Părintele Arsenie Boca: Cuvintele sunt fiinţe vii! Ai mare grijă să nu rosteşti aceste cuvinte, ca să nu-ţi pierzi liniştea şi să ai nenorociri!
Cuvântul „nebun” este un cuvânt interzis. Cine zice fratelui său „nebunule” se pedepseşte cu matca focului. De ce? Fiindcă şi numai simpla alunecare a acestui cuvânt în obrazul unui om este în stare să-i desfigureze fizionomia minţii.
Este cunoscută experienţa mai multor inşi care au organizat odată următorul complot psihologic: şi-au ales victima şi s-au prezentat, pe rând, la intervale neregulate şi-au început a se nedumeri înaintea omului: Ce-i cu tine, parcă te-ai schimbat cumva! Şi s-au dus. Altă dată, al treilea îi spune marea sa uimire, că-l găseşte aşa de schimbat şi nu îndeajuns normal. Următorul îl găseşte cu totul curios la minte. Şi aşa şi ceilalţi, până când ultimul i-a propus să se ducă la un spital de boli nervoase şi să-şi repare deranjurile la minte. Şi biata victimă, pierzându-şi treptat liniştea şi neştiind capcana, a ajuns la nebuni. A trebuit să vină apoi toţi ca să-şi descopere complotul şi cu mare greutate i-a revenit omului mintea la loc. Adevărul abia a putut limpezi mintea zăpăcită sistematic de minciună.
Cuvintele interzise orientează greşit sau dezorientează. Deci, trebuie să fii mai presus de cuvintele oamenilor: să nu te atingă nici lauda, nici ocara din ele. Cuvintele sunt fiinţe vii, capabile să facă treaba la care au fost trimise. Şi fiindcă sunt fiinţe vii, viaţă din viaţă, pe cel care le-a creat ele-l însoţesc până la judecata de apoi, ca nişte copii ai lui, cu toate consecinţele lor. Mărturisirea lor cu pocăinţă mai poate schimba situaţia. Taina pocăinţei este o judecată milostivă. Aici, ce opreşte aceasta nu mai ajunge la cealaltă. „Zece porunci are înţelepciunea: de 10 ori să taci şi o dată să vorbeşti şi atunci puţin.”
***
Cele trei arme ale fiecărui creştin
Chiar în ceasul tulburării tale, să zici în adâncul inimii: „Pentru păcatele mele pătimesc acestea, Doamne, izbăveşte-mă de cel rău!”.
Asupra diavolului avem aceste trei arme: Numele Domnului şi al Maicii Domnului, despre care zice Sfântul Ioan Scărarul că: „Armă mai tare în cer şi pe pământ nu avem, ca numele lui Dumnezeu”.
Iar a două armă pe care o avem împotriva puterii vrăjmaşe este Sfânta Cruce (I Corinteni 1, 18). (Aş întreba pe cei ce nu au cruce: cu ce semn vă apăraţi voi de diavol?) Ei însă nu au semn, că nu-i lasă diavolul să-l facă. Nu în zadar semnul Crucii îl numeşte Biserica: „Armă nebiruită asupra diavolului, Crucea Ta ne-ai dat nouă”.
Iar a treia armă de apărare este smerenia sufletului. Deci, chiar în ceasul tulburării tale, să zici în adâncul inimii: „Pentru păcatele mele pătimesc acestea, Doamne, izbăveşte-mă de cel rău!”.
Şi întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu, orice gânduri rele ai avea, pălmuindu-ţi mintea, căci vede Tatăl osteneala fiului şi nicidecum nu-l lasă. Îngăduie Dumnezeu ispititorului să se apropie, ca un vameş al văzduhului, de robii lui Dumnezeu, ca să-i cerce nu cumva să se mai afle la ei ceva iubire de sine, ceva mândrie, sau părere înaltă, şi prin aceasta să-i întineze iarăşi în cele dintâi, sau în mai mari să-i cufunde.
Sursa: Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX.