Ce poate fi greu în a ierta, decât ura! Cum îți învingi ura? Exersând iubirea! Cum exersezi iubirea? Fiind! Creștin înseamnă om care nu poate urî. De aici începeți să lucrați.
În rest, sigur, putem scrie tratate, doctorate, paradoctorate, megadoctorate… Dar unde dragoste nu e nimic nu e!
Cel mai greu exercițiu împotriva urii îl faci în momentul în care constați că te urăsc cei care tu crezi că te iubesc. „Casnicii tăi te vor vinde” nu e propoziție de șagă, ci este un dat revelat! Dumnezeu Însuși ne atrage atenția că s-ar putea să luăm – mă iertați de cuvânt neduhovnicsc – niște „țepe”, așa, în viața noastră sufletească. Și atunci cum reușești să învingi ura? Iubind fără limite!
Să știți că e cel mai greu exercițiu! Vine omul, te înjură pe stradă – ești în reverandă (dau cazul preoților, că la dumnevoastră sigur nu e cazul, nu vă înjură nimeni pe stradă) – și cică te întorci să-i dai binecuvântare… Aiurea! Singurul mod de a-l iubi e să nu-l bagi în seamă… Observați, este o iubire care pare indiferentă, dar de fapt, neintrând în jocul lui, îl iubești. […]
Extras din Preot Constantin Necula, Preot Mihai Iosu, Tinerii și ispitele modernismului, Ed. Agnos, Sibiu, 2008, pag. 114-115
Sursa: ganduridinierusalim.com
Te-ar putea interesa și: Pr. Constantin Necula îţi dezvăluie adevărul de post: Nu mai vedem postul ca pe un dar! Rugăciunea mare a postului
Pr. Constantin Necula îţi dezvăluie adevărul de post: Nu mai vedem postul ca pe un dar! Vezi aici cum să posteşti, ca să nu te osândeşti! Rugăciunea mare a postului:
Din nefericire, nu mai vedem postul aşa
Nu postim doar ca să flămânzim, să ne chiorăie mațele, să avem fețe prelungi și să ne plângem unii altora
Posturile sunt făcute de dragul nostru, nu împotriva noastră! Nu postim doar ca să flămânzim, să ne chiorăie mațele, să avem fețe prelungi și să ne plângem unii altora: „Măi, ce-am mâncat la margarină, de transpir margarină deja!”. Postim pentru a nu cârti ca niște cârcotași. Postim pentru a învăța, și din tăcere, că a fi cu Hristos este mai mult decât a fi cu ceilalți din jur și că, în sine, a locui, a umbla cu Hristos pe calea virtuților, așa cum propune postul, este unul din cele mai mari daruri pe care Dumnezeu ni le pune la îndemână.
Din nefericire, noi nu mai vedem postul ca pe un dar al lui Dumnezeu. Vedem postul-dietă, vedem postul televizat, vedem postul cu tot felul de „soia/ s-o ia” ! În general, am transformat tot exercițiul postului într-un fel de rețetă culinară. Tot combinăm la nesfârșit tocănițele, legumele, prăjiturelele, suculețul, ca niște oameni care, trăind numai trupește, încalcă de fapt, principiul fundamental pe care Dumnezeu ni l-a pus la îndemână. Întruparea Mântuitorului ne obligă, de fapt, să constatăm că postul nu e doar trupesc. Că postul, are în el, o dimensiune dumnezeiască. Și că, oricât de mult am posti noi, Hristos este Cel care postește împreună cu noi, pentru ca postul să se desăvârșească. Nu postim doar ca să postim – și, cu atât mai puțin, nu postim doar ca să prostim! -. ci postim ca să ne împărtășim. Postim ca să mâncăm. Mai mult decât atât, postim pentru ca Hristos să ne mănânce, să ne înghită cu totul, să fim ai Lui.
(…) Cel mai de preț colaborator al postirii noastre și al depătimirii noastre rămâne Mântuitorul. Oricât de mult ne-am da noi rotunzi, oricât de multe metanii am bate, de-am săpa, cu lacrimi, găuri în dreptul icoanelor, dacă am da cu noi de pământ din două în două secunde, tot nu avem folos, dacă toate acestea nu sunt făcute cu Hristos.
***
Rugăciune care se citeşte în fiecare post
Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase, Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Părintele Constantin Necula
Sursa: „Iubirea care ne urneşte”.
