Sâmbetele Postului Mare, dedicate pomenirii celor adormiți! Ce trebuie să faci în aceste zile pentru cei răposați! Atenție, însă, nu în fiecare post de peste an se fac parastase în fiecare sâmbătă, ci numai în Postul Mare!

Sfinţii Părinţi compară adesea Postul cu călătoria de patruzeci de ani a poporului ales în pustiu. Ştim din Biblie că pentru a salva poporul Său de la deznădejde şi pentru a le descoperi, de asemenea, planul Său (de mântuire a lumii — n.tr.) Dumnezeu a săvârşit multe minuni de-a lungul acestei călătorii; prin analogie, acelaşi model de explicaţie este dat de Sfinţii Părinţi şi celor patruzeci de zile ale Postului.

Deşi finalitatea sa este Pastele, ţara făgăduită a împărăţiei lui Dumnezeu, Postul Paştelui are la sfârşitul fiecăreia din săptămânile sale un „popas” special – o anticipare a acelei finalităţi. Sunt două zile „euharistice” – Sâmbăta şi Duminica – care în călătoria duhovnicească a Postului au o semnificaţie deosebită.

Să începem cu Sâmbăta. Statutul său liturgic special în tradiţia noastră şi deosebirea sa faţă de tipicul de slujbă al Postului Mare au nevoie de câteva explicaţii. Din punctul de vedere al rânduielilor, Sâmbăta nu este o zi de post ci una de sărbătoare, pentru că Dumnezeu însuşi a instituit-o ca sărbătoare: „Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială” (Facerea, II, 3). Nimeni nu poate dezlega sau aboli ceea ce Dumnezeu a statornicit. Este adevărat că mulţi creştini consideră că instituirea divină a Sabatului a fost pur şi simplu transferată Duminica, care a devenit astfel ziua creştină de odihnă sau Sabatul. Nimic din Sfânta Scriptură sau din Sfânta Tradiţie nu poate sprijini această credinţă (…)

Sabatul, ziua Creaţiei, ziua „lumii acesteia”, devine – în Hristos – ziua aşteptării, ziua dinainte de Ziua Domnului. Transformarea Sabatului s-a petrecut în Sfânta şi Marea Sâmbătă în care Hristos, „plinindu-Şi toată lucrarea Sa”, S-a odihnit în mormânt. în ziua următoare, „prima după Sabat”, Viaţa a răsărit afară din mormântul de viaţă dătător, femeilor mironosiţe li s-a spus: „Bucuraţi-vă!”, apostolii „încă necrezând de teamă şi de bucurie”, iar prima zi a Noii Creaţii a început. De această nouă zi, Biserica se împărtăşeşte şi, prin ea, intră în Duminică.

Toate acestea explică locul unic al Sâmbetei — ziua a şaptea — în tradiţia liturgică: caracterul său dublu, ca zi de sărbătoare şi ca zi a morţii. Este o sărbătoare deoarece lumea aceasta şi timpul ei ne spun că Hristos a învins moartea şi a instaurat împărăţia Sa, deoarece întruparea, Moartea şi învierea Sa reprezintă plinirea Creaţiei întru care Dumnezeu S-a bucurat la începuturi. Este o zi a morţii deoarece în moartea lui Hristos lumea a murit iar mântuirea, plinirea şi transfigurarea ei sunt dincolo de mormânt, în „veacul ce va să vină”. Toate Sâmbetele anului liturgic îşi dobândesc înţelesul de la două Sâmbete importante: aceea a învierii lui Lazăr, care a avut loc în lumea aceasta şi care este vestirea şi încredinţarea învierii cea de obşte şi aceea din Sfânta şi Marea Sâmbătă a Paştelui, când moartea însăşi a fost schimbată şi a devenit „puntea” către viaţa nouă a noii Creaţii.

De-a lungul Postului, acest înţeles al Sâmbetelor capătă o intensitate deosebită întrucât scopul Postului este tocmai acela de a regăsi sensul creştin al timpului ca pregătire şi pelerinaj şi de a redescoperi starea de „străin” şi „călător”pe care o are creştinul în această lume (I Petru, II, 11). Aceste Sâmbete se referă la ostenelile Postului în legătură cu plinirea viitoare şi astfel dau Postului ritmul său deosebit. Pe de o parte Sâmbăta, în Post, este o zi „euharistică” marcată prin săvârşirea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, iar Euharistia înseamnă totdeauna sărbătoare.(…)

Sâmbetele Postului, după cum am spus-o mai înainte, au şi o temă sau dimensiune secundară: aceea a morţii. Cu excepţia primei Sâmbete, care este prin tradiţie închinată Sfântului Teodor Tiron, şi celei de a cincea – aceea a Acatistului Bunei Vestiri – cele trei Sâmbete ce rămân sunt zile de pomenire obştească a tuturor celor care „întru nădejdea învierii şi a vieţii celei veşnice” au adormit întru Domnul. Această pomenire, după cum am spus-o deja, pregăteşte şi anunţă Sâmbăta din Săptămâna Patimilor. Această pomenire reprezintă nu numai un act de iubire, o faptă bună; ea este, de asemenea, o redescoperire esenţială a „lumii acesteia” ca muribundă şi moartă.(…)

Rugăciunea pentru morţi nu înseamnă doliu şi nicăieri nu este aceasta mai bine vădită decât în relaţia dintre pomenirea obştească a morţilor în Sâmbetele în general şi în Sâmbetele Postului Mare în special.(…)

Strălucirea Sâmbetei lui Lazăr şi pacea luminoasă a Sfintei şi Marii Sâmbete sunt acelea care constituie înţelesul morţii creştine şi al rugăciunilor noastre pentru cei morţi.

Sâmbetele Postului Mare se respectă
În general, ziua de sâmbătă este dedicată morților. În anul calendaristic religios, sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului sec de carne, sâmbetele Postului Mare, 6 la număr, pe alocuri chiar Joia Mare, Joia Înălţării Domnului, special pentru eroi, sâmbăta dinaintea Pogorârii Sfântului Duh, Paştile blajinilor, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Moşii de toamnă, în sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil, Ajunul Crăciunului și fiecare zi de hram bisericesc sunt date în care se fac parastase pentru cei plecați dintre noi. Atenție, însă, nu în fiecare post de peste an se fac parastase în fiecare sâmbătă, ci numai în Postul Mare!

Ce se face la pomenirea morților
Dacă ziua comemorării celui răposat pică într-o zi în care nu se fac parastase, pomenirea va avea loc întotdeauna înaintea datei. Niciodată mai târziu! Dacă avem mai mulți morți de pomenit, este bine să facem un pomelnic comun. Rugăciunea capătă astfel mai multă putere. Întoteauna, se duc la biserică un colac, colivă, o sticlă cu vin și lumânări. Acestea sunt obligațiile creștinești și nimic mai mult.

Foarte important este ca lumânările folosite la înmormântări și la pomeniri să fie din ceară curată. Trebuie să fie fabricate după ritualul creștin, și nu cele din comerț sau cumpărate de oriunde. Trebuie știut că celor ce au fost incinerați (adică arși în crematoriu) nu li se fac nici slujbe, nici parastase, la fel ca și sinucigașilor, care nici nu se trec pe pomelnice. Mai trebuie menționat și faptul că, dacă ziua parastasului pică în zi de post, pentru ca acesta să fie primit trebuie neapărat ca bucatele împărțite să fie de post, chiar dacă acestea nu erau pe placul răposaților.
Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1995, p. 77-78

 

Sursa: crestinortodox.ro

Lasă un comentariu

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Pollyanna, jocul bucuriei


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune