Ce poate fi mai înălțător, mai splendid, mai minunat decât acest cuvânt izvorât din Duhul Sfânt prin persoana Sfântului Siluan Athonitul? Eu personal n-am citit cândva ceva mai sublim (alături de „Imnul Iubirii Sfântului Apostol Pavel I Corinteni c.13) și care să mă impresioneze atât de profund ca acest cuvânt al sfântului Siluan despre Iubirea Vrajmașilor. Cu siguranță acest cuvânt, întreg, poate ține loc de rugăciune, poate fi rostit oricând ca o rugăciune căci vibrează în el puterea iubirii dumnezeiești, rezonează direct cu sufletul omului (chiar cuprins de păcate).
Aș putea spune că cine nu citește acest cuvânt cu putere multă al Sf. Siluan este văduvit într-o anumită măsură de sentimentul iubirii lui Dumnezeu.
„Sufletul nu poate avea pace dacă nu se va ruga pentru vrăjmași. Sufletul învățat să se roage de harul lui Dumnezeu iubește și-i este milă de fiece făptură și mai cu seamă de om, pentru care Domnul a pătimit pe cruce, și a suferit cu sufletul pentru noi toți.
Domnul m-a învățat să iubesc pe vrăjmași. Fără harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vrăjmași, dar Duhul Sfânt ne învață iubirea, și atunci ne va fi milă chiar și de demoni, pentru că s-au dezlipit de bine și au pierdut smerenia și iubirea de Dumnezeu.
Vă rog fraților, faceți o încercare. Dacă cineva vă ocărăște sau vă disprețuiește sau smulge ce e al vostru, sau prigonește Biserica, rugați pe Domnul zicând: „Doamne, noi toți suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi și întoarce-i spre pocăință!” Și atunci vei purta în chip simțit harul în sufletul tău.
La început silește inima ta să iubească pe vrăjmași, și Domnul, văzând dorința ta cea bună, te va ajuta în toate, și experiența însăși te va povățui.
Dar cine gândește rău de vrăjmași, acela n-are în el iubirea lui Dumnezeu și nu-l cunoaște pe Dumnezeu.
Dacă te vei ruga pentru vrăjmași, va veni la tine pacea; iar când vei iubi pe vrăjmași, să știi că un mare har al lui Dumnezeu viază întru tine; nu zic că este deja un har al lui Dumnezeu desăvârșit, dar e de ajuns pentru mântuire. Dacă însă îi ocărăști pe vrăjmașii tăi, aceasta înseamnă că un duh rău viază întru tine și aduce gânduri rele în inima ta; pentru că, așa cum a spus Domnul, „din inima omului ies gândurile bune și gândurile rele”. (Mt. 15, 19).
Omul bun gândește: „Tot cel ce rătăcește de la adevăr piere” și, de aceea, îi este milă de el. Dar cine n-a învățat de la Duhul Sfânt să iubească, acela nu se va ruga pentru vrăjmași. Cine a învățat de la Duhul Sfânt să iubească, acela se întristează toată viața pentru oamenii care nu se mântuiesc și varsă multe lacrimi pentru popor, și harul lui Dumnezeu îi dă puterea de a iubi pe vrăjmași.
Dacă nu-i iubești, măcar nu-i ponegri și nu-i înjura; și acesta va fi un lucru bun. Dar dacă cineva îi blestemă și-i înjură, e limpede că un duh rău viază în el și, dacă nu se pocăiește, va merge după moarte acolo unde sălășuiesc duhurile rele. Să izbăvească Domnul orice suflet de o asemenea nenorocire!
Înțelegeți! E atât de simplu. Sunt vrednici de milă oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu sau care se împotrivesc Lui. Inima mea suferă pentru ei și lacrimi curg din ochii mei. Pentru noi și raiul și chinurile sunt limpezi: le cunoaștem prin Duhul Sfânt. Aceasta a spus-o și Domnul: „Împărăția lui Dumnezeu e înăuntrul vostru” (Lc. 17, 22)!
Așa că încă de aici începe viața veșnică; și chinurile veșnice încep și ele încă de aici.
Pentru mândrie se pierde harul și, împreună cu el și iubirea de Dumnezeu și îndrăzneala în rugăciune; și atunci sufletul e chinuit de gândurile cele rele și nu înțelege că trebuie să se smerească și trebuie să iubească pe vrăjmași, fiindcă altfel nu poate să placă lui Dumnezeu.
