Crucea este blestemul cel mare, este pedeapsa cea mai grozavă, cea mai înjositoare, destinată celor mai nelegiuiți. Or, Dumnezeu, în mila Sa, a luat asupra Lui acest blestem și din ea a făcut cinstea cea mai mare, căci Crucea este semnul Fiului Omului; este semn de binecuvântare, armă de nebiruit împotriva diavolului.
De ce de nebiruit? Diavolul zice: „Dacă nu faci cum zic eu, te voi chinui și te voi omorî”. Chinul și moartea sunt crucea, pe care Dumnezeu le-a preschimbat în arma noastră de mântuire. De aceea ea este armă de nebiruit, pentru că aceasta era arma cea dintâi a celui rău. Dar Dumnezeu a sfințit-o și i-a dat putere asupra celui rău.
Știți cu toții câtă putere are semnul Sfintei Cruci asupra gândurilor rele și asupra ispitelor. Câteodată, nu mai este nevoie să rostești altceva. Așa este și viața noastră. Crucea, suferința și durerea pot fi mântuirea.
***
Crucea, care până la Hristos a fost unealtă de tortură, stârnind groază şi silă, după moartea lui Hristos pe Cruce a devenit arma şi semnul mântuirii noastre. Prin ea, Hristos l-a sfărâmat pe diavol, de pe ea S-a coborât la iad şi, slobozindu-i de acolo pe cei ce se chinuiau, i-a adus în împărăţia Cerească. Imaginea Crucii este înfricoşătoare pentru demoni şi, ca semn al lui Hristos, este cinstită de creştini. Domnul i-a arătat-o pe cer împăratului Constantin, aflat în drum spre Roma, să se lupte cu tiranul care pusese mâna pe putere; făurindu-şi un stindard în formă de cruce, împăratul Constantin a repurtat o victorie deplină.
Fiind ajutat prin Crucea Domnului, împăratul a rugat-o pe mama sa, împărăteasa Elena, să caute Crucea de-viaţă-făcătoare; şi Cuvioasa Elena, îndreptându-se spre Ierusalim, după multe căutări, o găsi. Multe vindecări şi alte minuni s-au făcut şi se fac atât prin Crucea Domnului, cât şi prin imaginea ei. Prin ea, Domnul păzeşte poporul Său de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Biserica Ortodoxă prăznuieşte cu multă solemnitate aflarea Sfintei Cruci, amintindu-şi totodată şi arătarea Crucii pe cer împăratului Constantin.
***
Despre puterea semnului Sfintei Cruci, stareţul povestea: „Unui om îi plăcea să bea peste măsură. Fiind beat, s-a rătăcit şi i s-a părut că cineva vine la dânsul, îi toarnă vodcă în pahar dintr-o carafă şi îl îndeamnă să bea. Dar cel rătăcit, mai înainte de a bea, avea obiceiul să facă semnul Sfintei Cruci; deodată totul a dispărut şi în depărtare s-a auzit lătratul unui câine. Venindu-şi în fire, a văzut că a intrat adânc într-o mlaştină şi se află într-un loc deosebit de periculos şi, dacă nu ar fi auzit lătratul câinelui, nu ar mai fi ieşit de acolo”.
Surse: Starețul Ambrozie de la Optina; Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești; Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon.