– Părinte… pe toţi i-am iertat, dar pe soacră-mea nu pot să o iert!
– Păi nu poţi să te împărtăşeşti!
– Păi mai bine nu mă împărtăşesc!
Uite domnule, divolul cum lucrează! Ca să vezi omul cât este de orgolios!
Hristos a iertat la cruce pe cei care băteau cuiele şi răstigneau veşnicia în piroane, vă daţi seama? Pe Dumnezeul Veşniciei îl băteau în piroane pe cruce şi El i-a putut ierta! Şi tu n-o poţi ierta pe soacră-ta! Că e mai căpoasa ca tine!
După ce ai iertat, în momentul în care ai ţinut şi trei zile de post fără untdelemn, nu că ai fi vrednic după alea trei zile, dar îţi arăţi respectul faţă de Sfintele Taine pe care urmează să le primeşti. Şi apoi cu cuvenita rugăciune şi pregătire, ca Duhul Sfânt să stea în tine! Şi să ne amintim, Fecioara Maria când a venit Duhul Sfânt la ea nu a găsit-o făcând fitness, era în Templu la rugaciune, contemplând pe Dumnezeu.
Aşa şi tu, nu-ţi faci rugăciunile în maieu sau în furou în faţa icoanei, întinsă pe scaun sau pe pat şi citeşti rugăciunea de împărtăşanie..
Să ne amintim de delicateţea şi cuviinţa sfinţilor! Sfinţii stăteau înaintea lui Dumnezeu cu evlavie! Vă spun asta pentru că foarte mulţi se împărtăşesc cu nevrednicie dacă nu au acel fior sfânt!
Iată predica video a Părintelui Calistrat Chifan:
Parintele Calistrat Chifan
Rugaciunea noastra ca sa fie bine primita de Dumnezeu trebuie:
1. Sa fie facuta in numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, adica sa cerem ce vrea si El. Ca zice: “Adevarat, adevarat graiesc voua: orice veti cere de la Tatal intru numele Meu, va da voua” (Ioan 16, 23). Si Mantuitorul vrea tot ce sporeste marirea Tatalui si mantuirea sufletelor noastre. Deci cine cere acestea se roaga in numele lui Iisus Hristos.
Prin Rugaciunea domneasca cerem numai ce vrea Hristos, si, cum El insusi este Acela Care ne-a dat aceasta rugaciune, cand rostim Tatal nostru inseamna ca ne rugam in numele lui Iisus Hristos. Daca cerem insa bogatie, pieirea vrajmasului, castig la jocurile de noroc, slava desarta, – adica «daca cerem ce este primejdios sufletului, nu ne rugam in numele lui Iisus Hristos”330 (Fer. Augustin, Cuvantarea LXXX (De Oratione), op. cit., vol. 11, p. 43 si 50).
2. «Sa ne rugam cu mintea intreaga si cu evlavie»331 (Marturisirea ortodoxa, Bucuresti, 1981, II, 6), adica rugandu-ne, sa ne gandim numai la Dumnezeu. Rugaciunea facuta cu mintea intreaga inseamna gand neimpartit, cuget nerisipit in timpul cat facem rugaciunea. Daca rugaciunea este «vorbirea mintii cu Dumnezeu»332 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 76), atunci se cuvine ca la rugaciune sa ne adunam toata luarea aminte; tot gandul nostru sa-l indreptam numai la Dumnezeu; se cuvine sa lepadam din minte toata grija cea lumeasca si sa cugetam numai la Dumnezeu. Deci sa nu cinstim pe Dumnezeu numai cu buzele, iar gandul sa se imprastie departe.
