– Ţelul căsătoriei este împreună-lucrarea soților cu Dumnezeu pentru a naşte fii şi fiice lui Dumnezeu. În vremea alegerii este trebuință de rugăciune, de multă rugăciune, pentru a se face o alegere bună, pentru a se găsi persoana potrivită acestui țel.
– Într-o căsătorie, bărbatul să vadă în femeia sa un sprijin pentru mântuire. Să-i arate dragoste şi să lupte pentru mântuirea lor.
– În ziua de azi este un privilegiu să nu aibă cineva copii. Părinții suferă muceniceşte: când copiii cresc, societatea îi răpeşte. Unii părinți îşi idolatrizează copiii. Își petrec toată viața prin ei şi se identifică cu ei, trăiesc doar pentru ei. Asta-i o greşeală. Bărbatul se însoțeşte cu femeia pentru a avea în ea un sprijin, pentru a ajunge să se desăvârşească împreună. Copiii sunt darurile lui Dumnezeu. De multe ori, odată cu copiii se naşte şi neliniştea părinților, iar mintea se depărtează de la Dumnezeu.
Însăşi firea (prin lucrarea creatoare, de viață dătătoare şi proniatoare a lui Dumnezeu) va conduce familia să nu aibă mulți copii. Soții vor fi extenuați şi nu vor mai putea da naştere la mulți copii. Când oamenii se căsătoresc şi Dumnezeu le dăruieşte copii, să-I dea slavă lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu le dăruieşte copii, trebuie să fie liniştiți, să nu se tulbure din pricina asta.
– Problema nu este ca familiile să nască ființe pentru realitatea istorică, ci persoane pentru realitatea cea mai presus de istorie, pentru Rai. Mulți dau naştere la copii care ajung hrană iadului.
– Este nevoie ca soțul şi soția să învețe lepădarea de sine – să-şi taie voia unul în fața celuilalt. Atunci învață să primească în existența lor o altă existență.
– Educația copiilor începe din ziua căsătoriei; trebuie ca soții să trăiască în rugăciune, cu frica lui Dumnezeu. Dacă mama se roagă atunci când este însărcinată, pruncul simte lucrarea rugăciunii. Când apare sarcina, părinții să nu se tulbure. Să se roage şi când vine pe lume pruncul, şi când îl poartă în brațe. Mama, tot ceea ce face, cu rugăciune să facă. Să-l închine pe copil atunci când doarme, să se roage în timp ce-l alăptează sau când îi dă să mănânce.
– Astăzi mulți copii au porniri violente. Asta din pricină că nu au fost alăptați la sânul mamei. (Când o femeie m-a întrebat dacă trebuie să-şi hrănească copilul la sân sau să-i dea lapte de vacă, i-am răspuns: „Cine a născut copilul: tu – sau vaca?”).
– Ţelul nostru nu trebuie să fie doar să împărtăşim pruncul cu Sfintele Taine, ci să-l creştem într-o atmosferă de rugăciune acasă. Atmosfera casei trebuie să fie o atmosferă de rugăciune. Părinții să le insufle copiilor dragostea lor pentru Hristos şi Maica Domnului.
– Când copiii sunt mici, e bine să existe în casă reguli. Pe măsură ce cresc, să scoatem aceste reguli treptat, căci trebuie să dăm libertate copiilor. Să le facem şi daruri. Copiii pot să se simtă oarecum plictisiți de viața în Biserică, dar important este să nu ajungă atei. Ateismul e mai rău chiar şi decât păcatul trupesc.
– Ţelul educației copiilor este să dobândească dragoste personală față de Hristos şi față de Maica Domnului. Nu doar să-i povățuim cum să ajungă oameni buni. Iarăşi, trebuie să-i ajutăm să rămână în Biserica Ortodoxă, nu doar să nu păcătuiască. Faptul că rămân în Ortodoxie este un lucru important şi le poate fi prilej de mântuire, chiar dacă fac şi unele greşeli în viața lor. Copiii trebuie însuflați cu dragostea pentru Hristos şi Maica Domnului.
– Este nevoie de o bună călăuzire pentru oamenii cei ce trăiesc în lume. Pentru copii e mai bine să iasă afară decât să stea în casă şi să se uite la televizor.
– Când avem pretenția ca în ziua de azi copiii noştri să trăiască în marile oraşe aşa cum am trăit noi pe vremea noastră, îi „înnebunim la cap”. Există copii care par buni când sunt mici, dar atunci când cresc, o iau razna.
– Mai bine să nu se împărtăşească copiii cu Trupul şi Sângele lui Hristos, decât să se împărtăşească siliți de părinți, împotriva voii lor. Mama care se roagă în vremea zămislirii pruncului, a sarcinii şi a naşterii îi dăruieşte copilului, împreună cu naşterea trupească, şi naştere duhovnicească. Astfel, mama dă naştere unei existențe duhovniceşti. În Rusia erau mulți atei, însă cei mai înverşunați dintre ei erau copii de preoți. Va trebui să avem grijă să ne creştem copiii în aşa fel încât să nu simtă Ortodoxia ca pe o greutate şi povară.
