„Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii” – spune inteleptul Solomon si cu el sunt de acord Parintii. Iar eu spun: „Fericit, de trei ori fericit este barbatul care se teme de Domnul”.
„Din aceasta frica dumnezeiasca se naste credinta in Dumnezeu. Aceasta il face sa creada din tot sufletul ca daca el s-a dedicat intru totul lui Dumnezeu, atunci si Dumnezeu va avea grija de el intru toate. Si in afara de hrana si acoperis – spre care iarasi Acesta il determina – alta grija nu are. Ci se supune in toata simplitatea voii Domnului, caruia Ii urmeaza.
Cand se va inradacina aceasta credinta in suflet se va desfiinta deplin cunoasterea aceea care da nastere la indoiala in toate si face sa se micsoreze credinta, iar uneori o face chiar sa dispara, intrucat are puterea firii din care se hraneste. Daca insa va invinge credinta in urma multor incercari, atunci se naste – sau, mai curand, i se daruieste cunoasterea duhovniceasca, care nu sta impotriva credintei, ci cu aripile sale zboara si cerceteaza adancurile tainelor. Si vor fi acestea doua, credinta si cunoasterea, cunoasterea si credinta, surori nedespartite.
Sa cercetam noi, cei care ne-am dedicat lui Dumnezeu, daca este credinta cea care ne stapaneste sau este cunoastere. Daca lasi totul in seama lui Dumnezeu, ai inteles ceea ce este credinta si vei afla fara indoiala ajutor la Acesta. Atunci, de mii de ori daca vei fi incercat si ispitit de Satana, pentru a-ti lua credinta, tu sa preferi de mii de ori sa mori decat sa dai ascultare cunoasterii. Astfel ti se va dechide poarta tainelor. Si te vei minuna intelegand ca mai inainte erai legat cu lanturile cunoasterii iar acum zbori cu aripi dumnezeiesti deasupra pamantului. Si respiri alt aer, al libertatii, de cate ceilalti sunt lipsiti.
Iar daca vezi cunoasterea ca te stapaneste si te pierzi la cel mai mic pericol si deznadajduiesti, atunci sa stii ca nu ai inca credinta, ca nu ai inca nadejde deplina in Dumnezeu, care poate sa te scape de la orice rau. Ingrijeste-te sa te indrepti ca sa nu fii lipsit de un astfel de lucru bun.
Ia aminte acum la ceea ce iti voi spune:
A venit la noi odata un calugar care fusese in Elvetia pentru ca suferea de trei boli groaznice nevindecabile. Cheltuise multi bani si multe medicamente. Era bogat. Cineva i-a spus sa vina la mine si sa-mi spuna gandurile sale. Mi-a fost mila de el. I-am spus ca o sa se faca de indata bine, numai sa creada ca Dumnezeu poate sa-l vindece. Daca ar fi sa va scriu toata istoria, cat m-am chinuit sa-l conving, ar trebui sa va scriu patru coli cel putin. Nici nu voia sa plece, nici nu se lasa convins. Pana cand Dumnezeu a lucrat si a auzit acela o voce in chip omenesc : ” De ce nu asculti, ca sa te faci bine? ” Si asa s-a vindecat. Eu ii ceream sa manance ceea ce medicii spuneau ca daca mananca va muri si sa-si pun toata nadejdea in Dumnezeu. In felul acesta ii ceream sa paraseasca cunoasterea si sa urmeze credintei. In loc sa manance de zece ori pe zi, cum i se spunea, i-am spus sa manance o singura data si sa-si puna nadejdea in Dumnezeu. Numai trei zile l-a incercat Dumnezeu si a fost de ajuns. Iar eu ma rugam pentru el cat puteam. Noaptea, am vazut in somn doi serpi infricosatori care il cuprisesera sa-l omoare. Unul i se incolacise in jurul gatului iar el striga cu tipete salbatice sa-l scap. M-am luptat cu salbaticiunile si le-am omorat, apoi m-am trezit. Atunci a venit la mine si mi-a zis: ” M-am facut bine. Sunt ca un nou nascut !” Si intr-adevar, trupul lui se refacuse ca trupul unui prunc. Medicamentele, pastilele si injectiile le-a aruncat intr-o prapastie. Si a trait deplin sanatos, mancand numai o singura data pe zi.
