Atunci când intri în biserică ţi se spune că trebuie să-ţi dai şapca dacă eşti bărbat şi să îţi pui baticul, dacă eşti femeie. Regulile sunt şi mai stricte dacă vorbim de o mănăstire, iar fusta mini nu este acceptată sub nicio formă.
„Orice bărbat care se roagă sau proroceşte, având capul acoperit, face de ruşine capul său. Iar orice femeie care se roagă sau proroceşte, cu capul neacoperit, îşi face de ruşine capul; că este la fel cu cea rasă. Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl. Căci bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu, femeia însă, este slava bărbatului”. Acest citat din Corinteni nu lasă loc de interpretare în privinţa acoperirii capului în biserică. Unele reguli sunt de-o vârstă cu Apostolii. Restul au fost adaptate pe parcurs de către mai-marii Bisericii.
Părintele Vlad Maxim din Constanţa spune că fusta facea diferenţa între femeie şi bărbat şi „prin natura ei trebuia să acopere cât mai mult din partea inferioară a corpului pentru ca privirile celor prezenţi să nu fie distrase de la preocupările spirituale specifice momentului”.
Preotul constănţean este de părere că biserica nu este similară cu orice loc public pentru că este un loc sfinţit. Tocmai de aceea, ţinuta trebuie să exprime modul de comuniune cu Dumnezeu.
„Dacă pentru antici a vorbi cu capul descoperit era semn că vorbeşti fără a ascunde ceva, de aici şi vorba «a spune adevărul gol-goluţ», pentru creştini descoperirea capului însemna deschiderea faţă de Dumnezeu sincer, fără viclenie. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că descoperirea capului simbolizează mintea care, în vremea rugăciunii, trebuie să fie locuită de Logos, de Cuvântul lui Dumnezeu”, spune părintele Vlad Maxim.