Caci cine se roaga cu nepasare ori cu mintea imprastiata nu are nici un folos de rugaciune. «Cum puteti pretinde ca Dumnezeu sa ia aminte la rugaciunea voastra, daca voi insiva nu luati aminte la rugaciune?»333(Sf. Ciprian, De Oratione Domenica, trad. Ioan Demetrescu, Bucuresti, 1908, partea a III-a, p. 62) Cine se roaga rau si totusi nadajduieste sa fie auzit se aseamana cu cel ce seamana neghina si vrea sa secere grau curat. Cu toate acestea, sa nu socotiti rugaciunea rau facuta atunci cand nu incercati o miscare deosebita a inimii; adica nu simtiti in timpul rugaciunii o mangaiere deosebita si o bucurie peste fire. O asemenea simtire este un dar deosebit, la care nu toti pot ajunge. Tot astfel nu trebuie socotita rugaciunea rea uscaciunea ce se simte uneori, fiindca aceasta este o ispita, o neplacere, un necaz; iar cel ce rabda necazurile cu barbatie si cu indrazneala va ajunge la bucurie334 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 93).
Rugaciunea facuta cu evlavie cere o oarecare pregatire, o supraveghere a simturilor si o tinuta potrivita a trupului. «Trebuincioasa este pentru noi cuvenita pregatire, cand vrem sa facem rugaciunea»335 (Marturisirea ortodoxa, II, 6). “Mai inainte de a fagadui (a te ruga), pregateste-te si nu fii ca omul ce ispiteste pe Dumnezeu” (Int. Sir. 18, 23). Daca Moise, cerand sa se apropie de rugul cel aprins, n-a putut sa se apropie de el pana ce nu si-a dezlegat si lepadat incaltamintea (les. 3, 5), «de ce sa nu te dezlegi si tu, – zice Evagrie Monahul -, de orice cuget patimas, daca vrei sa vezi pe Cel mai presus de fire si intelegere si sa vorbesti cu El?»336 (Evagrie Monahul, op. cit., loc. cit.)
Adica, inainte de rugaciune pregateste-te: «Stai putin, in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si apoi faci trei inchinaciuni pana la pamant si asa incepe rugaciunea”337 (Ceaslov, Rugaciunile diminetii, Buc., 1979, p. 7) Cu alte cuvinte, inainte de a incepe rugaciunea, alunga toate grijile din inima, din aceasta biserica a rugaciunii, asa dupa cum Hristos a alungat pe negustori din templu (Luca 19, 45). Lasa pentru un sfert de ora necazul tau in grija Parintelui ceresc, ca El ti-l va usura, ori poate chiar il va inlatura cu totul: «Asadar, sa-I lasam Lui toate cele ce ne privesc, si ne va fi bine. Caci Cel ce e bun e negresit Datatorul darurilor bune”338 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 79).
La rugaciune se cuvine sa ne supraveghem ochii si sa nu privim la dreapta si la stanga. Mantuitorul zice: “Cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa ta, roaga-te” (Matei 6, 6). Camara e inima, iar simturile sunt poarta; deci ele trebuie bine zavorate, ca prin ele vine sminteala in timpul rugaciunii.
In sfarsit, la rugaciune sa ne ferim de orice tinuta nepotrivita cu aceasta sfanta lucrare. Negresit, un bolnav sau un om prea obosit poate sta cum ii vine mai la indemana, dar cine e sanatos si odihnit sa ia aminte, sa stea cu cuviinta. E bine sa facem rugaciunea in picioare, daca cumva in genunchi suntem atrasi la somn – nevoie care bantuia si pe Parintii din pustie339 (Sf. Ioan Casian, Institutiones, II, 7). Cei cu multa incercare intr-ale rugaciunii ne sfatuiesc indeosebi la rugaciunea in picioare, insotita de metanii dese.
3. Rugaciunea sa fie facuta cu, staruinta; adica sa nu slabim in rugaciune, chiar daca nu suntem auziti curand. «Daca nu ai primit inca darul rugaciunii sau al cantarii de psalmi, staruie cu putere si-l vei primi; prin urmare nu te descuraja, daca nu l-ai primit”340 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 87-88). Sa facem cum fac copiii, care nu contenesc din strigat pana ce nu dobandesc ce doresc. «Oamenii se supara cand sunt gramaditi cu cereri, Dumnezeu insa iubeste pe cel ce staruieste»341 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XXII, 5 la Matei, op. cit., vol. II, p. 187), precum insusi spune in pilda judecatorului nedrept care, suparat de staruinta femeii care-i cerea dreptate, pana la urma n-a avut incotro si, ca sa scape de ea, i-a facut dreptate (Luca 18, 2-7). «Asadar, indrazneste, staruind incordat in sfanta rugaciune”, ne spune un Parinte din pustie342 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 88).
