Persoana nașului este sfințită, stabilește legături de înrudire duhovnicească cu cel pe care-l primește și cu familia lui. Și datorită naturii slujirii sale, se impune să fie o persoană de încredere și încuviințată de Biserică. Nașul trebuie să-și regăsească rolul său, adică să devină pentru cel primit din botez „garant în Hristos, capabil de a păzi cele ale Credinței și ale viețuirii creștine”.
Sfântul Nicodim Aghioritul spune că: „Dacă nașii ar ști ceea ce spun, ce făgăduiesc în timpul catehezei și al Botezului, și ce mare responsabilitate își asumă, nu ar mai vrea să boteze, nici chiar de ar fi îndemnați cu călduroase rugăminți”.
Sfântul Simeon al Tesalonicului spune referitor la naș: „Pe nași îi face iubitori de evlavie și dascăli ai Credinței”.
Cuviosul stareț din zilele noastre, arhimandritul Cleopa Ilie, spunea despre nași: „Cei care devin nași oare își dau seama că vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru fii lor duhovnicești? Putem spune că mulți nași se mântuiesc prin fiii lor duhovnicești, dacă îi educă cu frica lui Dumnezeu. Însă cei mai mulți se pedepsesc pentru lenea și nepăsarea lor față de fiii lor duhovnicești”.
1. Nașul este părintele duhovnicesc sau maică duhovnicească.
2. Nașul, care urmează să-și asume anevoioasa sa slujire, trebuie să fie creștin ortodox, nu numai cu numele, ci și cu toată viețuirea sa.
3. Nașul este dator să aibă o viață liturgică, să participe obligatoriu și regulat la Taina Spovedaniei și la cea a Dumnezeieștii Împărtășiri.
4. Nașul este dator să cerceteze Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum este redat în Sfânta Scriptură, Vechiul și Noul Testament.
5. Nașul este dator să participe regulat la slujbele Bisericii, să aibă o viață liturgică autentică, iar nu numai la marile sărbători ale Creștinismului, Paștile și Nașterea Domnului, prin a aprinde o lumânare sau prin a sta puțin în curtea bisericii.
6. Nașul este dator să cunoască nu numai Sfânta Scriptură, ci și Viețile Sfinților, scrieri patristice, așa-numitele cărți religioase. Să cunoască bine Credința Ortodoxă.
8. Nașul este dator să păzească cu acrivie tradițiile Bisericii noastre, cum ar fi posturile și rugăciunile. Nu se cuvine, de pildă, să meargă nașul cu finul la biserică pentru a-l împărtăși, iar el niciodată să nu dea pildă de împărtășire cu Preacuratele Taine.
9. Nașul este dator ca, în afară de darurile materiale, care pentru Biserică sunt considerate secundare, de orice marcă ar fi ele, să ofere daruri duhovnicești, cum sunt cărțile duhovnicești, CD-uri, DVD-uri și altele.
10. Nașul este dator să-l învețe pe finul său rugăciunea, mergerea regulată la biserică, pelerinaje la locuri duhovnicești, așa cum sunt bisericile noastre, mănăstirile noastre, școlile de catehizare, taberele duhovnicești, întruniri duhovnicești și altele.
11. Nașul este dator să contribuie la sporirea duhovnicească a finului său. Nu se concepe ca nașul să-l vadă pe finul său numai o dată sau de două ori pe an. Comuniunea regulată între ei pune temelii duhovnicești solide și mai ales în aceste vremuri grele în care toate cele din jurul nostru sunt stricate și putrede. Nașul poate rosti un cuvânt puternic și de multe ori determinant în alegerile greșite ale finului său și să evite ceva pe care nici însăși familia sa nu o poate izbuti. Dar pentru a se săvârși aceasta, va trebui ca legăturile dintre părinți, naș și fin să fie statornice și netulburate de josniciile vieții lumești. De aceea nașul este o persoană a casei, are cuvânt, nu este un element decorativ, nici luat drept un aducător de daruri sau „Moș Crăciun”.
12. Nașul se interesează de izbânzile duhovnicești ale finului său, oricare ar fi ele; se bucură atunci când există bucurie și plânge împreună cu el atunci când există nereușită, nefericire și mâhnire. Aceasta înseamnă că între naș și fin există o legătură duhovnicească puternică care nu poate fi ruptă cu nimic. Adică, chiar dacă finul are copil de aceeași vârstă cu cel botezat de el, trebuie ca, așa cum se nevoiește pentru copilul său trupesc, la fel să pătimească și pentru copilul său duhovnicesc. Intrigile și favorurile care uneori se întâmplă în cazul de mai sus, nu aparțin adevăratelor legături duhovnicești pe care le creează asumarea responsabilității de naș, ci în niște legături superficiale care, între naș și fin, au dată de expirare.
13. Nașul nu-și sfârșește lucrarea sa în biserică în ziua Botezului. Nici toată sărbătoarea sau prăznuirea, așa cum o numesc unii, se sfârșește cu o masă, pe care sunt datori să o dea nașului părinții noului botezat. Ci tocmai din ziua Botezului nașul își asumă o mare responsabilitate duhovnicească. Se poate ca astăzi apropierea superficială de Taină să nu conducă la doritul scop al consfințirii ortodoxe legat de slujirea nașului, însă aceasta nu anulează adevăratul motiv al existenței lui, indiferent în ce mod este abordat astăzi. Această stare nu afectează existența Bisericii întemeiată de Dumnezeu, ci ne nedreptățește pe noi toți care nu ne conformăm cu poruncile lui Dumnezeu, ale Sfintei noastre Biserici și ale Sfintelor noastre Tradiții. Cu toate acestea nașul este dator și trebuie să afle iarăși scopul primordial al misiunii sale, care nu este altul, decât cel al unui părinte duhovnicesc și frate în Hristos.
