Părintele Cleopa Ilie: În ceasul morții, când vine îngerul de la Botez, toți se dau la o parte! El călătoreşte cu noi prin vămile văzduhului, până la 40 de zile! De aceea, când te rogi seara, să zici așa, la sfârșit:
Puterea îngerului de la Botez
Atunci, în ceasul morţii, are mare îndrăzneală îngerul de la Botez. Când vine acesta, toţi se dau la o parte.
Îngerul pe care îl avem de la Sfântul Botez are mare putere. De aceea, când vă rugaţi acasă, după ce aţi terminat rugăciunile, să faceţi şi câteva închinăciuni la îngerul pe care-l aveţi de la Botez şi să ziceţi aşa: „Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul (păcătoasa)!”.
Pentru că acest înger nu numai că ne păzeşte acum, dar el ne păzeşte şi în vremea morţii, el călătoreşte cu noi prin vămile văzduhului, până la 40 de zile, şi îl avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor. Dacă nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea.
(Arhimandrit Cleopa Ilie, Drumul sufletului după moarte)
***
De ce avem nevoie de îngeri păzitori?
Îngerii îi ajută pe oameni să înţeleagă realitatea eternă a lui Dumnezeu şi îi călăuzesc spre Împărăţia Cerurilor, fiind mijlocitori între Cer şi pământ. Având menirea de a-l ajuta pe om în efortul său de înduhovnicire a lumii pământeşti, îngerii au şi o calitate specifică: aceea de a fi simultan aproape de Dumnezeu şi aproape de om. Omul şi îngerul său conlucrează sub acelaşi „jug”, trag laolaltă acelaşi „atelaj”. Omul și îngerul său două fiinţe cu aceeaşi rădăcină, cu aceeaşi obârşie. Sunt două fiinţe şi un singur proiect.
Învăţătura despre sfinţii îngeri este cuprinsă atât în Sfânta Scriptură, cât şi în scrierile Sfinţilor părinţi, ale scriitorilor bisericeşti şi în cărţile de cult ale Bisericii noastre Ortodoxe, ceea ce arată rolul lor important în doctrina şi cultul creştin-ortodox.Comuniunea dintre îngeri şi oameni se realizează în Biserică. Ei ne ajută în procesul mântuirii, ne fac să cunoaştem voia lui Dumnezeu, revelându-L în acelaşi timp prin calitatea lor de fiinţe spirituale apropiate de Creator.
Însăşi numirea de înger arată menirea lor de slujitori ai lui Dumnezeu şi organe ale Providenţei. Sfântul Ioan Damaschin spune că îngerii „locuiesc în Cer şi au un singur lucru de făcut: să laude pe Dumnezeu şi să slujească voinţei Lui”. Ei îi ajută pe oameni să înţeleagă realitatea eternă a lui Dumnezeu, îi călăuzesc spre Împărăţia Cerurilor, fiind mijlocitori între El şi oameni. Ei duc rugăciunile noastre către Dumnezeu şi au menirea de a-l ajuta pe om în efortul său de înduhovnicire a lumii pământeşti.
Îngerul este prezentat adesea ca fiind un fel de „dublu ceresc al omului”, ce induce pioşenie, aşa după cum diavolul seduce spre păcat. Referitor la argumentul suprem al existenţei îngerilor, acesta este preluat de la Toma d’Aquino: îngerii există pentru că există ordine. Ceea ce este foarte important în anghelologie este faptul că îngerii au o calitate specifică, şi anume de a fi simultan aproape de Dumnezeu şi aproape de om.
„Totul este plin de îngeri”
Sfânta Scriptură ne arată în foarte multe locuri existenţa reală a îngerilor, precum şi menirea lor în lucrarea de mântuire a oamenilor. În Vechiul Testament se vorbeşte mai mult de un înger colectiv, deoarece evreii vedeau mântuirea prin comunitatea lui Israel. Texte precum „Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei” (Psalmul 33, 7), „El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale” (Psalmul 90, 11), „Îngerul ce m-a izbăvit pe mine de tot răul să binecuvânteze pruncii aceştia” (Facere 48, 16) şi „Iată, Eu trimit înaintea ta pe îngerul Meu, ca să te păzească în cale…” (Ieşire 23, 20) sunt mărturii credibile despre existenţa lumii angelice. Noul Testament prezintă suficiente argumente pentru a crea o doctrină temeinică în ceea ce priveşte lumea îngerilor. Astfel de mărturii găsim la Evrei 1, 14 („Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii?”), Fapte, capitolul 12 (Sfântul Apostol Petru e scos din închisoare de un înger, apoi bate, în puterea nopţii, la uşa unor prieteni, iar aceştia convinşi că o asemenea evadare e imposibilă, socotesc că cel de la uşă nu poate fi Petru, ci îngerul lui) sau Luca 16, 22 (Săracul Lazăr „este dus de către îngeri în sânul lui Avraam”).
Din textul de la Matei 18, 10: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul dintre aceştia mai mici, căci zic vouă: că îngerii lor în Ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în Ceruri”, înţelegem că fiecare om îşi are îngerul său păzitor. În cartea Apocalipsei se vorbeşte despre îngeri care controlează vânturile, pământul şi marea (7, 1-3), au stăpânire asupra focului (14, 18) şi asupra apelor (16, 4-5). Cu atât mai mult, fiecare om are propriul înger păzitor.
