Trei sunt gropile pe care ni le sapă demonii când voim să ne ducem viața potrivit voinței lui Dumnezeu.
În primul rând se luptă pentru a ne împiedica să facem binele.
Nereușind într-acest chip, în cel de-al doilea rând ei se străduiesc să ne determine ca tot ce săvârșim să facem împotriva voii lui Dumnezeu.
Iar când furii nu și-au putut realiza nici acest plan, atunci se furișează în sufletul nostru, lăudându-ne pentru aceea că toată viața noastră e după placul lui Dumnezeu.
Vrăjmașa celei dintâi viclenii diavolești este grija și amintirea de moarte; a celei de-a doua, ascultarea și umilința; a celei de-a treia, neîncetata defăimare de sine.
Aceasta este osteneala noastră până ce focul dragostei dumnezeiești va fi aprins pe altarul inimii noastre (Psalm 72, 17).
***
Locul unde lucrează cu cea mai mare putere diavolul
Pe oriunde se foloseste si se bea alcoolul, diavolul coseste si secera din greu. Doar nicaieri n-are diavolul un seceris atat de bogat ca la carciuma.
Daca Duhul Sfant Si-a ales o casa (biserica, adunarea credinciosilor) unde lucreaza mai viu si mai cu putere – apoi asa a facut si satan. Si-a ales si el o casa speciala pentru duhul lui cel rau, pentru alcool.
Carciuma este casa si locul unde lucreaza mai viu si mai cu putere duhul diavolului, alcoolul Coasa mortii si a pieirii sufletesti nicaieri n-are un seceris atat de bogat ca la carciuma. Carciuma este cu adevarat casa iadului unde diavolul e „acasa” la el si isi arata toata puterea lui prin fel de fel de ispravi infricosate (sudalme, betii, desfranari, batai, omoruri etc.) pe care le face duhul lui: alcoolul.
Din om, din cea mai aleasa faptura a lui Dumnezeu, carciuma si alcoolul fac un dobitoc. Cu carciuma si alcoolul strica diavolul cea mai aleasa faptura a lui Dumnezeu.
Iadul isi are o usa deschisa inca din lumea asta. Iar usa aceasta este usa carciumii. Toti cei ce intra pe usa aceasta, intra pe usa iadului. Intra pe usa mortii si a pieirii sufletesti. Toti cei ce apuca drumul carciumii, apuca drumul mortii.
Ca un iad cu gura cascata sta carciuma din mijlocul satului si toti cei care nu se feresc sunt inghititi de acest iad infricosat. Toti cei care „apuca cu carciuma” sunt inghititi de acest iad infricosat.
Fugiti si feriti-fa de carciuma, de casa cea infricosata a lui satan! Iar cei apucati in mrejele ei scapati indata la Domnul Iisus. Predati-va Domnului, intrati in Oastea Lui si veti scapa indata de aceasta cursa diavoleasca.
***
Cele dintâi şi cele mai puternice arme ale călugărului şi creştinului
Odată a fost întrebat bătrânul, cum poate călugărul să devină un bun ostaş al lui Hristos.
-Dacă monahul este om de rugăciune neîncetată, om de pace cu toţi oamenii, cu Dumnezeu şi cu sine; dacă are inimă înfrântă şi smerită; dacă nu se teme de ceasul morţii şi este dezlipit de cele pământeşti, deja este ostaş deplin al lui Hristos, cum spune şi Sfântul Apostol Pavel: Întrarmaţi-vă ca nişte buni ostaşi ai lui Hristos…
Credinţa tare, rugăciunea şi smerenia sunt cele dintâi şi cele mai puternice arme ale călugărului şi creştinului. Iar ultima şi cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos, Cel înviat din morţi, este dragostea creştină, adică să iubească fără deosebire pe toţi oamenii şi toată zidirea creată de Dumnezeu.
Doi călugări l-au întrebat despre harul preoţiei în mănăstire.
-Călugăria, a spus Părintele Paisie (Olaru) , se cere de fiecare candidat, că nimeni nu poate fi călugărit, dacă el singur nu o cere; iar preoţia se dăruieşte de la Dumnezeu, prin voia celor mai mari ai noştri. Preoţia este o taină şi se dă după multă nevoinţă şi verificare, numai celor vrednici. Călugărul nu trebuie să ceară şi să dorească preoţia şi duhovnicia. Dar, dacă este silit de păstorii săi şi este nevoie, s-o primească spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea multora. Vai nouă, dacă recomandăm candidaţi nevrednici de preoţie. În faţa lui Hristos vor da greu răspuns, atât candidatul şi duhovnicul care l-a recomandat, cât şi ierarhul care l-a hirotonit cu grele impedimente canonice.
Aceiaşi părinţi au zis: Care este cel dintâi cuvânt al ucenicului către duhovnic? Dar al duhovnicului către ucenic?
-Cel dintâi cuvânt al ucenicului către duhovnicul lui este: „Iartă-mă, părinte, şi nu mă uita la sfânta rugăciune”. Iar duhovnicul să zică către ucenic: „Dumnezeu să te ierte, fiule, şi să ne vedem la rai!”.
Surse: Părintele Ioanichie Bălan, ”Patericul românesc”; Preot Iosif Trifa, ”Alcoolul – duhul diavolului”; Sfântul Ioan Scărarul, ”Scara Raiului”.