Am văzut, pe unele pomelnice pe care le aduceţi, că pomeniţi pe dracul Noroc, zicând: „pentru norocul fetei, pentru norocul băiatului, pentru norocul familiei“. Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic? Voi ştiţi cine a fost Noroc? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete. Voi vedeţi că, până la venirea lui Iisus Hristos, China, India, Japonia şi Insula Java şi atâtea state se închinau la idoli, la diavoli, la Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui Zoroastru şi la toţi dracii? Voi ştiţi că până la venirea Domnului, oamenii sălbatici şi nebuni, pentru fiecare păcat aveau un zeu?
Marte, zeul războiului. Când aduceau statuia lui, îndată trebuia să se facă război, să omoare cât mai mulţi oameni, că aşa îi plăcea.
Venera, zeiţa discordiei. Când îi aduceau statuia, trebuia ca toţi să se sfădească şi să se bată, că aşa-i plăcea zeiţei discordiei.
Nemfis, zeiţa frumuseţii. De-acolo ne-au rămas cerceii şi podoabele femeieşti. Când o aduceau, îi puneau cercei de aur, mărgele de aur şi toţi trebuiau să fie pudraţi, cu zorzoane, inele, cercei şi să joace în faţa ei. Că aşa-i plăcea zeiţei Nemfis.
Apoi Afrodita, zeiţa desfrâului. Îi aduceau statuia şi o trăgeau într-o pădure deasă şi acolo bărbaţii şi femeile făceau cele mai mari urgii înaintea ei, că aşa îi plăcea ei, desfrâul şi urgiile.
Era Neptul, zeul apelor, Uranus, zeul pământului.
Era şi Moloh, zeul fericirii, la romani, la sumerieni şi la cartaginezi. Cum era acest zeu Moloh sau Noroc, cum îi zicem astăzi? I se purta statuia într-o căruţă cu două roţi, făcută din aramă sau din argint. În spate, zeul Noroc avea un cuptor de aramă şi în faţa lui o tigaie din aramă; şi-i dădeau foc lui Noroc pe la spate, până se înroşea şi tigaia, şi el. Popii lui purtau în mâini nişte securi mari, ascuţite.
Ce jertfă primea Noroc? Numai copii sugari de la mamele lor. Veneau în satul tău, de unde eşti tu. Trăgeau căruţa lui Noroc cu tigaia roşie, înfierbântată, şi strigau, bătând din palme: „Cine vrea să aibă noroc, să aducă jertfă lui Noroc!…“ Atunci, nebunele de femei ziceau una alteia: „Cumătră, îţi dai copilul?“ „Îl dau, ca să am noroc!“.
Lua muierea copilul de la sân şi îl dădea în mâna slujitorului idolesc, care îl tăia bucăţi şi îl punea în tigaia lui Noroc să se frigă. Până la 40-50 de copii se puneau odată în tigaia aceea. Mirosea în urma lui numai a friptură de copii proaspeţi.
Aşa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor în fundul iadului. Acolo stau în vecii vecilor, că au dat jertfă lui Noroc.
Voi nu vedeţi ce zice Isaia? „Vai de cei ce fac masă dracilor şi aduc jertfă lui Noroc!“ Şi voi, creştinilor, îi scrieţi numele pe pomelnic. Vai de mine! Mare nebnie, mare rătăcire! N-ai pe Dumnezeu? Pui pe dracul Noroc?
Numai ce auzi pe beţivi la crâşmă, zicând: „Hai noroc, cumătre!“ Uneori, vezi creştini pe drum că se salută: „Hai noroc, vecine!“. Dacă l-ai întreba cine-i noroc, nu ştie, dar ştie să-l pomenească.
Mai chemi pe dracul Noroc după atâtea mii de an? Te închini lui satana? Zi: „Bună ziua, cumătre! Bună ziua, vecine! Bună seara, mătuşă!“ Când zici „bună ziua“, arăţi că Dumnezeu e bun.
Vă rog să nu-l mai puneţi pe pomelnicele voastre şi nici să nu-l mai pomeniţi pe idolul Noroc!
Extras din „Ne vorbeste parintele Cleopa”, vol. 7, Manastirea Sihastria, Ed. Agaton