„Totul se dobândeşte prin rugăciune, repeta Stareţul. Voi, acum, vă apropiaţi de prima treaptă, încă nu vă ridicaţi, ci doar vă apropiaţi. Trebuie să treceţi prin uşă şi prin niciun fel de efort nu se poate intra, dacă nu va fi milostivirea lui Dumnezeu.
De aceea trebuie să cerem în primul rând: «Uşa milostivirii deschide-mi mie, Doamne». Când vei fi supărat şi deznădăjduit să spui doar: «Doamne, cruţă-mă, mântuieşte-mă şi miluieşte pe robul Tău!». În orice timp vă veţi afla, orice aţi face: şedeţi, mergeţi sau lucraţi, spuneţi din toată inima: «Doamne, miluieşte!» Când vor fi dureri şi nu le veţi putea duce, atunci îndreptaţi-vă către Domnul, către Născătoarea de Dumnezeu, către Sfântul Ierarh Nicolae, către sfântul al cărui nume îl purtaţi şi durerea se va uşura.”
În diferite nenorociri el sfătuia să spunem: “Doamne, cred că rabd ceea ce trebuie să primesc, ceea ce merit. Dar Tu, Doamne, după mila Ta, iartă-mă şi mă miluieşte, – şi să repeţi acestea până când vei simţi linişte în suflet”.
“Sunt oameni, observa Părintele Nectarie, care niciodată nu se adresează lui Dumnezeu, nu se roagă. Şi deodată se întâmplă să le vină în suflet melancolie, în minte zbucium şi în inimă mâhnire. Şi simte omul că, în această situaţie dezastruoasă, pe el nu îl ajută altul, nici nu îl ascultă şi nenorocirea nu i-o înţelege. Atunci omul se adresează lui Dumnezeu şi, suspinând, îi spune: «Doamne, miluieşte!», şi Domnul îl ascultă; dar la început omul abia simte harul, iar mai apoi îl simte din ce în ce mai mult şi primeşte uşurare.”
Extras din Stareţul Nectarie de la Optina, Ed. Doxologia – Colecţia Cuvioşi stareţi de la Optina, pag. 57
