7 cuvinte să spui ca să te ajute Dumnezeu şi să nu ţi se întâmple şi ţie răul pe care îl vezi în jur:

Advertisement

7 cuvinte să spui ca să te ajute Dumnezeu şi să nu ţi se întâmple şi ţie răul pe care îl vezi în jur!

Să nu judeci pe nimeni, tată. Tare-i păcat să judeci. Vezi pe cineva că a greşit, să-ţi fie milă de el și să spui: „Doamne, săracu’, uite ce i-a făcut diavolul…” şi să nu judeci pe nimeni. Şi să-i vezi pe toţi deopotrivă, să nu zici că unul e mai bun şi altul mai puţin bun. Să nu osândeşti pe nimeni. Să-i ai pe toţi mai buni decât tine. Şi nu mai purta grijă de ce fac alţii; ia seama la ce faci frăţia ta.

***
Osândirea aproapelui este izvorul pierzării
Mare păcat este osândirea aproapelui! Nu urăște Dumnezeu altceva mai mult și nici nu este altpăcat mai rău decât osândirea, întru care răutate nu cade cineva decât numai din nebăgarea de seamă acelor mici, cum am zis mai sus.

[…] Mare păcat este osândirea aproapelui! Nu urăște Dumnezeu altceva mai mult și nici nu este altpăcat mai rău decât osândirea, întru care răutate nu cade cineva decât numai din nebăgarea de seamă acelor mici, cum am zis mai sus. Că, obișnuindu-te a primi cea mai mică meteahnă asupra vecinului și azice: ce este de voi auzi ce grăiește acest frate? sau ce este de voi zice și eu un cuvânt? și ce este de voi iscodi ce merge să facă acest frate sau acel străin? începe mintea să-și lase păcatele sale și cercetează pe ale altora. Din aceasta se naște clevetirea, osânda, defăimarea și apoi, din părăsirea lui Dumnezeu, însuți cazi în cele ce ai osândit pe altul. Iar necercetând cineva răutățile sale, nici plângându-și mortul său, (precum au zis părinții), nici odinioară nu se va putea îndrepta pe sine întru ceva, fiindcă își pierde vremea iscodind lucrurile vecinului său. Și alt nimic nu ațâță atâta mânia lui Dumnezeu și nici nu despoaie pe om de darul lui Dumnezeu ca să cază în părăsire decât grăirea și osândirea aproapelui. Săștiți și aceasta că: alta este a cleveti, alta a osândi și alta a defăima.

A cleveti este când cineva zice că cutare a spus minciuni sau s-a mâniat sau a curvit sau altceva asemenea a făcut. Acesta a grăit rău împotriva aproapelui, adică a vestit păcatul aceluia cu patimă. Iar a osândi este când cineva zice că cutare este mincinos sau bețiv sau curvar. Unul ca acesta a osândit toată starea sufletului aceluia și a hotărât pentru toată viața lui că într-acest chip este, încredințat că este așa. Și greu lucru este! Că alta este a zice că s-a mâniat și alta că este mânios și a hotărî, precum am zis, asupra întregii lui vieți. Iar osânda este cu atât mai grea decât tot păcatul, cu cât însuși Hristos zice: Fățarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci să cauți să scoți și gunoiul din ochiul fratelui tău.Luați seama că păcatul vecinului l-a asemănat cu gunoiul, iar păcatul osânditorutui l-a asemănat cu bârna, atât este de rea osânda că întrece tot păcatul. Pentru aceea și fariseul acela, când se ruga și spunea faptele sale cele bune mulțumind lui Dumnezeu, nu spunea minciuni, ci adevărul spunea. Nu pentru aceasta s-a osândit, că avem datoria să mulțumim lui Dumnezeu când ne învrednicim să facem vreun bine, fiindcă El ne ajută. Că, pentru că mulțumea lui Dumnezeu și își spunea faptele sale și pentru că a zis că nu sunt ca ceilalți oameni, nu s-a osândit, ci numai pentru că, întorcându-se către vameș, a zis: nu sunt nici ca acest vameș. Atunci s-a mâniat Dumnezeu că l-a osândit în față și i-a hulit însăși starea sufletului aceluiași, în scurt, i-a defăimat toată viața. Pentru aceea zice: Vameșul s-a pogorât mai îndreptat decât acela. Nu este, dar, alt păcat mai greu și nici mai rău, precum de multe ori am zis, decât a osândi și a defăima și a necinsti pe aproapele.