Dumnezeu pune adesea la grea incercare statornicia rugatorului, cum de pilda a pus Iisus pe femeia cananeeanca (Matei 15, 23-28). El intai S-a aratat neinduplecat, ea insa, nedescurajandu-se, pana la urma si-a vazut rugaciunea implinita. Tot in felul acesta s-au petrecut lucrurile si cu orbul din Ierihon. Lumea il silea sa taca, dar el, dimpotriva, striga si mai tare; si Iisus l-a tamaduit (Luca 18, 35-39). Evreii din Betulia, auzind ca Holofern s-a pornit cu razboi impotriva cetatii lor, au alergat la rugaciune si nu au slabit cu cererile lor pana ce Dumnezeu nu i-a scapat de vrajmasi prin mana Iuditei (Iudit 7 si 8).
4. Rugaciunea sa fie facuta cu inima curata, adica libera de pacatul de moarte, sau cel putin cuprinsa de dorinta cinstita de pocainta. Inima curata inseamna a fi liber nu numai de orice legatura pacatoasa, ci si de orice dragoste pentru tot ce nu e placut lui Dumnezeu. Cel ce nu are inima curata nu are destula putere sa-si ridice gandul la Dumnezeu; pentru ca indata ce incepe sa se roage ii navalesc in gand inchipuirile pacatoase si «cumplitele aduceri aminte” si ii incatuseaza mintea de pamant… “Stim ca pe pacatosi Dumnezeu nu-i asculta…” (Ioan 9, 31), fiindca este drept a inlatura de la bunatatile dumnezeiesti pe cel ce nu se supune voii Sale. Dar si un pacatos poate nadajdui sa fie auzit de Dumnezeu, daca se caieste cu tot dinadinsul de greselile sale (Luca 18, 13).
5. Rugaciunea sa fie facuta supunandu-ne voii lui Dumnezeu, adica sa lasam in grija Lui implinirea rugaciunilor noastre. Asa S-a rugat Mantuitorul in gradina Maslinilor: “Nu voia Mea, ci voia Ta sa fie” (Luca 22, 42), asa cere sa ne rugam noi in Rugaciunea Domneasca: “Faca-se voia Ta” (Matei 6,10). Dumnezeu stie mai bine ce ne este de folos; de aceea sa lasam in grija Lui implinirea cererii noastre. «De multe ori, rugandu-ma, zice Evagrie Monahul, am cerut sa mi se implineasca ce am socotit eu ca e bine si am staruit in cererea mea, silind fara judecata voia lui Dumnezeu; nu am lasat Lui sa randuiasca ce stie El ca este de folos. iar primind, m-am intristat foarte pe urma, fiindca nu am cerut sa se faca mai bine voia lui Dumnezeu. Ca lucrul nu mi-a iesit asa cum credeam»343 (Ibidem, p. 82).
6. Rugaciunea sa fie facuta cu umilinta, cu zdrobirea inimii344 (Marturisirea ortodoxa, II, 6): cu o launtrica incredintare de slabiciunea si de nevrednicia noastra. Proorocul David este unul dintre cei ce au primit daruri mari de la Dumnezeu; si el facuse fapte bune si placute lui Dumnezeu si, cu toate acestea, il aflam graind: “… Fiinta mea este ca o nimica inaintea Ta” (Ps.38,7). intr-o asemenea stare sufleteasca sa ne infatisam lui Dumnezeu la rugaciune si sa cerem numai de la bunatatea Lui darurile ce El ar binevoi sa ni le dea; sa nu asteptam nimic altceva decat ce va vrea sa dea indurarea Lui. Sa ne rugam cu acelasi simt de smerenie ca al proorocului imparat David, pentru ca de El atarna in mare parte puterea rugaciunii: “Rugaciunea celui smerit va patrunde norii”, zice inteleptul Sirah (35,18). Rugaciunea vamesului si a sutasului sunt pline de smerenie, iar Daniil s-a rugat tot cu o astfel de umilinta, zicand: “… Ca nu pentru faptele noastre drepte aducem inaintea Ta rugaciunile noastre cele fierbinti, ci pentru milele Tale cele mari” (Dan. 9, 18). De altfel, rugaciunea, ea insasi, este o lucrare de umilinta, pentru ca prin ea ne dam seama in ce masura avem nevoie de Stapanul cerului si al pamantului.
