În creştinism, apa sfinţită şi-a păstrat rolul de simbol şi vehicul sau purtător preferat al puterii curăţitoare şi sfinţitoare a Sfântului Duh. Efectele ei de căpetenie, adică alungarea demonilor şi a bolilor, însănătoşirea trupului şi îndepărtarea tuturor curselor celui rău, erau enumerate încă în cele mai vechi formulare de rugăciuni pentru sfinţirea apei.
Apa binecuvântată sau sfinţită a jucat un rol de prim rang în viața religioasă a tuturor popoarelor lumii. Ea a fost întrebuinţată ca mijloc principal de spălare şi curăţire a oamenilor şi a lucrurilor, fiind considerată ca simbolul cel mai expresiv al purităţii şi curăţirii spirituale.
În creştinism, apa sfinţită şi-a păstrat rolul de simbol şi vehicul sau purtător preferat al puterii curăţitoare şi sfinţitoare a Sfântului Duh. Efectele ei de căpetenie, adică alungarea demonilor şi a bolilor, însănătoşirea trupului şi îndepărtarea tuturor curselor celui rău, erau enumerate încă în cele mai vechi formulare de rugăciuni pentru sfinţirea apei, care au circulat în Biserica primelor patru-cinci veacuri. Însă mai pe larg ele sunt enumerate în însemnarea introductivă de la începutul slujbei Aghiasmei mici, în Molitfelnic şi Agheasmatar. „Sfinţirea apei acesteia, pe care Duhul Sfânt prin rugăciunile preoţilor o sfinţeşte, multe feluri de lucrări are, precum însăşi ectenia sfinţirii şi rugăciunea mărturisesc. Că prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc şi se iartă şi păcatele cele mici de peste toate zilele, adică nălucirile diavoleşti, gândurile cele rele; iar mintea se curăţeşte de toate lucrurile cele spurcate şi îndreptată spre rugăciune se face; aduce dar, pază, înmulţire a câştigului şi îndestulare; bolile goneşte şi dă sănătate sufletească şi trupească. Şi mai în scurt să zicem: toţi cei ce o primesc cu credinţă iau sfinţenie şi binecuvântare…”.
Aşa se explică frecvenţa acestei ierurgii în viaţa religioasă a creștinităţii ortodoxe şi de aceea apa sfinţită se întrebuinţează la aşa de multe servicii liturgice, la mai toate sfinţirile sau consacrările: de biserici, cimitire, case, fântâni, obiecte de cult şi în aşa de numeroase ocazii sau împrejurări din viaţa omenească: la Sfântul Maslu, în unele părţi după înmormântare, pentru stropirea casei mortului, pentru binecuvântarea ogoarelor şi a semănăturilor, pentru însănătoşirea animalelor bolnave etc.
***
Sfaturi practice în Biserică: Când se consumă şi cum se păstrează agheasma mare?
O întrebare ce poate răsări în sufletele credincioşilor în zilele ce urmează poate fi cea în legătură cu utilizarea particulară a apei sfinţite în ziua Botezului Domnului, cunoscută în popor sub denumirea de agheazmă mare, aiasmă sau agheasmă. Prin chiar denumirea ei se poate observa că este vorba de o sfinţenie specială acordată apei binecuvântate de Bobotează. Solemnitatea slujbei la care are loc sfinţirea cea mare a apei îi imprimă un caracter special. Apa la Bobotează este sfinţită printr-o rânduială specială, unică în an, de aceea şi consumul acesteia cunoaşte o perioadă restrânsă. Credincioşii pot consuma această agheasmă chiar din ziua Botezului Domnului, pe nemâncate, înainte de a lua anafură. De la această dată şi până în ziua de 14 ianuarie inclusiv, toţi credincioşii sunt îndemnaţi să consume, spre sfinţirea sufletelor şi a trupurilor, această agheasmă. După 14 ianuarie, când cântările specifice praznicului Bobotezei încetează, doar credincioşii ce primesc binecuvântare de la preotul duhovnic pot consuma agheasmă mare, în special atunci când sunt opriţi, din pricina unor impedimente, de la Sfânta Împărtăşanie. Există obiceiul ca unii credincioşi să păstreze pe tot parcursul anului sau chiar o perioadă mai mare agheasma mare în casele lor. Este recomandabil acest lucru din raţiunea amintită mai sus, adică pentru perioadele când credincioşii sunt opriţi de la Împărtăşanie.
