Împlinirea prin iubire este scopul principal al căsătoriei şi după aceea naşterea de fii, iar după aceea într-ajutorarea.
Este important dacă aveţi o imagine clară despre ce va să fie, atât cei necăsătoriţi, cât şi cei căsătoriţi să priviţi şi să analizaţi: în toate aceste puncte de sudură – unde sudura n-a fost bine făcută – ce nu am făcut, ce nu am cunoscut îndeajuns, poate prietenia a durat prea puţin? Nu am fost atenţi la cununie, la slujba care s-a făcut chiar pentru noi? Am fost prea bucuroşi şi n-am trăit momentul?
Preotul s-a rugat pentru noi, ne-a cununat şi noi n-am simţit asta. Ne-a unit şi n-am simţit fiorul unirii. Ce s-a întâmplat? E ceva care n-a mers? Dacă este, trebuie reparat. În măsura în care mai poate fi reparat.
De aici căsniciile nefericite, de aici idei aiurite preluate din Occident (şi destul de mult înghiţite şi de noi românii): căsătoriile de probă, etc, tot de aici discuţiile despre sex (pe toate drumurile), de aici expresii nepotrivite: a face sex, a face dragoste. Ele n-au nimic comun cu viaţa conjugală. A face sex nu înseamnă ca eşti un om echilibrat, iar a face dragoste de asemenea, expresia nu ne conduce la o idee sănătoasă.
***
Mituri care ne sabotează împlinirea în căsătorie
Mituri care ne sabotează împlinirea în căsătorie În cultura noastră, există numeroase mituri, idei preconcepute, cu privire la căsătorie, care ajung să acţioneze din interior şi riscă să aibă efecte distructive asupra relaţiei dintre soţi. Reproşuri, acuze, conflicte interminabile sau tăceri îngheţate, sentimentul de însingurare, senzaţia că soţul/soţia nu ne mai înţelege pot avea drept punct de pornire ideile, aşteptările nerealiste cu care cei doi pornesc la drum.
Desigur că este normal ca înainte de căsătorie tinerii să viseze la viitorul soţ/soţie şi la căsătorie, iar de aici până la a transforma aceste vise în reguli de la care nici partenerul, nici căsătoria nu trebuie să se abată… distanţa e mică. Această distanţă se poate la rândul său transforma în diferenţa dintre o căsătorie împlinită şi o căsătorie nefericită. Iar pentru că de multe ori dezamăgirea este rezultatul amăgirii, comparaţia dintre relaţia adevărată cu soţul/soţia şi imaginea idealizată din mintea noastră poate duce încet, încet la subminarea relaţiei. Orice om, idiferent de multitudinea calităţilor sale, nu poate nici pe departe atinge perfecţiunea unei plăsmuiri a imaginaţiei. Iată în continuare câteva mituri care ne pot sabota fericirea şi împlinirea în căsătorie, în încercarea de a atinge o fata morgana.
Atitudinea joacă un rol foarte important
Mai ales în momentele dificile, de tensiune, când ne întâlnim cu aspecte ale personalităţii partenerului care ne displac (pentru că oricât de puternică ar fi iubirea şi oricât de armonioasă relaţia, astfel de aspecte există), te poţi gândi că o altă alegere ar fi fost mai potrivită pentru tine. Dacă alegi să părăseşti relaţia, sperând în mod iluzoriu că alături de altă persoană vei trăi mai multă bucurie, vei ajunge la un moment dat să trăieşti aceleaşi sentimente de dezamăgire, singura diferenţă va fi că, de această dată, vor fi orientate către altă persoană. Şi asta pentru că problema nu este în mod real a celuilalt, ci ţine de atitudinea ta de fugă, de renunţare, în momentul în care te confrunţi cu aspecte mai puţin plăcute în relaţie.
Un alt mit este acela că atitudinea – pesimistă sau optimistă – nu are nicio importanţă, nu influenţează gradul nostru de mulţumire din relaţia de căsătorie. Putem gândi că o relaţie este bună sau nu, indiferent de modul în care o privim. Dacă pornim însă de la lucruri mărunte, cum ar fi vremea de afară, vom constata că de fapt modul în care privim aceste realităţi ne influenţează starea. Cu atât mai mult în cazul unor aspecte de relaţionare complexă, cum sunt cele din cadrul căsătoriei, atitudinea joacă un rol foarte important. Dacă alegem în fiecare zi să vedem calităţile soţului/soţiei şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru ele, cu siguranţă că vom simţi mai multă bucurie decât dacă ne-am centra doar asupra celor 2 sau 3 aspecte pe care am dori să le schimbăm. De asemenea, încrederea şi optimsmul nostru ar putea să motiveze pe soţ/soţie să devină persoana cea mai bună care ar putea fi.
