Mare sărbătoare mâine! Sâmbăta lui Toader sau a colivelor! Ce e bine să împarţi pentru odihna veşnică şi iertarea celor răposaţi! Ziua aceasta este extrem de importantă pentru ei!
Prima sambata din Postul Sfintelor Pasti este cunoscuta sub denumirea de Sambata colivelor sau Sambata Sfantului Teodor Tiron. Cu aceasta zi incep pomenirile celor trecuti in lumea vesniciei. Aceste pomeniri se vor face in fiecare sambata din Postul Sfintelor Pasti, pana in sambata Floriilor.
Sambata Sfantului Teodor sau a colivelor
Praznicul Sfantului Mucenic Teodor Tiron este, dupa Karabinov, cea mai veche sarbatoare fixa deplasata in ciclul liturgic mobil. Marea popularitate a acestui sfant, al carui sanctuar din Euhaita atragea multimile, a facut ca pomenirea lui sa fie transferata in prima sambata a Postului Mare, dupa cum atesta Typikon-ul Marii Biserici.
Nu este insa vorba doar de un transfer al sarbatoririi praznuite de Triod. Caci, in timp ce Typikon-ul Marii Biserici nu indica decat sinaxa mucenicilor, Triodul comemoreaza in aceasta zi mai precis minunea colivelor, a carei naratiune e atribuita patriarhului Nectarie al Constantinopolului (sfarsitul secolului IV).
In timpul domniei tiranice a imparatului Iulian Apostatul, acesta a poruncit sa se stropeasca cu sangele animalelor sacrificate idolilor toate produsele vandute pe piata cetatii imperiale, pentru a intina astfel prima saptamana din Postul Mare al crestinilor. Dar mucenicul Teodor s-a aratat in vis arhiepiscopului de atunci, Eudoxie (360-369), descoperindu-i planul lui Iulian si sfatuindu-l sa fiarba graunte de grau (kolva) si sa le distribuie locuitorilor Constantinopolului pentru ca acestia sa nu mearga sa cumpere de la piata.
Fiind astfel izbaviti de intinaciunea idolatriei gratie acestui mucenic surpator al idolilor, arhiepiscopul a poruncit credinciosilor sa serbeze in fiecare an, la incheierea primei saptamani a Postului Mare, un praznic care sa comemoreze acest eveniment. Aceasta prima sambata e, asadar, ocazia unei duble bucurii: incheierea primei perioade a postului si praznuirea mucenicului.
„Sa ne odihnim in sambata de astazi, oamenilor, incetand ostenelile cele de ieri, pentru Cel ce a binecuvantat aceasta zi cu odihna si cu praznuirea cea de acum a mucenicului”.
Praznicul mucenicului e dublu si el, pentru ca in el ne bucuram atat de minunea colivelor, cat si de nevointele mucenicesti ale Sfantului Teodor. De aceea, slujba zilei nu are „Aliluia” pentru adormiti, ca in celelalte sambete, ci „Dumnezeu este Domnul”. Imnologia cuprinde piese rezervate laudei lui Teodor si altele inchinate minunii colivelor. Lectura sinaxarului care relateaza aceasta minune e completata de cea a panegiricului Sfantului Teodor atribuit Sfantului Grigorie al Nyssei.
Comemorarea mucenicului Teodor Tiron intr-o sambata in mod normal consacrata memoriei colective a sfintilor si a martirilor apare, asadar, drept o specificare a acesteia, inscriindu-se ca un fel de concluzie a seriei celor trei sambete festive: Sambata Mortilor, Sambata Ascetilor si Sambata lui Teodor.
Pe de alta parte, cu exceptia Sambetei Acatistului, celelalte sambete din Postul Mare nu vor cuprinde comemorari deosebite, sarbatoarea colivelor ingaduind astfel evidentierea caracterului privilegiat al primei saptamani. La incheierea acesteia din urma, adunarea mucenicilor reprezentata de Sfantul Teodor se asociaza, asadar, prin rugaciunile si exemplele ei eforturilor intreprinse de credinciosi, pentru a-i ajuta pe calea ce le ramane de parcurs in saptamanile urmatoare.