Vedeti, dar, cate lucreaza credinta ? Sa nu credeti ca eu am facut ceva. Nu. Nu am o astfel de putere. Credinta este aceea care are putere sa savarseasca astfel de minuni.
Ascultati iarasi:
O calugarita mi-a scris ca este suferinda si ca daca nu va face operatie va muri. Eu ii scriu si ii spun contrariul. Aceea iarasi imi scrie ca doctorul i-a spus ca daca nu se va opera in nu stiu cate zile va muri. Eu iar ii scriu: ” Ai credinta ! Lasa totul in grija lui Dumnezeu ! Prefera mai curand moartea „. Mi-a raspuns dupa un timp ca s-a facut bine.
Vedeti? De nenumarate ori am incercat acest lucru. Cand pui moartea in fata ta si o astepti in fiecare clipa, aceasta fuge departe de tine. Cand iti este frica de moarte, atunci aceasta te urmaraste continuu. Am inmormantat trei tuberculosi nadajduind ca se va lua boala si la mine. M-am imbracat cu haina unui muribund, dar moartea fugea la cei care se temeau de ea. Sunt bolnav de o viata intreaga. Nu am luat nici un medicament. Am mancat ceea ce era contraindicat insistent. Si unde-i moartea ?
Va scriu toate acestea pentru ca iubiti desavarsirea. Cei din lume nu pacatuiesc savarsind cele ce tin de cunoastere, pentru ca nu cauta alta cale. Vreau sa va spun, dupa toate acestea, ca fara voia Domnului nici nu ne imbolnavim nici nu murim. Sa fuga de la noi putina credinta.
Mai intai cunoastem pe Dumnezeu drept Creator al oricarui lucru bun, Tata si Proniator. Trebuie sa credem in Acesta din toata inima noastra. Dupa aceea Il vom iubi simtind multele Lui binefaceri. Cand iubim pe Dumnezeu din toata inima noastra ca Ziditor, atunci vom iubi si pe aproapele nostru ca pe noi insine, intelegand ca suntem toti frati dupa fire lui Adam si dupa har lui Hristos. Cu toate acestea, omul duhovnicesc nu trebuie sa tina seama de rudenia trupeasca, din moment ce s-a consacrat lui Dumnezeu, ci de rudenia duhovniceasca. Deoarece trupul, barbatesc si femeiesc, este pentru inmultire, de care noi ne-am lepadat si am urcat mai sus. Prin urmare, ca oameni duhovnicesti ce suntem, trebuie sa vedem duhovniceste. Sufletul nu este barbatesc sau femeiesc, nici tanar sau batran, ci harul lui Hristos peste toate.
Lasati mintea voastra libera – nu o inchideti sub lege, din moment ce suntem sub har – ca sa vada cat de mare este taina care se ascunde in cuvintele se care vi le spun. Sa guste din dragostea nevinovata si dumnezeiasca, si sa zburde in vederea singurului Dumnezeu, a bunului nostru Tata.
Daca toti suntem frati, suflare a lui Dumnezeu, suflare dumnezeiasca, si Datatorul de viata Parintele nostru este intru noi, toate faptele noastre, miscarile, gesturile sunt judecate de ochiul Lui. Si inainte de a te misca tu, inainte de a gandi tu ceva bun sau rau, aceasta suflare, sufletul ca insuflare a lui Dumnezeu, Il anunta pe Dumnezeu. A vazut, anticipand, ce vei face, si abia dupa aceea tu vei face mascarea sufletului sau a trupului.
Acum ia aminte la spusele profetului: ” Am vazut pe Domnul meu inaintea mea pentru totdeauna „. Ochii sufletului tau sunt oare totdeauna deschisi, sau crezi ca, deoarece nu vezi tu aproape pe Dumnezeu, nu te vede nici Acela ? Sau crezi ca poti face ceva pe ascuns de Dumnezeu, intrucat mintea ta este inchisa ? Acela Se intristeaza si Se face ca nu vede, insa te vede, iti reproseaza putinatatea credintei si intunecimea mintii.