Un defect poate fi un zid care împiedică să vezi partenerul cu adevărat
Asta înseamnă că, într-o astfel de atmosferă, partenerul se va simţi liber să facă schimbările pe care le consideră necesare şi în momentele în care le simte potrivite.
Spre deosebire de această evoluţie firească şi frumoasă în relaţie, mitul conform căruia trebuie să ne schimbăm partenerul/partenera duce la cultivarea unei permanente stări de nemulţumire; din partea unuia că nu este acceptat şi iubit necondiţionat, pentru ceea ce este, din partea celuilalt că partenerul nu corespunde în totalitate propriilor aşteptări. În loc să încerci să faci presiuni pentru a-l determina pe celălalt să se schimbe, mai bine roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să accepţi şi părţile mai puţin plăcute ale partenerului şi să îl apreciezi şi mai mult pentru calităţile sale. De multe ori, un defect poate fi un zid care te împiedică să îţi vezi soţul/soţia cu adevărat. Roagă-L pe Dumnezeu să îţi deschidă ochii şi mintea!
Mitul sufletului pereche, foarte cultivat, răspândit şi în filmele TV, se bucură de o mare credibilitate. Dar pe cât de mare este popularitatea sa, cu atât mai mari sunt capcanele în care putem ajunge, dacă alegem să îi dăm crezare. Realitatea este că oamenii au capacitatea să se armonizeze unii cu alţii, iar asta este una dintre părţile frumoase ale căsătoriei – să creşti şi să te descoperi alături de celălalt. Soţii pot deveni însă „suflete pereche”, pot evolua unul spre celălalt astfel, în măsura în care amândoi încearcă să se apropie mai mult de Dumnezeu.
Nevoile mele sunt pe primul plan, iar dacă soţul/soţia nu mi se împlineşte, căsătoria nu îmi aduce bucurie. Acesta este un alt mit, din păcate foarte răspândit şi el, care îl transformă pe soţ/soţie în accesoriu al nostru, menit să ne vină în întâmpinarea nevoilor.
Un alt mit este acela conform căruia fericirea, bunăstarea de moment, este cea mai importantă. Cu toate acestea, starea noastră de spirit, emoţiile noastre se pot schimba de la un moment la altul. Ar fi o greşeală să le iei drept barometru principal în ceea ce priveşte bucuria şi împlinirea în relaţie. Acestea reprezintă doar învelişul, partea de suprafaţă a relaţiei, de care dacă reuşim să trecem descoperim adevărata esenţă – învăţăm cum să îl iubim pe celălalt, cum să îi arătăm asta, chiar dacă dispoziţia de moment este neplăcută.
Este normal să fii nepoliticos cu soţul/soţia?
Un alt mit este acela potrivit căruia este normal să fii nepoliticos cu soţul/soţia. În virtutea faptului că te simţi foarte firesc în căsnicie sau pur şi simplu pentru că crezi că îţi poţi permite (doar sunteţi căsătoriţi, nu?!), soţii ajung să facă unul faţă de altul gesturi lipsite de respect – fie că este vorba de a se critica în public sau de a sta relaxat cu picioarele pe mobilă. Pentru a nu ajunge să ne rănim, jignim partenerul, este important să fim atenţi la gesturile care îl deranjează şi să încercăm să renunţăm la ele. Uneori, schimbarea este dificilă, motiv pentru care este important să avem răbdare cu partenerul, când încearcă la rândul său să schimbe comportamentele care ne deranjează.
Alte idei preconcepute care ar putea să submineze relaţia sunt: „Nu trebuie să îi cer asta. Trebuia să ştie până acum.”, „Toate discuţiile în contradictoriu, certurile sunt rele”, „O criză înseamnă de fapt sfârşitul” şi „Durerile, suferinţele partenerilor sunt rele pentru căsătorie”. Toate acestea pot culmina cu ideea că „a fi căsătorit este prea greu, reprezintă o povară”.
Surse: Părintele Nicolae Tănase, ”Soțul ideal, soția ideală”; Ziarul Lumina.
