Citind Sfânta Scriptură, aţi dat peste nişte cuvinte mai puţin limpezi, şi căutaţi lămurire. De acest fel sunt spusele apostolului Pavel: de i se pare cuiva între voi că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. Aceste spuse v-au uimit şi v-au tulburat. De ce, nu ştiu, de vreme ce ele sunt cu totul după noima Evangheliei lui Hristos?
Bineînţeles, apostolul nici nu se gândeşte să poruncească oamenilor să fie nebuni, ci ca întreaga lor înţelepciune trupească şi lumească să o socoată nebunie faţă de adevărul revelat şi mântuitor al lui Hristos. Mai limpede vorbeşte Pavel despre aceasta în primul şi al doilea capitol al aceleiaşi epistole către Corinteni. Cine nu se socoate sărac cu duhul, după cuvântul Domnului, nu poate intra în împărăţia cerurilor. Fiindcă înţelepciunea acestei lumi, nebunie este înaintea lui Dumnezeu.
Într-adevăr, spuneţi, ce au reuşit toţi filosofii păgâni cu toată cunoaşterea şi înţelepciunea lor lumească? S-au adus pe sine şi au adus lumea la deznădejde. Cunoscutul filosof roman Seneca s-a sinucis; la fel şi ucenicul lui, împăratul Nero. Când proorociţele de la Delfi l-au proclamat pe Socrate cel mai înţelept om, Socrate a recunoscut: „Sunt, cu adevărat, mai înţelept decât ceilalţi, întrucât ştiu că nu ştiu nimic.”
Apostolii lui Hristos spuneau despre ei înşişi: noi suntem nebuni pentru Hristos. Adică: nebuni înaintea lumii şi pentru lume, dar nu înaintea lui Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Ştiţi şi dumneavoastră că oricine a vestit nişte taine mai mari ale naturii, oamenii l-au socotit la început nebun – cu cât mai mult pe cei care vesteau o împărăţie aparte a vieţii, suprafiresc de reală şi veşnică!
Sfântul Nicolae Velimirovici
Extras din „Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, Vol. 1, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002, pag. 134-135