Nu stii oare ca Hristos devine in fiecare vindecarea oricarei nevoi? Adica hrana duhului, apa celui insetat, sanatate celui bolnav, imbracaminte celui gol, voce celor care canta, cercetare celui care se roaga, tuturor toate spre mantuire.
Crede, fiule, in toate case patimim, in toate Hristos este cel mai bun doctor al sufletului si al trupului. Este suficient numai sa te lepezi deplin de tine insuli, sa ai credinta desavarsita si daruire fara nici o ezitare. Daca dulcele Iisus este atat de bun, milostiv, de ce sa deznadajduiesti ? Noi ii cerem atat de putin iar Acesta ne da atat de mult ! O raza de lumina numai daca cerem, Acesta ne daruieste Lumina intreaga, Adevarul, Iubirea. Smereste-te si orice nadejde a ta sa o ai in Acesta. Crede-ma ca spun adevarul: de cand am devenit monah, ori de cate ori m-am imbolnavit nu m-am ingrijit in nici un fel de mine. Nici nu a lasat pe cineva sa se ingrijeasca de sanatatea mea trupeasca, ci toata nadejdea mea mi-am pus-o in doctorui cel fara de plata.
Si cat de mult am fost incercat la inceput ! Tot spatele meu pana jos se umpluse de bube cat lamaia. Ma luptam cu patima, fara sa-mi schimb nici camasa de piele, nici haina. M-am pus in spate un rucsac si am dat ocol intregului Munte Sfant. Toate acele bube s-au spart singure si supurau pana la picioare. Si nu m-am schimbat, cum am spus, luptandu-ma din rasputeri si indurand totul. Camasa mea de piele se imbibase de materia care curgea. In gaurile ranilor puteai introduce degetul. Si nu am patit nimic. Pana astazi orice boala vine asupra mea o primesc cu multa bucurie si cu speranta ca-mi poate aduce somnut cel vesnic, sa ma aflu alaturi de Domnul meu Iisus Hristos. Dar nu a venit inca ceasul. Va veni insa curand. Moartea, care pentru multi este un lucru mare si infricosator, pentru mine este odihna, este un lucru dulce care va pune capat necazurilor lumii. Si o astept clipa de clipa. Este mare moartea, cu adevarat. Dar mare este si lupta de a ridica toate sarcinile lumii de astazi, cand toti cer de la celalalt sa implineasca toate poruncile.
Acestea sunt timpurile noastre. De aceea, se cere multa rabdare pana ne vom da sufletul in picioare. Ai curaj si pastreaza-ti sufletul, indiferent ce ti s-ar intampla. Pentru acestea si pentru toate celelalte am devenit ca un cadavru si rog pe Dumnezeu sa ma ia ca sa ma linistesc. Cer dragostei voastre sa va rugati pentru mine, pentru ca am multe suflete care cauta la mine ajutor. Si credeti-ma ca pentru fiecare suflet care primeste ajutor de la nune sunt incercat si eu cu lupta pe care o are acela.
Iarasi va scriu sa nu va temeti de boli, chiar daca le veti purta viata intreaga. Daca Dumnezeu este in permanenta prezent, de ce sa ne nelinistim? In El traim si ne miscam. In bratele Lui suntem tinuti. Respiram intru Dumnezeu. Suntem inconjurati de Dumnezeu. Il simtim pe Dumnezeu. Ne hranim cu Dumnezeu in Sfintele Taine. Oriunde te intorci, oriunde privesti, peste tot este Dumnezeu: in cer, pe pamant, in adancuri, in pomi si in pietre, in mintea ta, in inima ta. Prin urmare, sa te vada oare Dumnezeu ca suferi ? Spune-i Lui durerile tale si vei vedea cata mangaiere o sa ai, vei vedea vindecare nu numai a trupului, ci si a patimilor sufletului. Imi scrii ca nu ai scapat inca de omul cel vechi. Iar eu iti spun ca nici picatura nu ai din omul cel nou, esti in intregime cel vechi. Cand va incepe noul Adam sa ia chip in tine, atunci eu insumi iti voi scrie despre semnele formarii omului nou, daca voi mai fi in viata.
Sursa: Gheron Iosif, Marturii din viata monahala, Ed.Bizantina.