[…] Adevărat, se întâmplă de greșește vreun frate din prostime, dar are și o faptă bună, cu care place lui Dumnezeu în toată viața sa, iar tu șezi și osândești și-ți pierzi sufletul. Că, deși se întâmplă de greșește ceva ca un om, dar ce știi cât s-a nevoit și s-a silit luptându-se ca să nu cadă. Iar pentru că nu i s-a întâmplat căderea din lenevire, ci din slăbiciunea firii sau din biruința războiului celui mare, pe care l-a suferit înainte de a se împila, să știi că greșeala unuia ca acestuia poate afla oarecare îndreptare înaintea lui Dumnezeu. Că Dumnezeu a văzut osteneala și scârba ce a avut până a căzut și-i este milă de dânsul și-l iartă. Așa că Dumnezeu îl iartă, iar tu îl osândești și-ți pierzi sufletul. Dar oare știi tu câte lacrimi a vărsat el înaintea lui Dumnezeu pentru acea greșeală? Tu îi știi păcatul, dar pocăința nu i-o știi. Și de multe ori nu numai osândim, ci și defăimăm; că alta este osândirea, precum am zis, și alta defăimarea. Defăimarea este când nu numai osândești pe altul, ci te și scârbești de el și-l urăști ca pe un spurcat. Iar aceasta este mult mai rea decât osânda.

Deci cei ce vor să se mântuiască, nici odată să nu iscodească, nici să nu osândească greșalele frațior și ale vecinilor lor, ci mai degrabă din greșeala altora să se înțelepțească și, nedefăimând pe cel greșit, să se folosească pe sine, ca acel care, văzând pe fratele său păcătuind, suspina zicând: „Vai mie, ticălosul! Astăzi greșește acesta, iar mâine cu adevărat eu”. Vezi întărire? Vezi fericire? Cum îndată a aflat mijloc să fugă de osândirea fratelui său? Că zicând, căci cu adevărat și eu mâine voi cădea, și-a luat lui și frică și grijă spre cele ce putea să greșească. Și așa a scăpat de a osândi pe vecin! Și n-a stătut acolo cu cuvântul, ci și pe sine s-a socotit mult mai prost decât acela, căci a adăugat zicând:Acesta cred că se va pocăi de păcatul său, iar eu poate nu voi avea vreme, sau nu voi vrea, sau nu voi putea a mă pocăi”. Vezi lumina luminatului suflet? Care nu numai că a putut a fugi de osânda vecinului, ci și pe sine s-a smerit desăvârșit, socotindu-se mai neputincios decât acela. Noi, însă, ticăloșii, cu defăimare osândim pe fratele nostru și-l socotim cu totul pierdut, și de orice vedem sau auzim sau gândim ne scârbim. Dar nu ne oprim numai la stricăciunea noastră, ci întâlnim și pe alt frate și-l smintim, povestindu-i și lui că aceasta sau aceea s-a întâmplat; îl stricăm și pe acela, vărsând și în inima lui otravă, netemându-ne de cel cea zis: „Vai de cel ce adapă pe fratele său cu apă tulbure!”. Facem slujba dracilor și, ca niște orbi, nu cunoaștem că, în ce chip vrăjmașul de obște nu face niciodată bine, ci numai tulbură, se smintește și se strică, așa și noi aflăm ajutorul lui spre pierzarea noastră și avecinului: că cel ce smintește suflet este diavol și ajută dracilor. După cum, dimpotrivă, cel ce folosește este ajutor îngerilor.

Din ce pătimim noi oare aceasta? Desigur, nu din altceva, fără numai pentru că nu avem dragoste. Că de am avea dragoste, am trece cu vederea toate marile greșale ale fratelui nostru, precum zice, că dragostea acoperă mulțime de păcate. Și iar: dragostea nu socotește răutate, toate le suferă și celelate.[…]
Surse: ”Un pridvor la Raiului” – Pr. Paisie Olaru, Ed. Mănăstirea Sihăstria; AVVA DOROTEI, Doxologia.ro

Lasă un comentariu

Cumpără o carte:


Pe mine m-a operat Sfântul Nectarie


Patericul pe înțelesul copiilor


Colindul vieţii mele


Viața, minunile și acatistul Părintelui Ilie Lăcătușu


Sfântul Iov din Uglea (1902-1985).
Din Patericul Maramureșului


Creștinismul sau Biserica


Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor


Din temnițe spre Sinaxare – Danion Vasile (coordonator)


Doctorul de povesti


Pilde și istorisiri pentru copiii creștini.


Patericul Mirenilor


Cum sa ne crestem copiii. Canon de rugaciune pentru copilul bolnav


Minunile Sfântului Nectarie din Eghina Românească


Despre Avort- Motive, Traume, Consecințe


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Pollyanna, jocul bucuriei


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune