Soarele răsare sau apune pe Rarău. Nopţile cu luna şi cer înstelat, furtunile verii şi viscolele iernii aduc în Rarău, fiecare în felul lor, frumuseţi tainice şi meditative, toate pe fundalul unui peisaj în care se îmbină nuanţele alb-cenuşii ale calcarelor cu verdele închis al pădurilor de conifere şi cu cel deschis al pajiştilor alpine, brodate multicolor cu flori de munte.
Aici, în acest crâmpei de lume feerică, unde ceţurile din vai şi norii zdrenţuiţi de vânt, printre care apar, din când în când, siluetele Pietrelor Doamnei, te transpun într-o lume contemplativă, trăiesc Sfinţii Pustiului de la noi. Pustnicii din Munţii Rarău-Giumalău trăiesc asemeni Îngerilor, fără griji, nelucrând, ci doar slujindu-L pe Dumnezeu neîncetat. Aceştia sunt Sfinţii Părinţi ai zilelor noastre. Numai ei mai ţin lumea cu rugăciunile lor. În acest spaţiu plăcut sufletului şi ostil trupului au ales să trăiască mulţi sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu. Ei au ales contemplaţia şi vorbirea directă cu Dumnezeu, ca hrană de bun preţ sufletului, şi au învăţat trupul că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu”. Prin aceste văi ale munţilor, părinţii pustiului se retrăgeau în vreo crăpătură sau grotă, hotărâţi fiind să lepede cu totul modul de viaţă lumească. Vă invit să cunoaştem împreună o frântură din ceea ce ne este dat să cunoaştem despre Raiul dintru început.
Sursa: ganduridinierusalim.com