M-am căsătorit devreme. Puţin timp după aceea au apărut şi copiii: o fată şi doi băieţi gemeni. Însă căsnicia mea nu mergea: soţul meu bea şi mă bătea. Când copiii au început să meargă la şcoală, m-am apucat şi eu de băut. A trebuit să schimb multe locuri de muncă din această cauză. Și eu, și soţul meu ne dădeam seama că nu procedăm bine, însă nu aveam puterea să ne oprim. Tot mai des eram internată în spital, la dezalcoolizare. Îmi era milă de copii, dar, dacă se întâmpla să beau doar un păhărel, nu mă mai opream zile întregi. Simţeam cum pier şi că nu voi mai putea scăpa de iadul acesta. Toţi se aşteptau să mor cât de curând.
În urmă cu trei ani, la serviciu, şefa noastră, în faţa colegilor mei mi-a dat o iconiţă cu chipul Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni, spunându-mi: „Lena, roagă-te. Priveşte în ochii Sfântului Nicolae şi cere-i ajutor”. Mi-a dat şi apa sfinţită. Am început să mă rog din tot sufletul meu chinuit. Mă rugam acasă, pe stradă, în maşină, şi peste tot iconiţa era cu mine. Slavă Domnului! Rugăciunile mele au fost auzite.
Mi-am rupt un picior şi am rămas un timp acasă, bolnavă. Când am putut să merg m-am dus la biserică şi am povestit preotului ce se întâmpla cu mine. El mi-a explicat că trebuie să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc. După ce am primit Sfintele Taine, viaţa mea s-a schimbat brusc în bine. Dumnezeu mi-a dat putere şi răbdare. Am încetat să mai beau. Tot mai des mergeam la biserică, şi anume la paraclisul Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni.
De profesie sunt patiser-cofetar, toată ziua lucrez în picioare, iar după fractură aveam dureri îngrozitoare. Peste un timp mi s-a diagnosticat şi artroza încheieturii şi a trebuit să fiu urgent operată. În spital am stat opt luni. Cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut şi peste aceasta, doar că soţul meu continua să bea. Eu nu încetam să mă rog. Când m-am externat, medicii mi-au spus: „Trebuie să-ţi schimbi locul de muncă”. Acum aveam şi o infirmitate, iar un alt serviciu nu puteam găsi.
Din nou m-am dus la paraclisul Sfântului Nicolae. Acolo am cumpărat o carte despre minunile şi nevoinţele stareţului Zaharia. Din ea am aflat despre Pravila Maicii Domnului şi am început s-o citesc. Şi s-a întâmplat minunea! Am venit la Catedrala Învierii, unde m-am spovedit şi m-am împărtăşit. După slujbă m-am apropiat de părinte pentru binecuvântare şi să-i spun să se roage pentru mine ca Dumnezeu să-mi dea un serviciu bun. După o clipă de tăcere, părintele mi-a spus: „Noi avem nevoie de un bucătar. N-aţi vrea să lucraţi la noi?”.
Am căzut pe gânduri. Nu ştiam ce să fac. Acolo unde lucram îmi promiseseră un apartament: locuiam cinci persoane într-o garsonieră. Dar, bineînţeles, am acceptat oferta părintelui, căci mă rugasem mult Maicii Domnului pentru un post şi Dumnezeu mi-l trimisese. Cei de acasă s-au împăcat cu gândul, iar cunoscuţii şi colegii m-au condamnat.
În prezent lucrez ca bucătar la biserică. Cu ajutorul lui Dumnezeu m-am lăsat de băutură și țin toate posturile. Iar nu demult şi soţul meu s-a spovedit şi s-a împărtăşit. Sperăm că şi copiii noştri vor veni la Dumnezeu, căci a fost vina noastră că nu mergeam la biserică şi că nu-i învăţasem nici pe ei. Deşi înghesuiţi în garsonieră, trăim în pace şi înţelegere.
Elena, oraşul Cerepoveţ
***
S-a întâmplat demult, în 1970. Am primit salariul și în drum spre casă am pierdut portmoneul cu bani. Acasă, când am descoperit pierderea, m-am necăjit atât de tare, încât am căzut în genunchi în fața icoanei Sfântului Nicolae și, cu lacrimi în ochi, l-am rugat să facă o minune. A doua zi, le-am povestit colegilor de serviciu cele întâmplate.
În timpul pauzei, o colegă s-a dus la piață. A intrat în vorbă cu o femeie care vindea semințe și, în treacăt, a pomenit despre necazul meu. Cât de mare i-a fost mirarea când femeia i-a spus: „Ieri eu am găsit un portmoneu exact cu această sumă de bani. Să vină colega ta la mine și să și-l ia!”.
La ora fixată m-am dus la piață. Femeia mi-a dat portmoneul. Dorind să-i mulțumesc, i-am oferit o parte din bani. Ea însă a refuzat: „Nu pot să fac așa ceva, pentru că nu este creștinește”. Auzind aceste cuvinte, i-am povestit despre rugăciunea mea și am rugat-o să ia bani cel puțin pentru o lumânare, ca s-o aprindă la icoana Sfântului Nicolae făcătorul de minuni. (Alexandra Golovanova, orașul Pugaciov, regiunea Saratov, Rusia)
***
O văduvă i-a povestit unei locuitoare din orașul Riazan, Liubovi Rasskazova, o întâmplare care a avut loc în decembrie, în ajunul prăznuirii Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni, Episcopul Mirei Lichiei. Văduva, care atunci locuia la țară, a hotărât să taie porcul și s-a adresat după ajutor unor bărbați. Aceștia s-au învoit cu bucurie. Ei au tăiat carnea și au pus-o la păstrare în tindă. Seara, femeia se pregătea să plece la biserică, la vecernie. Bineînțeles că îi era frică să nu-i fure cineva carnea. S-a rugat însă Sfântului Nicolae și a plecat la biserică. Când s-a întors acasă, ea a văzut că nu s-a întâmplat nimic. Dimineața, femeia s-a rugat din nou sfântului și a plecat.
Între timp, bărbații care au tăiat porcul au pândit momentul când femeia lipsea și au intrat în casă, ca să fure carnea. Dar în tinda casei ei au zărit un bătrân, care i-a întrebat cu severitate: „Ce căutați aici?” Uluiți, hoții nu știau ce să-i răspundă, însă bătrânul a continuat: „Cum ați venit, așa să și plecați”. Aceștia au ieșit printr-o deschizătură mică, pe care o făcuseră pentru a pătrunde în casă.
Când femeia s-a întors acasă, hoții au încercat să afle cine era bătrânul. Unul dintre ei chiar a venit la ea, a intrat în casă, i-a urat sărbători fericite și a întrebat-o dacă nu cumva a avut oaspeți. Văduva i-a răspuns că nu a avut pe nimeni. Însă el i-a dat de înțeles că a văzut un bătrân. Femeia a căzut pe gânduri. Peste un timp i-a spus: „Înainte de a ieși din casă, m-am rugat lui Dumnezeu și l-am rugat pe Sfântul Nicolae să aibă grijă de carne. Înseamnă că acest bătrân nu putea fi altcineva decât Sfântul Nicolae”.
Hoțul a înțeles cu cine au avut ei de-a face. Speriat, i-a povestit totul femeii și i-a cerut iertare.
(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, 2004)