„Postul cel curat si fara prihana la noi acum ajungand, a adus cu sine savarsire de minuni mucenicesti. Caci prin post ne curatim de intinaciunile si de necuratiile cele sufletesti iar prin dovezi si lupte vitejesti asupra patimilor ne imbarbatam. Pentru aceasta si cu darul sfintei postiri luminandu-ne si cu minunile mucenicului Teodor intarindu-ne in credinta intru Hristos, cerem de la El sa dea mantuire sufletelor noastre”.
Ca si in Sambata Mortilor, dupa Vecernie (si Liturghia Darurilor mai inainte sfintite) de vineri se trece la Panihide si la binecuvantarea colivelor, dar aici semnificatia e putin diferita. E vorba mai putin de supravietuirea vechilor ospete funerare ale primilor crestini, cat de un oficiu festiv comemorand minunea colivelor si biruinta impotriva planului perfid al Iui Iulian Apostatul, gratie interventiei miraculoase a mucenicului Teodor.
Aceasta diferenta apare si in structura Panihidei: aceasta nu mai cuprinde Psalmul 90 si „Aliluia” ca la Panihida adormitilor, ci Psalmul 142 si „Dumnezeu este Domnul” festiv, un canon al Sfantului Ioan Damaschinul la aceasta minune, binecuvantarea colivelor si apolisul Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite, la sfarsitul careia se reintra in procesiune in trapeza pentru prima masa oficiala a saptamanii.
Obiceiul lavrei Sfantului Sava cel Sfintit si al chinoviei Sfantului Eftimie era ca in cursul acestei mese sa se acorde o dispensa de vin si untdelemn intru cinstirea sfantului zilei, dar Typikon-ul tiparit precizeaza ca a fost desfiintat din pricina respectului datorat primei saptamani a Postului Mare.
***
Coliva se face la parastase (termene de pomenire: la 40 de zile, 3 luni, 6 si 9 luni si la un an de la deces, apoi in fiecare an, pana la 7 ani); la sambetele mortilor inscrise in calendar; impreuna cu coliva se aduc si colaci sau paine, vin si lumanari, care inchipuiesc Trupul, Sangele si Lumina lui Hristos. Obiceiul de a aduce vin la inmormantare si parastas si de a stropi cu el crucis trupul mortului sau mormantul ori pardoseala bisericii (la parastas) reprezinta o datina veche care, dupa unele pareri, ar fi o prelungire a libatiunilor (stropirilor) cu vin, pe care stramosii nostri romani le faceau pe morminte. In crestinism, aceasta stropire aminteste de aromatele si balsamul cu care a fost uns Trupul Domnului la punerea Lui in mormant; vinul acesta preinchipuie si invierea pentru viata cea vesnica. In unele regiuni vinul se amesteca cu untdelemn si simbolizeaza, prin stropire, curatirea trupului de intinaciunea pacatelor, iar in alte regiuni se amesteca cu apa indulcita ori cu agheazma si poarta numele de paos sau paus (lat. pausum = incetare, odihna, moarte; de aici repausat sau raposat, adica mort); in unele parti prin paos (paus) se intelege ofranda (vin, paine, vase) ce se aduce pentru morti la biserica. In Ardeal se aduce la inmormantari si parastase numai un colac, fara coliva. In locul ei se aduce un „pom“ (de obicei un bradut) impodobit cu zaharicale si lumanarele, care se poarta inaintea mortului cand se indreapta spre cimitir, pomul se infige in mormant (cand se aduce la parastase se da de pomana). Uneori in loc de pom se ia o simpla ramura care se infige in colac si se ridica in timpul cantarii (asa cum se ridica coliva la „Vesnica pomenire…“). Obiceiul de a aduce in loc de coliva un colac si pom se intalneste si in Moldova, dar aici pomul se aduce numai la 40 de zile de la moarte si se binecuvanteaza impreuna cu lucrurile care se dau de pomana. La parastas se impart, in biserica, lumanari aprinse, mai intai preotilor, ca si la inmormantare: lumanarile acestea simbolizeaza atat pe Hristos „Lumina lumii“, cat si lumina candelei credintei si a faptelor bune, care insotesc sufletul celui raposat. Aceeasi semnificatie o au lumanarile din sfesnice si cele care se aprind la capataiul mortului ori la morminte, ca si candelele care ard la morminte.
Surse: Ieromonahul Makarios Simonopetritul, Triodul explicat : mistagogia timpului liturgic – Makarios Simonopetritul; apologeticum.ro.