Sfântul zilelor noastre: ”Plăcerea pe care o dă mâncarea simplă este mai mare decât cea pe care o dau cele mai bune mâncăruri!”

Atunci când cineva nu se înfrânează poartă cu sine magazii întregi. În timp ce, dacă se înfrânează şi mănâncă numai cele care îi sunt necesare, organismul său arde toate substanţele hrănitoare şi nu depozi­tează nimic.

Felurimea mâncărurilor întinde stomacul şi aduce pofta, dar pricinuieşte moleşeală şi înfierbântare în trup. Dacă pe masă există numai un fel de mâncare şi care nu este destul de gustos, se poate ca nimeni să nu mănânce o porţie întreagă, iar dacă este gustos şi cineva se va lacomi, se poate să mănânce puţin mai mult decât îi trebuie. Dar atunci când pe masă există peşte, supă, cartofi, brânză, ouă, salată, fructe şi prăjituri, vrea să le mănânce pe toate şi mai cere încă şi altele. Pe toate le trage pofta, pentru că una o îndeamnă pe alta. Şi uită-te, omul nu suportă nici măcar un singur cuvânt; pe unul nu-l înghite, pe celălalt iarăşi nu-l înghite, în timp ce sărmanul stomac orice mâncare îi aruncăm, o suportă. Dar oare îl întrebăm dacă le poate mistui? Adică stomacul care nu are logică ne întrece în virtute şi se nevoieşte să le mis­tuie pe toate. Şi dacă un fel de mâncare nu se potriveşte cu altul când intră înăuntru, se ceartă, şi atunci bietul stomac ce să mai facă? Începe după aceea indigestia.

– Şi cum putem, Părinte, să ne tăiem obişnuinţa dea mânca mult?

– Este trebuinţă de puţină frână. Mai bine este să nu mănânci mâncarea care îţi place, ca să nu-ţi faci de lucru, pentru că încet-încet se măreşte hambarul. Şi după aceea acest “vameş” nemilostiv, aşa cum îl numeşte Avva Macarie, va cere mereu. În vremea mesei eşti satisfăcut, dar după aceea simţi nevoia să dormi, şi nici să lucrezi nu mai poţi. Dacă mănânci un singur fel de mâncare, acesta îţi ajută să-ţi tai pofta.

– Părinte, atunci când există multe feluri de mân­care, dar în cantităţi mici, există iarăşi acelaşi pericol?

– Desigur, pericolul este la fel de mare, numai că partidele sunt mici şi nu pot face guvern. Atunci când există o mare felurime de mâncăruri, este ca şi cum s-ar aduna în stomac multe partide, şi unul îl irită pe celălalt, apoi se încaieră între ele, se bat şi începe indi­gestia…

Plăcerea pe care o dă mâncarea simplă este mai mare decât cea pe care o dau cele mai bune mâncăruri. Atunci când eram mic, mergeam în pădure şi mâncam numai o bucată de covrig, şi nu mai voiam nimic altceva. Cele mai bune mâncăruri nu-mi puteau înlocui acea mulţumire duhovnicească pe care o sim­ţeam. Dar făceam aceasta cu bucurie. Însă cei mai mulţi oameni nu au simţit satisfacţia stomacului uşor. La început, atunci când mănâncă ceva gustos, simt o oarecare satisfacţie, dar apoi intră la mijloc lăcomia, mănâncă mult şi, mai ales atunci când sunt bătrâni, simt o greutate în tot trupul, şi astfel se lipsesc de sa­tisfacţia stomacului uşor.

Extras din ”Viata de familie” – Sf. Paisie Aghioritul, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p. 201-203

Rugăciunea pentru lume a Cuviosului Paisie Aghioritul:

Dumnezeul meu, să nu-i părăseşti pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toţi lângă Tine.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli uşoare sau grave.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmităţi sufleteşti.

Pomeneşte, Doamne, pe conducătorii ţărilor şi ajută-i să conducă creştineşte.

Pomeneşte, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomeneşte, Doamne, pe familiile care au probleme şi pe cei divorţaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toţi cei îndureraţi şi nedreptăţiţi în această viaţă, pe văduvi şi pe văduve.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei întemniţaţi, pe anarhişti, pe narcomani, pe ucigaşi, pe făcătorii de rele, pe hoţi, luminează-i şi ajută-i să se îndrepteze.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei înstrăinaţi.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei ce călătoresc pe mare, pe uscat şi prin aer, şi-i păzeşte.

Pomeneşte, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfinţiţi ai Bisericii şi pe credincioşi.

Pomeneşte, Doamne, toate frăţiile monahale, pe stareţi şi pe stareţe, pe monahi şi pe monahii.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniţi.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care şi-au lăsat casele şi serviciile lor şi se chinuiesc.

Pomeneşte, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă şi pe refugiaţi.

Pomeneşte, Doamne, toate popoarele, să le ţii în braţele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzeşti de orice rău şi de război. Şi iubita noastră ţară, zi şi noapte să o ţii la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzeşti de orice rău şi de război.

Pomeneşte, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptăţite, încercate şi dăruieşte-le lor milele Tale cele bogate.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti.

Pomeneşte, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.