Părintele Arsenie Papacioc: “Eu nu sunt pentru rugăciunile din cărţi!”

Advertisement

– Părinte, ce ne sfătuiţi să facem atunci când avem în faţă o carte de rugăciuni, iar gândurile ne zboară la cele lumeşti?

– Eu sunt pentru rugăciunea din inimă. Momente de suişuri şi coborâşuri există chiar şi-n lumea sfinţilor. Şi la ei pot exista momente de vid. Dacă în timp ce te rogi o să vină duhuri rele să-ţi schimbe mintea de la rugăciune, nu trebuie să te temi. Nu există mirean sau monah, care să nu fie ispitit atunci când se roagă. Când sunt astfel de treceri, de la o trăire la alta, nu trebuie să încetăm a ne ruga măcar cu gândul.


Puterea rugăciunii este grozavă. În timp ce unora li se întâmplă să piardă din calitatea rugăciunii, alţii, care se roagă cu inima smerită, simt cum le vine aşa, că o mângâiere. Şi ei se roagă din nou, la fel de sârguitori, se roagă numai să le vină mângâieri, dar astfel de mângâieri pot să vină şi de la diavol. Nu vă daţi seama cât de bucuroşi sunt diavolii să te ţină în starea aceasta de falsă liniştire, că tu să rămâi insensibil faţă de adevărata mângâiere a unei rugăciuni rupte din inimă, fără interes, fără oprire. Îmi spunea o fetiţă, o studentă la medicină: “Părinte, mi-am cumpărat toate cărţile de rugăciuni, acatistiere şi pe toate le citesc, dar cu cât citesc mai mult, cu atât gândurile lumeşti năvălesc peste mine. Şi simt că pierd firul rugăciunii”.

Rugaţi-vă smerit, să-L aduceţi pe Dumnezeu în inimile voastre, decât să te înalţi cu mintea şi să te rătăceşti cumva pe sus, mai bine să nu fii nimic. Eu nu sunt pentru rugăciunile din cărţi, sunt pentru cele simple, sincere şi trăite. Smeriti-vă şi iar smeriti-vă!

– Ce-i sfătuiţi pe cei care au alături fiinţe dragi, care trăiesc în permanenţă uitare de sine şi-L mânie fără încetare pe Bunul Dumnezeu? Consideraţi că este de ajuns că mamele să se roage pentru fii, intru iertarea păcatelor acestora, chiar dacă ei stăruie în greşeală?

Nu! Şi toţi cei care vin să mă cerceteze ştiu că am o convingere a mea şi anume că avem nevoie fără încetare de rugăciune, cel mai bine pentru om este să fie mereu cu Dumnezeu. Întotdeauna cu El, întotdeauna cu rugăciunea, întotdeauna cu uitarea de rău! Dacă nu te ţii cu toată nădejdea de sfoară care te leagă de Cer, dacă îţi dai drumul, cazi în neant, cazi în păcat, cazi în iad. Ţine-te cum poţi, în felul tău, dar ţine-te cu nădejde! Nu este suficient să se roage altul pentru tine! Diavolul ne pândeşte fără încetare şi, dacă nu suntem permanent cu Dumnezeu, lui asta îi place, se bucură.

Omul poate alege să trăiască în plăceri şi nepăsare sau să trăiască în rugăciune. Un învăţat spunea: “Nu este ruşinos pentru un om de a cădea strivit de dureri, ci este ruşinos de a muri nepăsător şi istovit de plăceri”. Trebuie să ne cutremurăm de cuvântul de învăţătura al Sfântului Ciprian: “Darul anume îşi face loc în noi, pe măsură ce se trezeşte eul nostru şi sunt dezrădăcinate patimile. Când inima se va curăţi de patimi, atunci se va înflăcăra simţirea către Dumnezeu”. Doar cei care îl caută pe Domnul îl găsesc şi asta pe măsură împlinirii lor.

– Care este măsura rugăciunii noastre sau altfel spus, când trebuie să conştientizăm că cerem prea mult de la Dumnezeu şi Maica Domnului?

Nimic nu este prea mult atunci când vine dintr-o inimă smerită. Măsură de curăţire a inimii este măsura de izbucnire a simţirii către Dumnezeu. Nu va mai fi iubire de sine, adică mândrie, când veţi vedea cât de mare este mila lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii. De Maica Domnului ce să mai vorbim, ea este stăpână Cerului şi a Pământului.

Eu unul, dacă îndrăznesc să mai cer zile de trăit de la Dumnezeu este numai ca să pot slăvi pe Maica Domnului. Cum să spui că îi ceri prea mult, trebuie să-i cerem cu toţii lucruri mari, pentru că iubirea ei nu are margini. Am tot spus-o de multe ori, Maica Domnului este foarte supărată pe toţi care nu-i cer nimic. Dumnezeu se arata nu atât celor care se ostenesc, cât celor simpli şi smeriţi. Oricărui ostenitor în Hristos şi Maica Domnului îi putem spune: “Smereşte-te, că ai pentru ce!”…

Lasă un comentariu