Înțelepciunea este o virtute rar întâlnită la oameni, mai ales dacă ne referim la cei din zilele noastre, care o confundă cu inteligența. Înțelepciunea este deșteptăciunea unui om care a învățat din experiențele vieții mai mult decât din orice școală. Ea nu se dobândește singular și rapid, ci vine la pachet cu alte lucruri bune pe care le dăruiește Dumnezeu celor care o caută. Nu-mi imaginez, de pildă, un înțelept lipsit de răbdare, mânios sau morocănos ori mândru. Pilda de astăzi ne vorbește despre aventura unui tânăr în căutarea mult doritei virtuți a înțelepciunii.
În ajunul căsătoriei sale, un tânăr s-a întâlnit cu câțiva cunoscuți veniți la nunta lui. Aceștia petrecuseră mulți ani departe de părinți, studiind la cele mai importante școli din străinătate și se socoteau a fi foarte înțelepți.
Cel care urma să fie mire rămăsese acasă, în cătunul izolat, unde viața se scurgea monoton. Proaspăt sosiții la nuntă i-au spus acestuia: „Am petrecut mult timp prin universități unde am dobândit cunoștințe nebănuite, am obținut titluri râvnite de toți, am intrat în cercul unor profesori renumiți. Acum suntem chemați în diferite locuri să ținem conferințe”. Mirele a fost fascinat de povestea ascultată, așa că, imediat după nuntă, și-a anunțat mireasa că va pleca din oraș. Presupunea că și el va căpăta darul înțelepciunii foarte repede și, de aceea, ultimul cuvânt către soția sa a fost că se va întoarce curând.
Dar studiile l-au captivat tot mai mult, săptămânile s-au transformat în luni, lunile în ani. Absorbit să afle cheia care duce la cunoaștere, a uitat de soție și de satul său aflat departe de lume. După un timp, gândurile pentru casa lui au început să-l bântuie. Într-un târziu, s-a decis să se întoarcă în sat fiindcă socotea că deprinsese cunoașterea adevărată a lucrurilor, înțelepciunea.
Pe drum s-a oprit să petreacă noaptea la o fermă. Văzând multele cărți din bagajul omului, fermierul l-a întrebat dacă cel găzduit îi poate dezvălui secretul cunoașterii adevărate, al înțelepciunii. Dar tânărul i-a spus că, deși studiase mult, nu deține răspunsul la o astfel de întrebare. Atunci gazda i-a replicat: Eu dețin acest secret. Dar nu ți-l pot încredința decât dacă muncești un an de zile în ferma mea.
După un an, fermierul i-a spus: Începutul înțelepciunii este răbdarea.
Enervat peste măsură de răspuns, învățatul a părăsit în grabă ferma. Clocotind de mânie fiindcă muncise un an de zile pe gratis, în timp ce se apropia de locuința sa, a văzut o scenă șocantă. Fereastra deschisă lăsa să se vadă cum un tânăr îi îmbrățișa soția. Căută pușca pe care o purta permanent la el pentru a-și ucide soția și pe presupusul ei iubit, dar îi răsunară în cap vorbele fermierului: „Începutul înțelepciunii este răbdarea”. Așa că lăsă jos arma și se duse abătut la cârciuma din apropiere. Localnicii nu-l mai recunoșteau. Folosindu-se de aceasta, omul se interesă subtil despre soția lui. „A fost părăsită de bărbatul ei imediat după nuntă. În ciuda vieții grele, i-a rămas credincioasă și a făcut o treabă excelentă, crescându-și fiul care acum a terminat școala și a devenit învățătorul satului. Dar vorbim de lup, și lupul este la ușă”, spuse unul dintre săteni. Un tânăr frumos intrase în bar. Bărbatul care cu puțin înainte voia să-și împuște nevasta a avut un alt șoc. Învățătorul satului era cel care-i îmbrățișase soția.
Dacă ar fi acționat nechibzuit, fără răbdare, omul din pilda noastră și-ar fi ucis atât soția, cât și fiul. Instantaneu, furia celui plecat de acasă s-a potolit. Iar mânia pe care o avea față de fermier s-a volatilizat și ea. Acesta îl învățase cea mai valoroasă lecție: răbdarea este începutul înțelepciunii.
(Augustin Păunoiu, adaptare după o pildă din volumul „101 povești vindecătoare pentru adulți”, Editura Trei, 2012)
Sursa: Ziarul Lumina