Fiecare bărbat trebuie să înţeleagă, odată pentru totdeauna: în căsnicie nu trebuie să existe luptă pentru poziţia de lider. Casa mea trebuie să fie cetatea mea, cum se spune, nu câmp de luptă. Ca atare, chiar dacă ştii că bărbatul trebuie să fie capul familiei, nu trebuie să dovedeşti asta nimănui cu forţa, adică pe calea „bătăliilor” familiale. Ţipetele, certurile, scandalurile, capriciile sunt arma oamenilor slabi şi la ele recurg foarte frecvent tocmai femeile. Bărbaţilor nu le şade bine să facă scandal.
Singurul mijloc de a arăta cine-i în casă capul este să începi să ai un comportament bărbătesc autentic. Ce aşteaptă de la bărbatul său oricare femeie? Ocrotire, grijă, atenţie. Dacă-i poţi da toate acestea, se va linişti şi va recunoaşte singură statutul tău de cap. Orice femeie, chiar dacă pare puternică şi dominatoare, vrea tocmai asta: să fie femeie, adică să simtă sprijinul soţului, să vadă în el un reazem. Soţul trebuie să fie un zid care ocroteşte soţia şi copiii de furtunile şi restriştile lumii.
Apostolul Petru îi învaţă pe bărbaţi să se poarte cu soţiile lor cum se cuvine unor făpturi mai slabe, facându-le parte de cinste (I Petru 3, 7). Nu doar soţiile trebuie să-şi cinstească soţii, ci şi soţii trebuie să le cinstească pe tovarăşele lor de viată.
Atunci când femeia are pretenţii, face scandal, are capricii în mod constant, foarte frecvent aceasta este o reacţie emoţională la lipsa de atenţie din partea soţului. Ea caută ocrotire, ajutor, şi nu le primeşte.
Sursa: Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, Editura Sophia, București, 2013, p. 92-93.
Cum trebuie sa se poarte sotul cu sotia
Barbatilor, traiti intelepteste cu femeile voastre, ca fiind fapturi mai slabe, si faceti-le parte de cinste, ca unora care impreuna cu voi sunt mostenitoare ale harului vietii vesnice (I Pt. 3, 7).
Asadar barbatii sunt datori sa-si iubeasca femeile ca pe insusi trupurile lor. Cel ce-si iubeste femeia, pe sine se iubeste (Efes. 5,28).
Apostolul spune: taina aceasta mare este, iar eu zic in Hristos si in Biserica. Astfel si voi, fiecare sa-si iubeasca femeia sa ca pe sine insusi, iar femeia sa se teama de barbat (Efes. 5, 32-33).
Pe de o parte, epistola aceasta vorbeste despre relatiile foarte profunde dintre Biserica si Hristos. Hristos a venit pe pamant pentru a mantui omenirea, Dumnezeu S-a facut om, si El savarseste mantuirea aceasta cu pretul vietii Sale si al mortii Sale. Si acesta este primul lucru la care trebuie sa se gandeasca sotii atunci cand se casatoresc: le este inmanata de Dumnezeu o fiinta fragila, careia ei i-au spus: „Te iubesc” – si aceasta dragoste trebuie sa fie de asa natura ca sotul este gata sa sacrifice totul, toata viata sa, din dragoste pentru sotie si din dragoste pentru copiii sai.
Sotul este capul familiei nu intrucat e barbat, ci intrucat este chipul lui Hristos, si sotia lui si copiii lui pot vedea in el acest chip, adica chipul iubirii nemarginite, iubirii devotate, iubirii pline de abnegatie, iubirii care este gata de orice ca sa mantuiasca, sa apere, sa hraneasca, sa mangaie, sa bucure, sa educe familia sa. Fiecare om trebuie sa-si aminteasca lucrul acesta. Este prea facil pentru barbat sa creada ca intrucat este barbat are dreptul la sotia sa, drepturi asupra sotiei sale si asupra copiilor sai. Nu este asa! Daca el nu este chipul lui Hristos, nimeni nu ii este dator cu nici un respect, cu nici o teama, cu nici o ascultare.
02Vedeti ca in epistola aceasta se vorbeste nu despre stapanirea barbatului si supunerea femeii, ci despre o dragoste reciproca ce reprezinta dragostea jertfelnica, eroica, a sotului, la care sotia poate raspunde cu o dragoste la fel de jertfelnica. Trebuie sa ne amintim intotdeauna de acest lucru, fiindca acest pasaj din Sfanta Scriptura este inteles mult prea des in chip mincinos – injosind sotia si ridicandu-l in slavi pe sot, prezentandu-l pe acesta ca pe un stapan mandru.
Mitropolitul Antonie al Surojului