– Părinții nu trebuie să-i bată la cap pe copii prea mult cu slujbele la biserică, nici să le țină „predici”. Iarăşi, unii părinți greci, în Anglia, nu-şi lasă copiii să-şi facă prieteni dintre copiii englezilor. Asta nu-i bine. Copilul trebuie să învețe cum să trăiască într-o societate cu oameni de tot felul.
– Părerea consfințită despre educația copiilor este următoarea: trebuie grijă înainte de căsătorie. Alegerea persoanei potrivite trebuie făcută cu rugăciune. Soții să-şi înceapă cu râvnă şi cu rugăciune viața lor de familie, ca să-i lumineze Dumnezeu şi pe copiii ce se vor naşte, spre a deveni copiii Lui. Pe măsură ce copiii cresc, este nevoie să li se ofere, cu discernământ, libertatea – să fie lăsați să meargă pe drumul lor. Să nu folosim cuvântul „îți interzic” nici măcar cu scop educativ. Nu contează atât de mult cum se poartă copiii în problemele secundare, dacă au dragoste pentru Hristos. Şi, ca să aibă dragoste pentru Hristos, nu trebuie să le vorbim nici psihologic, nici theologic, adică într-o limbă de lemn, ci să ne rugăm înlăuntrul inimilor noastre. Copiii simt când părinții au Harul lui Dumnezeu înlăuntrul lor.
– În casă trebuie să se discute deschis. De asemenea, este nevoie să se mențină o atmosferă de rugăciune, nu doar de discuții. Trebuie să-i formăm pe copiii noştri, iar formare, după învățătura Bisericii, înseamnă a le da o anumită formă – „forma” lui Hristos.
– Este bine pentru copii să se întâlnească şi cu alți copii, să stea de vorbă cu mulți tineri, astfel ei înțeleg că relațiile cu persoanele de celălalt sex nu se mişcă doar la nivel trupesc, aşa cum se întâmplă în căsătorie.
– Odinioară totul se rânduia prin pețit; astăzi se pune accentul pe cunoaşterea personală. Nu-i atât de important ce se face – important e ca tot ce se face să fie făcut cu rugăciune.
– Libertate nu înseamnă „Fă ce vrei!”, ci „Fă ce vrei – în aceste limite”. Să stăm de vorbă cu copiii, să nu ne arătăm mirați sau surprinşi de vreun rău pe care l-au făcut, şi în chestiunile secundare să-i lăsăm chiar să lucreze singuri, după propria lor voie. Dacă un copil vrea să meargă la o petrecere, săi spunem: „Roagă-te, şi fă aşa cum te luminează Dumnezeu!” – şi să adăugăm: „Eu nu te voi opri dacă, după ce te rogi, te vei duce la petrecere”. Astfel le dezvoltăm şi simțul răspunderii, şi legătura lor cu Hristos, căci îi învățăm să se roage lui Dumnezeu pentru tot lucrul pe care-l săvârşesc.
– Libertatea joacă un rol însemnat în educația copiilor.
– Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea însuflare. Dumnezeu îi luminează pe toți oamenii, şi îndeosebi pe mame, le dă însuflare. Numai aşa putem să ne educăm copiii.
– Unii vorbesc despre „preoția conjugală”, susținând că în viața de familie se trăiește întreita vrednicie a Domnului (prorocească, împărătească şi arhierească). Aceasta este însă o theologie raționalistă. Întreita slujire şi vrednicie a Domnului – în pocăință se trăieşte. Altfel, [fără de pocăință,] toate cele ce se spun sunt o theologie a patimilor.
– În Vechiul Legământ, Dumnezeu Şi-a arătat voia Sa prin Lege întrun mod negativ, prin interdicție, cu acel „nu”: „Să nu ucizi!”, „Să nu furi!” şi celelalte. Poporul se chinuia, deznădăjduia, căci nu putea să împlinească această Lege, şi striga: „Vino Tu, Mesia, ca să ne mântuieşti!” Astfel, Legea sa făcut „pedagog către Hristos”.
– În Vechiul Legământ, nerodirea de prunci se socotea un blestem, căci toate femeile îşi doreau să devină mamele sau bunicile lui Hristos, ale lui Mesia. În Noul Legământ lucrurile sau schimbat, căci acum Îl trăim pe Hristos, pe Mesia.
– Dumnezeu nu a creat domni şi robi, ci fii ai Tatălui. Cei ce se fac fii ai lui Dumnezeu în Har devin mai apoi, la rândul lor, Părinți duhovniceşti ai altor creştini.
Mitropolitul Ierótheos Vlahos,
Sursa: Știu un om întru Hristos, traducere: Ieromonah Teofan Munteanu, ediția a doua, revăzută și adăugită, Editura Sophia, București