Părintele Constantin Necula rupe tăcerea: De ce oamenii cu credinţă în Dumnezeu sunt încercaţi cu suferinţe? Răspunsul care te va pune pe gânduri:
Nu toţi oamenii de credinţă. Eu cunosc oameni cu credinţă, care sunt foarte fericiţi şi n-au nicio suferinţă. Nu i-a durut măseaua în viaţa lor! M-am dus odată la un moş în Maramureş. Stătea în faţa porţii, aşa, foarte melancolic, şi am zis: Uite, măi, săracul, ce suferă! „Moşule, ce faci aici?” „Ia, şi eu cu munţii.” Ceea ce părea suferinţă era pace.
Să vă dau un alt exemplu. Când m-am operat. Când am fost operat, că nu m-am operat singur, că n-am ajuns la astfel de calităţi, dar popii mai avem puţin şi va trebui să ne operăm şi singuri, pentru că ni s-a spus că n-avem dreptul la asistenţă medicală. Am văzut un comentariu la un articol de-al meu, care spunea: „Popi împuţiţi! Nici dreptul la asistenţă medicală gratuită nu l-aţi avea în lume!” Bine, domne, n-avem, ne operăm singuri! Ce, e prima dată? Şi când am fost operat, a fost adus un bătrân. Eu eram întins în pat. Nu prea mişcasem deloc în ultimele zece zile. Dar urechea era antenă. Omul fusese lovit de maşină şi zgâriat foarte tare pe mână. Şi asistenta îi zice: „Domnu, vreţi să vă dau telefonul să o sunaţi pe soţie?” „Dacă se poate, da. Da’ cum să-i spunem să nu se spărie?” „Păi, îi spun eu în prima fază: Bună ziua, doamnă. Sunt de la spitalul judeţean, asistenta cutare. Vreau să vă spun că îl avem în vizită aici pe soţul dumneavoastră, care a suferit un mic accident. Nu este foarte tare lovit. Vi-l dau să vă explice’. Nu pot să fac ca el, decât dacă-mi închipui, şi dacă-mi închipui, mă apuc de plâns! Zice omul: „Tu, Mărioară! Nu-i grav, tu! Numa atât: mă doare inima că-n sara asta nu mă-ntorc acasă!” Măi, asta-i declaraţie de dragoste, măi, fraţilor.
„Tu, Mârioară, da’ nu plânje, că-i numa o ţâră!” EI avea, săracul, ruptă mâna, belită toată. Domnule, de-o discreţie, de-o fragilitate! Am zis: Hristos a înviat! Acesta-i sensul! Vin siliconatele astea la televizor, mai scârţâie cu silicoanele pe ecran.,. dramă naţională! A intrat asistenta, o băţoasă de asta, plângea-n rezervă, ruptă! A venit medicul, care nu-i copil mic, Era cu nodu-n gât! Mă uitam la ei. Suferinţa unui om de valoare converteşte lumea.
***
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de necaz şi de întristare
Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!
Preasfântă Maică a lui Hristos, Preacurată, Preabinecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă, duhul meu se cutremură. Grăbeşte, Preaslăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului. Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului. Slobozeşte-mă şi pe mine! Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii! Amin.
Părintele Constantin Necula
Sursa: „Crestin de ocazie”.
