De fiecare dată când mi se întâmplă ceva rău, o nereuşită, cad într-o depresie şi am impresia că urăsc pe toată lumea. Ce să fac să nu mai am sentimentul acesta?
– Cineva spune: „Mă urăsc pe mine”, altcineva zice: „Urăsc pe toată lumea”… Ura este un sentiment nevinovat în sine, dar este simptomul unei boli grave a sufletului. Nu sunt fericit, nu pot să fiu fericit, când urăsc. Atunci strig la Dumnezeu: „Doamne, învaţă-mă să iubesc!”. Nu putem iubi „din instinct”, avem nevoie să învăţăm asta. Iubirea se învaţă.
Spunea Părintele Sofronie de la Essex o povestioară: „Un om s-a dus la Muntele Athos să întrebe ce să facă să se mântuiască. Şi acolo i-au zis: «Să iubeşti pe Dumnezeu din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău şi din toată inima ta şi pe aproapele ca pe tine însuţi». Şi bietul om şi-a zis: «Asta nu pot! Pe Dumnezeu nu-L iubesc, mi-e frică de El, dar nu-L iubesc… iar pe aproapele nu-l pot suferi de cele mai multe ori. Trebuie să mai fie şi alte metode de mântuire, post, mătănii, ceva ce pot să fac…» Se duce la alt Părinte şi la altul şi străbate tot Muntele Sfânt fără să aibă vreo altă metodă… Atunci s-a aşezat pe o piatră şi şi-a zis cu toată deznădejdea celui ce caută o soluţie: «Ce voi face? Am nevoie de mântuire. Nu vreau să mă chinui aşa o veşnicie!» şi, i-a venit gândul: «Am să fac ce pot. Pot să fac ce aş face dacă aş iubi!». Şi mereu se întreba: «Ce aş face eu acum dacă L-aş iubi pe Dumnezeu?». Şi făcea. «Ce-aş face dacă l-aş iubi pe aproapele?». Şi făcea”.
Fă şi tu la fel! Strigă: „Învaţă-mă, Doamne, să iubesc! Această stare de ură îmi face rău. Învaţă-mă să iubesc!”. Şi atunci Dumnezeu o să te înveţe în fiecare dimineaţă şi tu să zici: „Ce aş face eu, dacă i-aş iubi pe oameni?”. Şi vezi ce gând îţi vine. Te-ai ruga pentru ei. Ce aş face dacă aş iubi-o pe mama? Aş ierta-o că mă trimite cu gunoiul exact când este filmul meu preferat. Şi tot aşa. Şi o să vedeţi minuni mari! Nu e greu, dacă cereţi, veți şi primi de la Dumnezeu puterea de care aveţi nevoie. Doar să nu uitaţi că Puterea lui Dumnezeu vine în noi prin Sfintele Taine. Să nu uitaţi de Spovedanie şi Împărtăşanie. Spovedania curată şi Împărtăşania frecventă şi responsabilă ajută un suflet bolnav să înveţe iubirea şi bucuria. Singuri nu putem.
Din Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 195-196
Este fericirea o chestiune de voinţă?
Nu. O chestiune de voinţă este să intri în bucuria care este a lui Dumnezeu. Bucuria o dobândim intrând prin uşile care duc la ea. Este chestiune de voinţă să facem poruncile lui Dumnezeu. Şi nu de voinţă, ci de încordare a voinţei, pentru că noi înţelegem prin voinţă puterea firii care zice: vreau! Dar aceasta este voinţa care spune: aşa să faci! Şi pe urmă spune: deşi am vrut, n-am putut!
De ce? Pe lângă voinţă mai este o putere în noi care, în limbaj mai nou, se numeşte motivaţie. Noi o numim credinţă tare, hotărâre în credinţă. Voinţa sigură nu poate să facă nimic, trupul meu are o făgăduinţă că, dacă faci asta, o să se întâmple asta, el va folosi voinţa ca să facă ceva pentru a dobândi cele făgăduite.
Dacă sufletului meu i s-a făcut o făgăduinţă şi el doreşte asta, toate puterile lui vor fi „motivate” să urmeze voinţa. Astfel nu vedeţi cum câte unii pornesc, aşa, tare, către credinţă, şi pe urmă dispar total. De ce? Pentru că a fost doar un act de voinţă. Voinţa nu e calul, ci frâul. N-am văzut vreun om care să ajungă undeva călare folosind numai frâul!
(Monahia Siluana Vlad, Meşteşugul Bucuriei, volumul II, Editura Doxologia, Iaşi, 2009, p. 206)
