Mulți sfinți cărora li s-a descoperit iadul au simțit acolo un miros foarte urât. La alți sfinți vrășmașul cel ucigător de suflete le-a adus ispite sub forma unor mirosuri foarte grele, încât n-au mai putut sta în locul acela de atâta putoare. Așa putoare drăcească este și în casa și în hainele și în gura și în toate ale fumătorului. Când sfinții însă au văzut îngeri de lumină, ei nu s-au arătat scoțând fum și foc pe nări și plini de putoare.
Vai de bieții copilași care trebuie să respire duhoarea de tutun cu care părinții umplu casa! Vai de viitorul lor, căci sunt cu dracii în casă și nu cu părinții! Căci numai ei scot fum pe nări și pe gură. Acest aspect ni-l descrie cel mai bine Sfântul Antonie cel Mare când zice cum se arată uneori diavolul: „Ochii lui sunt ca un chip de luceafăr, din gura lui ies făclii aprinse și se aruncă precum niște scântei de foc; din nările lui iese fum ca din cuptorul ce arde cu foc de cărbuni și din gura lui iese văpaie”. (Viețile sfinților pe Ianuarie, pag. 315). Și tot el spune că diavolii „poartă cu ei asemănarea focului ce are să-i primească” după Înfricoșata Judecată, la un loc cu păcătoșii. Asemenea sunteți voi, fumătorilor! Veți da seama și voi alături de demoni, în fața Judecătorului, pentru supărările pe care le-ați făcut aproapelui vostru cu mirosul vostru cel urât! Veți da seama pentru cei pe care i-ați îmbolnăvit cu fumul duhănit de voi! Înfricoșați-vă ca nu cumva de la un capăt de țigară aprins uitat pe undeva, să vă aprindă Domnul casa și să vă pedepsească cu așa o moarte, cum am auzit pe la televizor multe cazuri!
Fumătorule! Când vine dracul și-ți zice: „Mai ia o țigară”, să te gândești cât de frumoasă e viața și că țigara-i moartea. Și să mai te gândești că poate chiar și peste un ceas, sufletul tău poate fi înaintea lui Hristos Judecătorul Care-ți va cere socoteală de acest păcat? Ce vei răspunde? Pune capăt păcatului și roagă-te și iar roagă-te și roagă-te!
Nefumătorule! Când vezi pe un rob al acestui păcat, nu păcătui și tu! Nu-l judeca și nicidecum nu-l condamna; nici chiar în gând să nu îndrăznești să faci acestea. Dacă-ți este mai apropiat sfătuiește-l, dar cu cuvinte potrivite. Nu fi insistent, nu fi cicălitor ca nu cumva fumătorul să mai facă alt păcat, adică să te urască. Știi cum îl poți ajuta cel mai bine? Roagă-te pentru el și iar roagă-te și roagă-te!
***
Părinte, de ce Biserica nu este de acord cu fumatul?
Dacă ar fi să răspundem simplu am spune: pentru că este un păcat, în sensul propriu, creştin al cuvântului!
Fumatul este un viciu, în înţelesul deplin al termenului, de apucătură rea, de statornicie nesăbuită în rău, dar tocmai acest lucru dovedeşte şi mai mult că este totodată şi păcat. Dar consider că nu discuţia despre fumat are valoare, ci atitudinea pe care fiecare creştin ortodox o arată faţă de acest flagel. Aceasta contează!
Dar sunt şi alte răspunsuri care ne vin în ajutor, mai ales faţă de cei care nu vor să creadă în realitatea păcatului. De ce producătorii înşişi de tutun scriu pe pachetele de ţigări „Fumatul poate ucide!”? De ce există campanii împotriva fumatului finanţate de guverne? De ce întregul corp medical spune la unison că fumatul este nociv pentru om? De ce, după unele statistici, milioane de oameni mor anual din cauza fumatului, iar peste jumătate de milion de oameni nefumători mor anual din cauza fumatului pasiv? (Conjugate cele două statistici, un om moare la şase secunde din cauza fumatului!)
