A vorbi altcuiva despre anumite lucruri numai prin cuvânt este un lucru uşor şi la îndemână. Căci e uşor fiecăruia a zice: «Pâinea aceasta (o dăm ca pildă) se face din grâu». Dar a înfăţişa în amănunt pregătirea ei nu ştie să o facă oricine, ci numai cei experimentaţi. Tot aşa, a vorbi simplu despre nepătimire şi desăvârşire e uşor, dar a cunoaşte lucrul prin cercare şi întru adevăr înseamnă a înţelege cu lucrul şi cu adevărul lucrarea desăvârşirii.
Cei ce rostesc cuvinte duhovniceşti fără gustare şi cercare se aseamănă cu omul care străbate în vreme de vară tocmai la amiază un ţinut pustiu şi fără apă, apoi cuprins de o sete mare şi arzătoare îşi zugrăveşte în minte că se află pe aproape un izvor răcoritor şi cu apă dulce şi limpede, şi nimeni nu-l împiedică să se sature de ea; sau cu omul care n-a gustat nici măcar un pic de miere, dar încearcă să descrie altora dulceaţa ei. Căci aşa sunt cu adevărat cei care, fără să se fi încredinţat cu lucrul, preluându-le vor să tălmăcească altora cele despre desăvârşire, sfinţenie şi nepătimire. Şi, de fapt, dacă le-ar da Dumnezeu puţină simţire despre cele grăite de ei, ar şti, fără îndoială, că adevărul şi lucrurile nu sunt după cum le tălmăcesc ei, ci cu mult deosebite. Aşa se primejduieşte creştinismul de a se abate pe încetul de la ceea ce se cuvine şi de a prinde necredinţa. Căci creştinismul e ca o mâncare şi băutură, şi cu cât „se hrăneşte” cineva mai mult cu el, cu atât se aprinde spre tot mai mare poftă. În felul acesta mintea lui se face nesăturată şi neoprită, aşa cum dacă dă cineva o băutură dulce celui însetat, îl face ca nu numai prin sete, ci şi prin plăcere să caute şi mai mult acea băutură. Iar acestea, cum s-a zis, nu le înţelegem numai prin cuvinte simple, ci ele se săvârşesc tainic în minte prin lucrarea Duhului Sfânt. Şi apoi se grăiesc.
Sursa: Sfântul Simeon Metafrastul, Parafraza în 150 de capete, Despre înălţarea minţii 79-80, în Filocalia V, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 317-318.