cu credință, într-un fel îl obligă pe Dumnezeu să îi împlinească cererea, pentru această credință a lui. Atunci când cerem ceva de la Dumnezeu, să nu ne îndoim, și vom fi auziți.”
Tot despre puterea rugăciunii, Părintele Papacioc avea o pildă superbă: „O dată, a venit diavolul la ușa unui călugăr. Și împingea diavolul să intere, împingea și calugărul dinăuntru să nu îl lase, și se ruga în timpul acesta: „Doamne Iisuse, ajută-mă, miluește-mă!” Dar diavolul îl împingea din ce în ce mai tare, mai să-l biruie, când de teamă a strigat călugărul cât a putut de tare: „Doamne iartă-mă și ajută-mă!” Și imediat a dispărut diavolul și langă el a aparut Mântuitorul. De ce nu ai venit până acum? l-a întrebat călugătul. „Am auzit când m-ai chemat cu adevărat”.
Această povestioară trebuie să ne fie învățătură pentru modul în care ne rugăm.
După rugăciunea săvârşită acasă sau în biserică, pentru a păstra starea rugătoare, înduioşată a sufletului, este nevoie de tăcere. Uneori chiar o vorbă simplă, în aparenţă neînsemnată, poate distruge şi speria, ca pe o pasăre mică, înduioşarea din sufletul nostru.
***
„Ascult inima şi aud înlăuntru: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.» Încerc să-mi amintesc vreun lucru şi vreun eveniment din trecut, dar nu pot. Toate gândurile se odihnesc într’o pace nespusă, iar în toată fiinţa mea domneşte o bucurie şi o râvnă negrăită după Dumnezeu. Aceasta este starea Îngerilor şi a Sfinţilor, starea vieţuirii în plinătatea harului.”
Părintele Tadei, 1914 – 2003.
***
Rugăciunea este hrana sufletului. Nu chinuiţi sufletele voastre prin înfometare, mai bine să flămânzească trupul. Nu osândiţi pe nimeni, iertaţi-i pe toţi. Socotiţi-vă mai răi decât toţi oamenii din lume şi vă veţi mântui. Micşoraţi-vă cât puteţi de mult.
Rugăciunea, postul şi trezvia, adică păzirea gândurilor şi sentimentelor, ne fac biruitori asupra vrăjmaşilor mântuirii noastre. Cel mai greu dintre aceste trei lucruri este rugăciunea, veşnica virtute, care în urma exersării se transformă în deprindere, iar rugăciunea până la moarte cere silire, prin urmare, nevoinţă.
Nu vă lipiţi inimile de deşertăciunea lumii. Mai ales în timpul rugăciunii lepădaţi toate gândurile legate de cele lumeşti. După rugăciunea săvârşită acasă sau în biserică, pentru a păstra starea rugătoare, înduioşată a sufletului, este nevoie de tăcere. Uneori chiar o vorbă simplă, în aparenţă neînsemnată, poate distruge şi speria, ca pe o pasăre mică, înduioşarea din sufletul nostru.
Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 101-102