Tu zici: „Vrăjmașii prigonesc Sfânta noastră Biserică. Cum îi voi iubi oare?”.
Dar la aceasta eu îți voi spune: „sufletul tău sărman n-a cunoscut pe Dumnezeu, n-a cunoscut cât de mult ne iubește și cu cât dor așteaptă ca toți oamenii să se pocăiască și să se mântuiască. Domnul e iubire și El a dat pe pământ pe Duhul Sfânt Care învață sufletul să iubească pe vrăjmași și să se roage pentru ei, ca ei să se mântuiască. Aceasta și este iubirea. Dar dacă îi judecăm după fapte, merită să fie pedepsiți”.
Salvă Domnului că ne iubește atât de mult, ne iartă păcatele și prin Duhul Sfânt ne descoperă tainele Lui.
Domnul ne-a dat porunca: „Iubiți pe vrăjmașii voștri” (Mt 5, 44).
Dar cum să-i iubim când ei ne fac rău? Sau cum să-i iubim pe cei ce prigonesc Sfânta Biserică?
(Iată că aici se regăsește concret, clar și foarte limpede un răspuns din Duhul Sfânt pentru cei ce sunt în nedumerire cum să procedăm cu „cei ce ne fac rău și cei ce prigonesc Sfânta Biserică)
Când Domnul mergea spre Ierusalim și samarinenii n-au vrut să-L primească, Ioan Teologul și Iacob erau gata să facă să se pogoare foc din cer și să-i nimicească pentru aceasta; dar Domnul le-a spus cu milă: „N-am venit să pierd, ci să mântui” (Lc. 9, 54-56). Așa și noi trebuie să avem un singur gând: ca toți să se mântuiască.
Sufletul să aibă milă de vrăjmași și să se roage pentru ei, pentru că au rătăcit de la adevăr și merg în iad. Aceasta e iubirea față de vrăjmași. Atunci când Iuda se gândea să vândă pe Domnul, Domnul i-a răspuns cu milă (Mt. 26, 50); tot așa și noi trebuie să fim cu milă față de cei ce se rătăcesc și se pierd, și atunci ne vom mântui prin milostivirea lui Dumnezeu. Iubirea e cunoscută prin Duhul Sfânt. Iar pe Duhul Sfânt sufletul îl recunoaște prin pace și dulceață. O, cum trebuie să-I mulțumim Lui Dumnezeu că ne iubește atât de mult. Gândiți-vă, fraților prea iubiți: Unui suflet păcătos Domnul îi dă Duhul Sfânt și-l face să cunoască mila Lui. Iar pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu nu e nevoie de bogăție, trebuie doar să-L iubești pe aproapele, să ai duh smerit, să fii înfrânat și ascultător și pentru aceste fapte bune, Domnul ne dă să-l cunoaștem.
Și ce poate fi mai de preț pe lume decât această cunoaștere? Să cunoști pe Dumnezeu, să știi cum ne iubește, cum ne înalță duhovnicește!
Unde găsești un asemenea părinte care să moară pe cruce pentru fărădelegile copiilor? De obicei, un părinte se mâhnește și își plânge fiul care trebuie pedepsit pentru nelegiuirile lui; dar, deși îi e milă de fiul său, îi spune în același timp: „N-ai făcut bine și ești pedepsit după dreptate pentru faptele tale cele rele”.
Domnul însă nu ne spune niciodată aceasta. Ca și pe Apostolul Petru, El ne va întreba: „Mă iubești tu pe Mine?” (In 21, 15). Tot așa și în rai va întreba toate noroadele: „Mă iubiți voi pe Mine?” Și toți vor răspunde: „Da, Doamne, Te iubim. Tu ne-ai mântuit prin pătmirile Tale pe cruce și acum ne-ai dat în dar Împărăția cerurilor”.
Și nu va fi în cer nici o rușine, cum au fost rușinați Adam și Eva după cădere, nu va fi decât blândețe, iubire și smerenie. Nu o smerenie așa cum o vedem acum, când ne smerim și îndurăm reproșuri sau când ne socotim mai răi decât toți; ci în toți va fi smerenia lui Hristos, care e de neînțeles pentru oameni, afară de cei care au cunoscut-o prin Duhul Sfânt.”
Între iadul deznădejdii și iadul smereniei – Cuviosul Siluan Athonitul. Editura Deisis