Rugăciune foarte puternică în 10 cuvinte! Alungă tot răul din viaţa ta şi aduce binele dacă o rosteşti cu toată inima! Nimic altceva să nu ziceţi decât…
Dacă vei face rugăciuni scurte şi te vei ruga adeseori, vei putea cu înlesnire să ai mintea curată şi să-ţi faci rugăciunile cu trezvie şi luare aminte.
Se cuvine celui ce se roagă să nu adauge multe cuvinte, ci să se roage adeseori. Să spună cuvinte puţine şi dese, precum a poruncit Hristos şi lui Pavel să facă rugăciunea. Că de te vei întinde spre multe cuvinte, peste puțin timp vei lenevi, şi mare loc vei da diavolului. Că se apropie vrăjmaşul – ca să te împiedice de la rugăciune şi să-ţi scoată din minte cuvintele rugăciunii. Iar dacă vei face rugăciuni scurte şi te vei ruga adeseori, vei putea cu înlesnire să ai mintea curată şi să-ţi faci rugăciunile cu trezvie şi luare aminte.
Nimeni să nu zică că nu se poate ruga fiind învăluit de griji omeneşti, sau că nu este aproape de biserică. Ci, oriunde ai fi, poţi să-ţi faci rugăciunea, că nu te împiedică locul, nici timpul. Măcar de nu poţi să-ţi pleci genunchii la rugăciune, sau nu poţi să te baţi cu mâna pe piept, sau nici mâinile nu le poţi ridica spre cer, însă dacă mintea ta arde pentru Dumnezeu, ai împlinit toată rugăciunea. În acest fel poţi să te rogi şi umblând prin târg şi mergând în loc pustiu, numai să ai râvnă. Poţi să te rogi şi când şezi să vinzi ceva şi când coşi piei şi când nu poţi intra în biserică şi când nu ai unde să-ţi faci rugăciunea. Pentru că Dumnezeu nu se ruşinează de locul unde te rogi, ci numai una caută, adică minte fierbinte şi suflet curat. Deci ce cuvinte trebuie să zică cel ce se roagă? Nimic altceva, fără numai să zică cuvintele femeii cananeence: „Miluieşte-mă, Doamne, că sufletul meu este stăpânit de diavol”, pentru că mare diavol este păcatul. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
***
În duminici şi la marile sărbători, Hristos dă har îndoit.
Îmi aduc aminte că atunci când vieţuiam cu stareţul meu în ascultare, lucram puţine ore zilnic, numai câte erau necesare pentru câştigarea hranei zilnice. Dar în duminici şi sărbători întotdeauna aveam nelucrare. Crede-mă că le aşteptam cu atâta nerăbdare, încât ai fi zis că toate duminicile erau Paștile. Noaptea privegheam opt ore stând în picioare, iar alte opt ore mă rugam în timpul zilei stând aproape tot timpul în picioare. Cum să te fac să înţelegi? Ce rugăciune! Umilinţă! Ce contemplaţie! Cu adevărat era un Rai.
Îmi amintesc că într-o duminică am avut nişte închinători la chilia noastră. Când aceştia au vrut să plece, stareţul m-a strigat şi mi-a spus:
– Părinte Haralambie, vei merge cu ei la Mănăstirea Sfântul Pavel ca să se închine.
Auzind acestea, m-am mâhnit, dar nu pentru că îmi era greu, ci pentru că mă gândeam că voi pierde o zi de rugăciune: „Ah, Gheronda, ce mi-ai făcut? Am pierdut ziua de duminică”.
Şi fiindcă nimic nu-i scăpa stareţului meu, îndată mi-a spus:
– Nu te necăji, părinte, căci astăzi vei avea o astfel de rugăciune, încât îți vei aminti de ea mulţi ani. Într-adevăr, aşa s-a întâmplat. Când am ajuns la Mănăstirea Sfântul Pavel, am fost găzduit la arhondaric. M-am încuiat înăuntru şi m-am rugat cu lacrimi timp de patru ceasuri neîntrerupt. Atât de mult har am simţit în rugăciune şi atât de mult s-a îndulcit sufletul meu de iubirea dumnezeiască, încât nu le pot descrie în cuvinte.
Din aceasta am învăţat încă o lecţie: cum că ascultarea este mai mare decât rugăciunea şi că toate se dobândesc prin ascultare. Acum, când îndatoririle administrative, de multe ori duminica, mă împiedică să mă interiorizez, sufletul meu strigă dinlăuntru, protestează, însetează după Hristos mai mult decât cerbul însetat. Fie şi pentru puţin timp, simt nevoia să mă ascund undeva pentru a-mi potoli setea sufletului.
Sursa: Doxologia.ro