Totodată, agheasma mare se poate păstra la loc de cinste, curat (de regulă la colţul de rugăciune) pentru a fi o prezenţă sfântă şi sfinţitoare în viaţa şi casele creştinilor. Cinstea acordată acestei ape sfinţite se cere a fi caracterizată de evlavie şi de cucernicie. Cu îngăduinţa şi permisiunea preotului duhovnic, credincioşii îşi pot stropi casele la vreme de încercări sau ispite grele ce pot să apară în vieţile credincioşilor. În nici un caz agheasma mare nu va fi privită sau utilizată în scopuri necreştine (farmece, vrăji sau superstiţii) deoarece prin practicarea acestor lucrări nepotrivite se bagatelizează şi se relativizează înţelesul sublim al sfinţeniei, ca prezenţă harică a dumnezeirii în vieţile credincioşilor.
***
Aghiasma Mare și Sfânta Împărtășanie
Practica de a se da pe perioada opririi de la Sfânta Împărtășanie aghiasma mare este prevăzută chiar de Molitfelnic și ea este îndătinată. Cât privește însă eficacitatea primirii aghesmei mari în loc de Sfânta Împărtășanie, poate fi discutată dacă avem în vedere importanța aghismei mari în viața credincioșilor, efectele și întrebuințarea ei.
În practica pastorală, există situații în care duhovnicul, apreciind starea de păcătoșenie a penitentului, îl oprește de la primirea Sfintei Împărtășanii, pe un timp mai lung sau mai scurt, conform indicațiilor date în canoane și după gradul de pocăință a celui care se spovedește. În cartea de cult numită Molitfelnic, după rostirea rugăciunii de dezlegare de păcate se precizează că duhovnicul trebuie să dea canon penitentului, după păcatele lui. Pentru păcatele mari, se zice către dânsul așa: „Fiule, atâția ani poruncesc dumnezeieștii Părinți să nu te împărtășești cu Sfintele Taine, ci numai să bei aghiasmă mare”.
Așadar, practica de a se da pe perioada opririi de la Sfânta Împărtășanie aghiasma mare este prevăzută chiar de Molitfelnic și ea este îndătinată. Cât privește însă eficacitatea primirii aghismei mari în loc de Sfânta Împărtășanie, poate fi discutată dacă avem în vedere importanța aghismei mari în viața credincioșilor, efectele și întrebuințarea ei.
După învățătura Bisericii, apa sfințită la Bobotează sau Aghiasma Mare posedă într-o măsură mult mai mare, decât aghiasma mică, darurile și puterea tămăduitoare și sfințitoare. Având o întrebuințare foarte largă și fiind folosită aproape în toate momentele importante din viața liturgică, nu este de mirare că ea se folosește și de cei care nu se pot împărtăși datorită gravității păcatelor lor. Sfântul Ioan Postitorul spune în tratatul său canonic că se poate lua aghiasmă mare în loc de Sfânta Împărtășanie în Joia Săptămânii Patimilor, la Paști, Crăciun și Sfinții Apostoli.
Practica aceasta este bună și are o întrebuințare îndelungată, dar ea poate avea două inconveniente. Mai întâi că nu poate constitui o măsura care să silească pe penitent la mai multă pocăință și nici nu poate fi socotită ca un fel de pedeapsă, aghiasma putând fi luată și fără recomandarea preotului. În al doilea rând, există pericolul de a fi socotită ca un înlocuitor al Sfintei Împărtășanii, ceea ce ar constitui o mare greșeală, deoarece Trupul și Sângele Domnului nu pot fi înlocuite cu nimic.
De aceea trebuie totdeauna făcută diferența între ele, evidențiindu-se însemnătatea Sfintei Împărtășanii, pentru a nu crea obiceiul dăunător de a prefera starea de păcătoșenie și agheasma în locul unei vieți creștinești normale, care aduce după sine primirea Sfintelor și Dumnezeieștilor Taine. Astfel putem spune și despre Taina Spovedaniei, care riscă să fie greșit interpretată ca suficientă atunci când aceasta nu este urmată de cele mai multe ori de Sfânta Împărtășanie, dată spre întărire duhovnicească.
Surse: Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială; Drd. Grigore Meşteroaie, Ziarul Lumina.ro; Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, volumul I.
