O, omul! A ajuns o fiară ştiinţifică. Ştii câte avioane sunt gata să zboare pe cer? Chefuieşte şi distrează-te, omule; însă bagă de seamă când vor apărea păsările negre, avioanele. Şi sus, în avioane, vor fi oameni, oameni de ştiinţă. Ei vor apăsa butoanele. Şi după aceea… Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! O bombă va cădea în Tesalonic, una în Atena, una în Sofia, una la Belgrad, una la Moscova, una la Londra, una în New York, una în Chicago…, şi nimic nu va mai rămâne. Pământul se va transforma într-un cărbune.
Iată, deci că omul este mai rău decât fiara. De mii de ori să nu fi avut şcoli şi universităţi, iar oamenii să fi fost analfabeţi. Cu astfel de ştiinţe, care vor distruge lumea, ce să faci cu ele? Vom spune peste puţin timp ceea ce zice o profeţie: Deschideţi-vă, munţi şi peşteri, ca să ne ascundeţi (vezi Luca 23, 30). Pentru că a ajuns mânia lui Dumnezeu asupra acestei lumi păcătoase.
(Mitropolitul Augustin de Florina)
***
Rugăciunea Bisericii pentru pacea lumii
Însăși Liturghia se săvârșește pentru pacea lumii, pentru pacea Bisericii.
Din punct de vedere creștin, putem adăuga următoarele:
1. Că Biserica de Răsărit totdeauna s-a rugat, în Liturghiile ei, „pentru pacea a toată lumea”. Însăși Liturghia se săvârșește pentru pacea lumii, pentru pacea Bisericii, iar pentru Stăpânirile constituite, oricare ar fi ele, preoții se roagă: „Dă-le, Doamne, pașnică domnie, ca și noi, întru liniștea lor, viață lină și fără de ceartă să viețuim,” (Rug. după Axion).
2. Că Biserica Ortodoxă a considerat războiul o crimă. Și ca atare unul din marile păcatele ale societății omenești.
***
Rugăciune pentru pace…
Când eram copil o auzeam seară de seară pe mama care făcea o rugăciune de mulţumire pentru pacea din lume. Părinţi mei au trăit teroarea războiului şi foametea din acele vremuri; au fost nevoiţ să migreze prin diferite colţuri ale ţării doar să supravieţuiască. Bunica îmi povestea despre şiragurile de morţ, care zăceau pe dealuri, despre soldaţi agresivi, despre frică, sărăcie, violenţă şi durerea pe care le aduce războiul. Oamenii care au trăit printre arme, tunuri şi pierderi omeneşti insuportabile pe vreme de război se pot ruga pentru pace cu toată inima şi o pot aprecia cu toată inima. N-ar trebui să avem nevoie de experienţa războiului pentru a iubi pacea, n-ar fi necesar să cunoaştem suferinţa morţi, a rănilor fizice şi emoţonale, a privaţunii şi-a violenţei unui război, nu ar trebui să mai avem nevoie de factori de comparaţe distructivi pentru a iubi pacea. Starea de pace e o dimensiune de nedescris a existenţei, e însăşi starea sufletului, a fiinţei roditoare, e o stare de conştiinţă, fără de care nu creşte sămanţa şi nu se veseleşte viaţa. Pentru pace ar trebui să ne rugăm zi de zi, pentru pace avem nevoie să alergăm, să lucrăm, să ne căznim şi să înălţăm rugăciune de mulţumire.
Lumea pare să stea azi pe picior de război. Noi am putea spune; ”Dar războiul e undeva, departe, e în Irak, e în Egipt, e în Siria. Ce avem noi a face cu războiul”? Ei, dar lumea noastră nu mai cunoaşte distanţele de odinioară. Toate distanţele fizice ”s-au micşorat” în anii din urmă, lumea spirituală, lumea gândului, lumea minţi s-au materializat cumva, aşa încât suntem aproape azi de orice ţară şi de orice loc din lume. Suferinţa pare că nu mai e a unuia, căci de îndată devine a tuturor. Un război într-o parte a lumii devine războiul întregii lumi, durerea unui copil devine durerea tuturor, lacrimile unei mame devin lacrimile tuturor mamelor, cum mişcarea unei frunze în junglă devine uragan într-un alt colţ de lume. Poate că singura luptă care merită dusă e …lupta pentru pace, dar lupta asta nu se poartă cu arma, ci cu inima, cu mintea deschisă, cu înţelepciunea, cu bunăvoinţa şi cu dorinţa de bine pentru toate fiinţele. Noi avem destul război de jur împrejur; avem un soi de război pe şosele, unde mor oameni nevinovaţ şi unde agresivitatea şi violenţa, stările din care se nasc ura, durerea, emoţa pierderii şi a dezastrului, nu mai contenesc. Avem război cu boile, război cu sărăcia, suntem în război unii cu alţi pentru lucruri, pentru bani, pentru putere. Omenescul din noi e ca o geană uriaşă, ce se deschide mereu şi mereu către luptă şi suferinţă, deşi am putea alege şi preţui pacea, creând conştient cât mai multă pace în vieţle noastre, în mediul nostru imediat.
Să ne rugăm pentru pace ( după cum ne-a invitat şi Patriarhul nostru de ziua Maicii Domnului), dar – mai ales – să facem pace acolo unde suntem, să fim actori şi constructori ai păcii. Ea ne este dată, ea e în firea noastră, pacea e starea de conştiinţă, din care îngerii şi Dumnezeu însuşi ne strigă pe nume şi ne cheamă către conştienţă şi înţelepciune. Când minţle noastre se aprind de răutate şi de ură, când agitaţa ne sfâşie sufletele şi dorinţele vulgare, omeneşti ne prind în mrejele lor barbare, în mâinile lor hrăpăreţe, renunţăm la pace şi alegem războiul. Zilnic facem această alegere dramatică între pace şi război, între dragoste şi ură, între gândul frumos şi gândul nebun, între a-l spirjini pe altul sau a-l lovi, între a spune ”te iubesc” sau spune ”te urăsc”. În familiile noastre construim pacea sau războiul continuu, în relaţile cu oamenii care ne stau aproape creăm pace sau război şi, dacă alegem pacea aici, în mediul nostru de viaţă, dacă simţm pulsul păcii cu inima şi o gândim cu mintea, ne e mai uşor s-o aşternem în familie, pe străzile oraşelor şi pe străzile lumii întregi. Rugăciunea pentru pace nu-i doar expresia unei stări a conştiinţei, a sufletului şi a minţi, ci şi expresia comportamentului şi a faptelor noastre. Faptele care aduc pace lumii sunt rugăciune fără seamăn, faptele pline de pace ne fac umani şi ne deosebesc de toate fiinţele din universul cunoscut.
Surse: Părintele Arsenie Boca, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Rostul încercărilor; Maria Timuc, Jurnalul.ro.