Părintele Arsenie Papacioc: Nu vă mâhniți de nimic!!! Zâmbiți în ascunsul vostru: necazurile voastre sunt cinstite mult la cer și râvnite de toate cetele îngerilor!!!
Neputințele și rănile voastre sunt cinstite mult la cer și râvnite de toate cetele îngerilor.
Există duioșie și mare înțelegere în lacrimile Maicii Domnului și în sângele pătruns de cuie și suliță și spini al Mântuitorului pentru neputințele noastre.
Nu vă mâhniți de nimic. Zâmbiți în ascunsul vostru, că neputințele și rănile voastre sunt cinstite mult la cer și râvnite de toate cetele îngerilor.
***
Rugăciunea şi răbdarea necazurilor
Rugăciunea şi răbdarea necazurilor sunt cea mai la îndemână cale de apropiere de Dumnezeu.
Răbdarea necazurilor devine astfel o scară către cer, o expresie a nevoinţei noastre ascetice; iar călăuza permanentă a vieţii creştine (ascetice şi mistice) este rugăciunea. Prin rugăciune omul se uneşte tainic (iubitor şi înţelegător) cu Dumnezeu, se descoperă pe sine smerit, având nădejdea doar în Dumnezeu (şi nu în puterile lumeşti limitate).
Prin rugăciune omul se pregăteşte pentru întâlnirea cu Mântuitorul Hristos prin Sfintele Taine, şi tot prin rugăciune o şi întreţine. Rugăciunea şi răbdarea necazurilor sunt cea mai la îndemână cale de apropiere de Dumnezeu.
***
Roadele necazurilor
Multă sudoare varsă ţăranul pentru a-şi cultiva ogorul – pregăteşte boii, ară, seamănă, înfruntă greutăţile iernii, sapă şanţuri adânci pentru ca apa prisositoare să se scurgă, face atâtea şi atâtea lucrări necesare şi obositoare.
Multă sudoare varsă ţăranul pentru a-şi cultiva ogorul – pregăteşte boii, ară, seamănă, înfruntă greutăţile iernii, sapă şanţuri adânci pentru ca apa prisositoare să se scurgă, face atâtea şi atâtea lucrări necesare şi obositoare. Toate însă sunt făcute cu bunăvoinţă de ţăran, cu o singură nădejde: că atunci când va veni vara va secera grâul auriu, îşi va umple hambarele cu roade bogate, se va bucura de recolta îmbelşugată. Aceia se luptă pentru o nădejde nu numai trecătoare, dar şi nesigură; căci adeseori nu reuşesc să-şi împlinească dorinţele. După atâtea eforturi, o boală, o invazie de lăcuste, o grindină sau vreo altă nenorocire poate distruge toată recolta ţăranului. . În viaţa creştinului însă, nu se întâmplă la fel. Nădejdea lui este sigură şi veşnică. Căci n-are a se teme nici de condiţiile vremii, nici primejdii sau moartea nu e nevoie s-o înfrunte, iar pentru necazurile şi ispitele pe care le rabdă va lua şi răsplată bogată. Tocmai de aceea şi apostolul Pavel ne povăţuieşte nu numai să răbdăm, ci să ne şi bucurăm de încercările care vin peste noi.
***
Necazurile sunt pricini de laudă şi bucurie
Necazurile şi încercările nu sunt pricini de întristare, ci de laudă şi bucurie. De altfel necazurile sunt trimise de Dumnezeu cu înţelepciune.
Necazurile şi încercările nu sunt pricini de întristare, ci de laudă şi bucurie. De altfel necazurile sunt trimise de Dumnezeu cu înţelepciune. Aşa cum cobzarul nu întinde prea mult corzile cobzei ca să nu se rupă, însă nici nu le lasă prea slabe, ca să nu-şi piardă rezonanţa lor, la fel şi Dumnezeu nu ne lasă într-o stare de fericire continuă, însă nici într-o stare de suferinţă continuă. Ne dăruieşte perioade de linişte şi pace, pentru a ne mângâia şi odihni, dar din când în când, uneori mai des şi alteori mai rar, ne trimite şi ispite şi necazuri. În anumite cazuri, desigur, întârzie mult să ne scape de nenorociri. Din ce motiv? Ca să ne gândim la El şi să ne apropiem de El, ca să alergăm lângă El şi să-I cerem ajutor. De aceea îngăduie durerile, bolile, nenorocirile, foametea şi alte rele. Astfel, rămânând aproape de Dumnezeu, ne câştigăm mântuirea. Datorită suferinţelor trecătoare, moştenim viaţa veşnică.
Dar iubirea lui Dumnezeu dă măsură şi intensităţii suferinţelor, nu numai duratei lor. Aşa cum antrenorul nu-i antrenează pe toţi tinerii în acelaşi fel pentru luptă, ci celor slabi le dă adversari slabi iar celor puternici adversari voinici, la fel şi Dumnezeu dă fiecăruia dintre noi ispite după măsura puterilor lui. După cum spune Apostolul, ispitele pe care le înfruntăm sunt pe măsura noastră. Şi Dumnezeu nu îngăduie să fim încercaţi mai presus de puterile noastre, ci atunci când vine o ispită ne dă şi calea de ieşire din ea, ca s-o putem răbda (I Corinteni 10, 13).
Surse: Doxologia.ro