Viața Sfintei Mucenițe Golinduh, ce s-a numit pe urmă Maria

Sfanta Golinduh, ce s-a numit mai in urma Maria, a fost de fel din Persia si a trait in timpul lui Mauriciu, imparatul Romanilor si Hosroe, imparatul Persilor. Era pagana si vietuia cu barbatul ei, om bogat, mester in farmece si mai-mare peste vrajitorii din imparatie. Dupa trei ani de casnicie cu acel vrajitor, a inceput femeia sa afle, de la unul si de la altul, despre Hristos si despre credinta cea noua pe care El o lasase oamenilor. Si luminandu-se cu lumina dumnezeiestilor invataturi, a ajuns a cunoaste ratacirea paganatitii persienesti. Mergand intr-ascuns la un preat al Domnului, a invatat de la dansul adevarurile credintei noastre si s-a botezat, primind numele crestinesc de Maria. Din ziua aceea a inceput o noua viata, in duhul Sfintei Evanghelii.
In putina vreme sotul ei a cunoscut ca ea este crestina; dar neizbutind a o indeparta de Domnul, prinse a o bate si a o chinui in felurite chipuri. Si vazand statornicia ei, merse la imparatul Hosroe si-i spuse ca sotia lui s-a facut crestina; iar imparatul, care tinea in mare cinste pe vrajitor, trimise multime de sfetnici ai sai si carturari si dregatori, sa o povatuiasca pe tanara si frumoasa Golinduh a se intoarce la paganeasca credinta persieneasca. Ci ea, mai mult se intarea in dreapta credinta si cu mai multa indrazneala marturisea pe Hristos. Atunci imparatul a trimis osteni, care prinzand-o, au legat-o cu lanturi si au aruncat-o in temnita parasita. Si vreme de 18 ani a stat Sfanta in temnita, ramanand tare in credinta.
Murind imparatul Hosroe si venind imparat fiul sau, anume Armisdaz, acesta a poruncit sa fie scoasa din temnita si vazand ca marturiseste fara incetare pe Hristos, a dat-o pe seama vrajitorilor ca sa o supuna la chinuri. Si au batut-o cumplit, i-au ars trupul cu jaratec, apoi au aruncat-o intr-o groapa adanca, pentru ca sa moara acolo. Dar dupa multe zile au aflat-o acolo vie si s-au minunat de atata tarie. Si multi ani vietuind ascunsa printre crestini, a mers intru tarziu la Ierusalim, unde s-a inchinat la Sfintele Locuri si si-a aflat sfarsitul intr-o manastire langa cetatea Nisibe.

***
Cinstirea sfintilor decurge din relatia lor personala si constienta cu per­soanele Sfintei Treimi, care relatie, la randul ei, este rezultatul transfigu­rarii firii umane cu ajutorul harului divin si prin efort propriu. Fiecare crestin se poate ridica pana la indumnezeire, la transfigurare si sfintire prin unirea cu Dumnezeu atat de intima, incat poate marturisi cu Sfantul Apos­tol Pavel: „Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine” (Gal. 2,20).

Sfintii sunt vrednici de cinstire, fiindca sunt plini de har, adica au de­venit conaturali cu harul. De aceea sunt numiti ” casnici ai lui Dumnezeu ” (Efes. 2,19). Mantuitorul insusi a aratat fata de apostolii Sai cinstire deosebita cand i-a numit „prietenii” Sai (Ioan 15,14). Sunt „sfintii lui Dumnezeu”, fiindca sfintenia lor este rodul harului lui Dumnezeu lucrator in ei si fiindca insusi Dumnezeu Se slaveste prin ei. Cuvintele Sfantului Apostol Pavel: „Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi?” (I. Cor. 3,16) ii au in vedere pe sfintii Bisericii.

Cinstirea sfintilor nu poate fi conceputa in afara Bisericii, mai intai, fiindca numai in Biserica lucreaza Hristos prin Duhul Sfant in Sfintele Taine in vederea sfintirii credinciosilor, iar apoi, fiindca numai in Biserica se traieste in „comuniunea sfintilor”, absolut necesara pentru cult. Nu poti sa-i chemi decat pe cei cu care te afli in comuniune.

De mare importanta este si faptul ca numai in comuniune exista iubire. De fapt, am putea spune ca un temei care sustine cinstirea sfintilor este iu­birea: iubirea lui Dumnezeu fata de om, a omului sfant fata de Dumnezeu si a celor credinciosi intreolalta. Iubirea aceasta este mobilul care-i mana pe cei in viata sa-i pomeneasca si sa-i cheme in rugaciunile lor pe cei plecati.

Dumnezeu insusi a voit cinstirea sfintilor prin faptul ca l-a creat pe om „dupa chipul Sau” (Fac. 1, 27) si l-a inzestrat cu tot ceea ce era necesar pen­tru ca omul sa ajunga la „asemanarea” cu Dumnezeu. Aceasta inseamna ca in sfinti se cinsteste implinirea voii lui Dumnezeu cu privire la om.

Plecand de la aceste premise dogmatice, putem sustine ca cei ce resping cinstirea sfintilor isi intemeiaza aceasta pozitie pe lipsa temeiurilor care sustin cinstirea sfintilor si nu pe faptul ca aceasta ar inlocui adorarea lui Dumnezeu, cum afirma ei in mod simplist. Adica din invatatura lor lipseste credinta dreapta a dogmelor Bisericii si in ea s-au strecurat greseli funda­mentale in toate marile teme dogmatice, care au lipsit de suport pana la urma si cinstirea sfintilor.

Asadar, invatatura si practica cinstirii sfintilor este o consecinta a talmacirii Persoanelor dumnezeiesti, a Persoanei si lucrarii lui Hristos prin dogme, care dogme fiind talmacirea Vietii, il aduc pe Hristos in viata per­sonala a oamenilor si in sanul comunitatii bisericesti. Iar sfintii si cinstirea tor sunt marturiile dreptei talmaciri a Celui Singur Sfant.

Pr. conf. dr. Vasile Citiriga
Sursa: http://www.crestinortodox.ro