Părintele Ioanichie Bălan: Citeşte cu atenţie această carte, notează păcatele pe care le-ai făcut, apoi stai în genunchi înaintea sfintelor icoane şi le repetă de şapte ori cu căinţă şi cu lacrimi. După aceea, vino… Ia aminte şi fă aşa ca să te ierte Dumnezeu şi să ai Harul Lui:
Notează păcatele pe care le-ai făcut, apoi stai în genunchi înaintea sfintelor icoane şi le repetă de şapte ori cu căinţă şi cu lacrimi
Spuneau maicile din Mănăstirile Văratec şi Agapia că părintele Nicodim era un om de rugăciune. Se ruga în chilie cu mâinile înălţate spre cer, se ruga în biserică, se ruga pe cale, se ruga în pădure, permanent slăvea pe Dumnezeu. După ce-şi termina rugăciunea, deschidea uşa chiliei şi vorbea cu oamenii, spovedind şi mângâind pe toţi. Uneori, faţa lui era luminată de darul rugăciunii şi de bucuria Duhului Sfânt.
Acest renumit duhovnic era foarte râvnitor pentru mântuirea celor ce veneau la el. Pe toţi îi primea cu dragoste, îi mărturisea cu atenţie şi îi sfătuia cu înţelepciune, căci era statornic şi hotărât în cuvânt şi niciodată nu se schimba. Făcea totul să salveze sufletul omului.
Odată, a venit la părintele un om tulburat şi i-a spus:
– Părinte, au venit peste mine multe necazuri şi nu le mai pot răbda. Dă-mi un cuvânt de folos.
– Nu te tulbura, frate, a zis bătrânul. Vezi scârbele acestea? Iată, pe aici a păşit Hristos. Pe aici au trecut Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinţii Apostoli, sfinţii mucenici şi toţi părinţii. Pe aici se cade să trecem şi noi, cei care urmăm lui Hristos. Că nu este altă cale de mântuire. Nu putem dobândi bucuria mântuirii, până nu gustăm mai întâi din paharul suferinţei şi al necazurilor vieţii.
Într-o zi, a venit la părintele Nicodim o femeie să se spovedească, iar el i-a spus:
– Citeşte cu atenţie această carte, notează păcatele pe care le-ai făcut, apoi stai în genunchi înaintea sfintelor icoane şi le repetă de şapte ori cu căinţă şi cu lacrimi. După aceea, vino să te mărturisesc. Că precum Neeman Sirianul s-a afundat de şapte ori în apa Iordanului (IV Regi 5, 10) şi s-a curăţat de lepră, aşa şi noi se cade să ne căim din inimă, ca să ne spele Dumnezeu de lepra păcatelor.
Iar pentru sfânta rugăciune învăţa:
– Fraţilor, să ne rugăm neîncetat, cu luare-aminte şi cu atenţie. Să nu lăsăm mintea să hoinărească în timpul rugăciunii. Că la ce te gândeşti, la aceea te şi închini, şi rugăciunea se preface în păcat, că te închini idolilor din minte, iar nu lui Hristos. Deci, să cerem ajutorul lui Dumnezeu, ca să ne putem ruga cum trebuie. Iar dacă gândurile noastre fug, să le întoarcem înapoi, precum îşi întoarce ciobanul oile ce fug din turmă.
***
„Spovedania nu înseamnă să te speli ca să te întorci înapoi în noroi”
„Ascultă, le-ai spovedit pe acestea de cel puțin douăzeci de ori. Ce rost mai are să le tot repeți din nou și din nou?”
Știți, este o veche povestioară rusească despre o doamnă bătrână care se spovedea la același preot an de an și spunea de fiecare dată păcatele pe care le făcuse din tinerețe. Și într-o zi preotul i-a zis: „Ascultă, le-ai spovedit pe acestea de cel puțin douăzeci de ori. Ce rost mai are să le tot repeți din nou și din nou?”. Iar bătrâna a spus: „O, părinte, cât de dulce este amintirea lor…”. Ei bine, dacă vezi că un păcat sau altul îți strârnește o dulce amintire sau te gândești că ar fi bine dacă Dumnezeu ar avea alte gusturi și ar fi mai bine dacă ar fi indulgent în privința cutărui lucru, atunci trebuie să vii la spovedanie și să spui: „Mă închin la un idol, trufia mea, sau la altceva ce contează mult pentru mine și mă agăț de el și îl îmbrățișez”. Cred că spovedania ar trebui mereu avută în vedere. Dacă ai spus că ai greșit aici sau acolo, trebuie să și faci ceva în această privință. Spovedania nu înseamnă să te speli ca să te întorci înapoi în noroi.
Surse: Părintele Ioanichie Bălan, „Patericul românesc”; Mitropolitul Antonie de Suroj, Mai aproape de Hrisos: spovedania și iertarea.