7. Rugaciunea sa fie facuta cu incredere fiasca; cu neclintita incredintare ca Dumnezeu, intru indurarea Lui, ne va asculta daca ii vom cere bunatati care sa slujeasca slavei Sale si mantuirii sufletelor noastre. Increderea fiasca in Dumnezeu este din partea noastra o datorie, asupra careia Dumnezeiescul invatator binevoieste sa ne atraga luarea-aminte cand ne povatuieste, in Rugaciunea Domneasca, sa socotim pe Dumnezeu sub duioasa insusire de Tata. Mantuitorul a avut grija pe de o parte sa ne incredinteze, prin invataturi limpezi si prin pilde lamuritoare, despre insusirea de Parinte milostiv a lui Dumnezeu; iar pe de alta parte, sa ne arate ca cele mai multe dintre vindecarile minunate, pe care le-a facut El, se datoresc increderii celor lecuiti. Increderea este rasplatita cu prisosinta (Evr. 10, 35). “Si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi” (Matei 21, 22).
Rugaciunea sutasului Cornelie (Fapte 10,2) este pilda de rugaciune cu incredere. Cine insa se indoieste, cine nu are incredere nu va primi nimic (Iacov 1, 6). Dar increderea nu este potrivnica smereniei, ci dimpotriva e soata ei de totdeauna; pentru ca fara de incredere, smerenia este fatarnicie; si increderea fara smerenie este indrazneala neingaduita bine si am staruit in cererea mea, silind fara judecata voia lui Dumnezeu; nu am lasat Lui sa randuiasca ce stie El ca este de folos. Iar primind, m-am intristat foarte pe urma, fiindca nu am cerut sa se faca mai bine voia lui Dumnezeu. Ca lucrul nu mi-a iesit asa cum credeam»343 (Ibidem, p. 82).
8. Seara, sa multumim lui Dumnezeu pentru bunatatile primite in timpul zilei, rugandu-L sa ne ierte greselile facute peste zi si sa ne ocroteasca si in timpul noptii. Mantuitorul prelungea adesea rugaciunea de seara pana tarziu in noapte. Moartea isi trimite solia de cele mai multe ori noaptea, ca sa cheme la divanul de judecata al lui Dumnezeu; de aceea rugaciunea de seara graieste, in adevar, despre moartea zilei, dar si despre cele ale mortii noastre. Astfel, rugaciunea de seara e prilejul de cercetare a cugetului, pentru ajungerea la o desavarsita pocainta. Cerceteze-se tot crestinul in fiecare seara, nu numai de castigul material de peste zi, ci si de cum s-a ingrijit de folosul sufletului sau.
9. Inainte si dupa amiaza sa multumim lui Dumnezeu pentru hrana pe care El ne-a dat-o si sa-L rugam sa ne fereasca de pacatul imbuibarii. Mantuitorul multumeste Parintelui ceresc inainte si dupa masa (Matei 15, 36). Daniil in groapa cu lei a multumit indata pentru hrana ce i s-a trimis prin ingeri. “Cand vei manca si te vei satura”, zice Moise, “ia aminte de tine, sa nu se ademeneasca inima ta si sa uiti de Dumnezeu” (Deut. 11, 11-12).
Sursa: ganduridinierusalim.com, ortodoxiatinerilor.ro