Sfinţii Părinţi ne dau mărturie despre existenţa îngerilor păzitori, Biserica mărturisind acelaşi adevăr în rugăciunile sale. Îngerul păzitor este numit „pedagog şi păstor” (Sfântul Vasile cel Mare), „înger al păcii” (Sfântul Ioan Hrisostom), „înger al căinţei” (Hermas) sau „înger al rugăciunii” (Tertulian). Sfântul Vasile cel Mare şi Clement Alexandrinul aşază sub protecţie angelică naţiunile, oraşele şi bisericile locale (cf. Apocalipsa 1, 20), Fericitul Augustin afirmă că „în ziua Judecăţii ne vom auzi viaţa povestită de îngerul păzitor”, iar Origen şi Sfântul Ambrozie concluzionează că „Totul este plin de îngeri”.
De ce avem nevoie de asistenţa îngerului, când suntem, oricum, sub oblăduirea lui Dumnezeu?
Ca dogmă, se admite că există îngeri trimişi de Dumnezeu pentru slujirea şi protecţia oamenilor şi că există îngeri păzitori care se ocupă de omul individual pe tot parcursul vieţii sale. Motivul pentru care omul are nevoie de un înger călăuzitor este acela că trăieşte, de la protopărinţi încoace, sub semnul derivei. Fiecare are nevoie de un ghid, pentru că suntem, prin definiţie, călători, fiinţe în trecere. El ne ajută, în acelaşi timp, dinspre origine şi dinspre viitor.
Îngerii nu-L substituie pe Dumnezeu, ci Îl slujesc: sunt instrumentele Lui, sunt trimişii Lui. Aşadar, îngerii nu dublează Providenţa, ci o realizează, o împlinesc. Demnitatea omului, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, reprezintă un argument suficient pentru a face plauzibilă ipoteza îngerului conferit la naştere.
Ne poate abandona îngerul păzitor?
Referitor la această problemă, Origen, Fericitul Ieronim şi Sfântul Vasile cel Mare susţin că păcatul, în formele lui supreme, poate alunga partenerul ceresc de lângă om, iar Sfântul Ambrozie susţine că Dumnezeu ia îngerul de lângă cei drepţi pentru a-i lăsa să lupte singuri, sporindu-şi meritul. Scolastica însă tranşează în favoarea opiniei conform căreia îngerul nu ne părăseşte niciodată, chiar dacă, în anumite momente, se abţine să intervină. De aceea, nu trebuie să atribuim însoţitorului ceresc o psihologie resentimentară, de tip uman.
În ceea ce priveşte întrebarea dacă este îngerul stingherit de obligaţia de a ne purta de grijă, teologia pură spune că nu. Câtă vreme fac voia lui Dumnezeu, îngerii nu au afecte divergente şi sunt deasupra oricărei forme de sentimentalism. Dar se vorbeşte totuşi în Scriptură despre îngeri care se bucură (Luca 15,10) şi despre îngeri care plâng (Isaia 33,7).
Atunci când se aduce în discuţie faptul că ierarhiile cereşti pot intra în conflict, aşa cum o atestă textele sacre atunci când vorbesc despre lupta dintre îngerii naţiunilor (al Greciei şi al Persiei), nu este vorba despre o luptă duşmănoasă, ci una a zelului iubitor, care, neputând anticipa decizia divină (îngerii nu sunt atotştiutori), se dedică, în aşteptare, cu toată puterea, misiunii încredinţate şi protejatului propriu.
„Îngerul păzitor este un prieten ceresc, varianta diafană a propriei noastre identităţi”
La Claus Westermam găsim ideea că mascotele la modă de astăzi sunt reziduuri degenerescente ale îngerului păzitor. Ele ocupă – în mentalitatea omului contemporan – locul devenit vacant prin suspendarea autorităţii angelice.
Serghei Bulgakov afirmă că îngerul păzitor este un prieten ceresc, varianta diafană a propriei noastre identităţi. Omul şi îngerul său conlucrează sub acelaşi „jug”, trag laolaltă acelaşi „atelaj”. Omul și îngerul său două fiinţe cu aceeaşi rădăcină, cu aceeaşi obârşie. Sunt două fiinţe şi un singur proiect. Otto Hophan susţine că fiecare înger capătă funcţia de înger păzitor o singură dată, pentru un singur om, iar Hildegard von Bingen afirmă că între om şi înger e o legătură de tipul aceleia care îi ţine laolaltă pe fiul risipitor cu fratele său, rămas acasă, în prejma tatălui.
Prezenţa îngerului păzitor este o lege a existenţei spirituale a omului, tot astfel cum gravitaţia e o lege a existenţei sale fizice. De altfel, îngerul păzitor poate fi văzut ca o energie opusă forţei gravitaţionale: el ne trage mereu în sus. Fiind slujitor şi păzitor în acelaşi timp, funcţia generică a îngerului păzitor este, deci, buna noastră orientare. (Doxologia.ro)