Şi numai astfel privind lucrurile de ce să acuzăm Biserica pentru că pune şi duhovniceşte problema şi spune răspicat: da, fumatul este un păcat! Este păcat împotriva propriei persoane – îţi îmbolnăveşti trupul, templul Duhului Sfânt! Este păcat împotriva aproapelui – tu, cel care fumezi, ştii pe câţi nefumători i-ai îmbolnăvit pentru că i-ai obligat să-ţi inhaleze fumul de tutun? Fumatul pasiv nu e opera lor, ci a ta! Nu e păcatul lor, ci al tău!
Ce terapie eficientă recomandaţi celor care doresc să se lase de fumat?
Prima terapie sau cale spre vindecare este însăşi dorinţa lor de a se lepăda de acest păcat, viciu, flagel, apucătură sau cum vor ei să o numească. Dorinţa de îndreptare conjugată cu efortul duhovnicesc, spiritual este începutul oricărui demers pentru despătimire, cum este şi cazul fumatului.
Ca duhovnic, pot să recomand căi duhovniceşti pentru fumătorii care, convinşi că fumatul este un păcat, vor să nu mai păcătuiască şi să se lepede de el. Aşadar, prima cale: pocăinţa. Alergarea la preotul duhovnic, spovedania sinceră, părerea de rău pentru această deprindere păcătoasă şi acceptarea sfatului pentru îndreptare!
Creştineşte vorbind, nu există altă cale de a ajuta un fumător împătimit decât de a-i recomanda următoarele tratamente duhovniceşti: spovedania deasă, participarea la Taina Sfântului Maslu, postul şi, cel puţin în unele zile de post şi duminica, abstinenţa de la tutun.
Sunt duhovnici care opresc de la Sfânta Împărtăşanie pe cel care fumează! S-a creat, astfel, în rândul fumătorilor o iluzie că ei nu se pot împărtăşi niciodată, atâta timp cât fumează! Şi cei dintâi, şi cei de pe urmă, după părerea mea, greşesc, dacă transformă acest fapt într-o regulă! Consider că fumatul este un păcat, iar dacă este necesar pentru îndreptare, penitentul poate fi chiar oprit de la Cele Sfinte, dar, ca duhovnici, să nu aşezăm automat acest păcat acolo unde nu-i este locul – în rândul păcatelor de moarte, opritoare de la Cele Sfinte – , pentru că nici cei care poartă povara acestui păcat să nu se folosească de această scuză pentru a nu se mai spovedi, pentru a nu mai participa la Sfintele Liturghii, pentru a ajunge ca în mod absolut fals să se „smerească”, vieţuind departe de regulile vieţii creştine!
Dacă fumătorii au cu adevărat conştiinţa vie că sunt păcătoşi, atunci cu atât mai mult trebuie să se spovedească, să vină la Sfânta Liturghie şi, dacă duhovnicul le permite, în nevrednicia lor, să se şi împărtăşească! Dar, măcar, în ziua în care primesc Trupul şi Sângele Domnului să refuze fumatul şi, de ce nu, măcar în scurta perioadă de post premergătoare să procedeze la fel. Ar putea fi un început ale cărui roade se vor vedea imediat, pentru că sigur vor fi ajutaţi de Dumnezeu să se elibereze de această patimă!
Pe scurt, o terapie duhovnicească eficientă pentru a renunţa la fumat ar putea fi: sporirea credinţei; conştientizarea că suntem responsabili în faţa lui Dumnezeu pentru „templul Duhului Sfânt”, care este trupul nostru, şi că nu avem voie să-l ruinăm, şubrezindu-i sănătatea; spovedania deasă în care să mărturisim cu părere de rău că suntem fumători şi vrem să ne îndreptăm; rugăciunea zilnică prin care să cerem ajutor de la Dumnezeu pentru a ne lepăda de acest păcat!
Dar toate acestea pot fi socotite doar păreri.
Cine vrea să fie un bun creştin să nu (mai) fumeze! Aceasta nu este o părere.
Nicoleta Olaru
Surse: ziarullumina.ro; parohiamacin4.org