CUVÎNTUL, PECETE A DUMNEZEIRII
Poate, pentru unii, Cuvîntul
E un fel de jucărie zornăitoare
Din care sunetele ies oricum, alandala
Fonfăit, ambigu, scheunat, la’ntîmplare
Sau pe game suave, dezmierdătoare
Alteori stridente, cîrîitoare
Fără ca inima, urechea, cît de cît ofensate
Să le cearnă dibace, cu scumpătate. Pentru mine, în rostul Firii
Cuvîntul e Negrăitul, pecetea de aur a Nemuririi
Ofranda nelumească a Dumnezeirii
Nu monedă calpă, jucată la păcănele
Ieftin, în bîlciuri, printre tarabe
In uralele haimanalelor străzii… Căci, precum aflăm din Scriptură
„La început a fost Cuvîntul și Cuvîntul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvîntulși toate cîte s’au făcut prin El s’au făcut”.
Iată, precum apele se varsă în mare
Cuvintele inundă istoria
Botezînd popoarele în noime purtătoare de adîncuri nedezlegate
In toate rostitele, nerostitele
Stiutele, neștiutele
Văzutele, nevăzutele
Numitele, nenumitele.
de Hrisostom monahul