Psaltirea proorocului şi împăratului David este, dintre cărţile canonice ale Vechiului Testament, poate cea mai citită carte în rândul credincioşilor noştri.
Psalmii sunt rugăciuni de laudă a lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, rugăciuni de pocăinţă. Ei exprimă frământările din sufletul omului, poate mai bine decât oricare alte texte sfinte şi, în aceeaşi măsură, recunosc în faţa lui Dumnezeu păcătoşenia oamenilor, dar şi părerea lor de rău, şi dorinţa de îndreptare. Psaltirea este o carte dramatică. E cartea fiecărui suflet „necăjit şi dosădit“, cum se spune în limbaj vechi românesc. Fiecare se regăseşte în ea. E de ajuns să începi lectura, ca să n-o mai lepezi din mână. Simţi că e cartea ta, cartea credinţei tale, a căderilor tale. Simţi însă că e şi cartea speranţelor tale. E cartea împăcării cu Dumnezeu.
Izbăvirea de vrăjmaşi este una dintre cererile dese ale Psaltirii. În popor există o vorbă: „Te pun la Psaltire!“ Adică voi citi Psaltirea, cu speranţa că Dumnezeu va lămuri lucrurile. Căci ea se citeşte cu umilinţă şi speranţă şi, după lectura ei, vine lămurirea şi se înfăptuieşte dreptatea lui Dumnezeu. Psaltirea se citeşte mult de către credincioşii ortodocşi. Psalmii sunt mângâietori. Îndeamnă la pocăinţă, ne fac mai buni, mai credincioşi, mai atenţi faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru. Prin psalmi se cere iertarea păcatelor, se recunoaşte slăbiciunea firii omeneşti şi se cere întărire în lupta cu ispitele şi cu diavolul. Psalmii se citesc în orice zi a anului, dar mai ales la vreme de necaz şi de supărări şi, întotdeauna, credinciosul simte ajutorul lui Dumnezeu după citirea lor. Toţi psalmii sunt atât de potriviţi sufletului omenesc, încât par a fi rugăciunea inimii fiecăruia din cei care citesc. Citirea Psaltirii este un act de pocăinţă, fiind prescrisă de duhovnici ca mijloc de curăţire şi iertare, prin forţa pe care o au psalmii, de a întoarce spre fapta bună, spre căinţă. Există mănăstiri în care Psaltirea se citeşte încontinuu în biserică, lectura ei fiind socotită act de trezvie şi pocăinţă pentru obşte. Sfântul Arsenie Capadocienul recomanda ucenicilor citirea psalmilor pentru toate trebuiţele astfel:
PSALMUL 86
Al fiilor lui Core
1. Temelia Sionului pe munții cei sfinți. Domnul iubește porțile Sionului, mai mult decât toate locașurile lui Iacob.
2. Lucruri mărite s‑au grăit despre tine, cetatea lui Dumnezeu.
3. Îmi voi aduce aminte de Raav și de Babilon, între cei ce mă cunosc pe mine; și iată, cei de alt neam și Tirul și poporul etiopienilor, aceștia acolo s‑au născut.
4. Mamă va zice Sionului omul și om s‑a născut în el și Însuși Cel Preaînalt l‑a întemeiat pe el.
5. Domnul va povesti în cartea popoarelor și a căpeteniilor acestora, ce s‑au născut în el.
6. Că în Tine este locașul tuturor celor ce se veselesc.
***
Psalmul 86 este inclus în cadrul celei de a 12-a catisme.
Rugăciune DUPĂ A DOUĂSPREZECEA CATISMĂ
Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru…
Apoi troparele, glasul al 7‑lea:
Doamne, Cel ce ai primit lacrimile păcătoasei și ale lui Petru și pe vameșul, care dintru adânc a strigat, l‑ai îndreptat, și pe mine, cel ce cu umilință cad înaintea Ta, îndură‑Te, Mântuitorule și mă mântuiește!
Slavă…
Milostivește‑Te spre mine ca și spre vameșul, Doamne, și ca pe păcătoasa mă curățește, Stăpâne, și ca pe canaaneanca mă miluiește, după mare mila Ta.
Și acum…
Maica Luminii, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, roagă‑te lui Hristos Dumnezeu să ne răsară dimineața și mare milă sufletelor noastre.
Apoi Doamne miluiește (de 40 de ori) și rugăciunea aceasta:
Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce singur ești bun și de oameni iubitor, singur bun și blând, singur adevărat și drept, singur îndurat și milostiv, să vină puterea Ta peste mine, netrebnicul robul Tău, și să mă întărească cu bunăvestirea dumnezeieștii Tale învățături! Așa, Stăpâne, Iubitorule de bine și Iubitorule de milostivire, luminează‑mi cele dinăuntru ale mele și toate mădularele, cu voința Ta! Curățește‑mă de toată răutatea și păcatul! Păzește‑mă neîntinat și curat de toată spurcăciunea și lucrarea diavolească! Dăruiește‑mi după bunătatea Ta: lucrurile Tale să cuget, poruncile Tale să gândesc, în voile Tale să umblu, de frica Ta să mă tem și cele plăcute Ție să fac, până la suflarea mea cea mai de pe urmă. Ca după mila Ta cea negrăită să‑mi păzești împreună trupul și sufletul, mintea și cugetul meu, biserică nespurcată de orice cursă a potrivnicului. Doamne, Doamne al meu, acoperă‑mă cu milostivirea Ta și nu mă părăsi pe mine, păcătosul, necuratul și nevrednicul robul Tău! Că Tu, Doamne, ești sprijinitorul meu și întru Tine este lauda mea totdeauna și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.