Rugăciune:
Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra mea și ape intrat-au până la sufletul meu – dar întru Tine este toată nădejdea mea. Tu cunoști pricina răului ce mă bântuie. La Tine perii capului meu sunt numărați. La Tine, deci, scap și pe Tine Te rog să depărtezi de la mine orice rău pierzător de suflet și să-mi ajuți a birui toate ispitele ce mă învăluie – că Tu ești întărirea, scăparea și izbăvitorul meu, Hristoase Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin.
***
Când vin necazurile peste noi, să le primim ca de la Dumnezeu. El este cel ce le îngăduie pentru ispăşirea unor păcate ale noastre. Niciodată să nu învinovăţim pe nimeni, ci totdeauna noi să ne socotim vinovaţi de ceea ce ni se întâmplă. Şi să nu ne mirăm.
De ce? Acel „de ce?” să ni-l impropriem şi să găsim răspunsul în propria noastră fiinţă. Dacă privim în jurul nostru la unele familii care au numai un singur copil voit, iar pe ceilalţi pe care i-au zămislit nu i-au dorit şi i-au avortat, observăm o nefericire şi o mulţime de necazuri, boli, certuri etc. În unele cazuri, chiar acel singur copil pe care l-au născut a ajuns să-i bată, să-i batjocorească pe proprii lui părinţi, provocându-le multă suferinţă şi lacrimi.
***
Să nu crezi că îți este bine atunci când nu ai ispite. Dacă vrei să te veseleşti cu veselie nespusă, atunci rabdă acele necazuri pe care ţi le trimite Dumnezeu şi nu îţi va părea rău.
Dacă te cuprind necazurile – bucură-te, că atunci tu mergi pe calea cea adevărată. Dar cine nu fuge de necazuri şi le poartă după puterea lui, acela moşteneşte Împărăţia veşnică.
Dacă vrei să te veseleşti cu veselie nespusă, atunci rabdă acele necazuri pe care ţi le trimite Dumnezeu şi nu îţi va părea rău.
Dacă necazurile tale smeresc, dau linişte duhului şi atrag la rugăciune, să ştii: simţirea ta nu înşală.
Dacă vor fi, să zicem, puţine necazuri – atunci vor fi şi puţine dobândite, puţine învăţate. Este un rău neguţător acela care se bucură că în târg sunt puţini oameni şi îl necăjesc puţin şi cumpărătorii şi vânzătorii!
***
Aţi spus clar că sfinţii nu sunt prieteni ai lumii, ci sunt prieteni ai lui Dumnezeu.
‒ Exact. Şi Scriptura zice limpede şi hotărât: prietenia lumii este vrăjmăşia lui Dumnezeu, cel ce este prieten al lumii este duşman al lui Dumnezeu (cf. Iacov 4, 4). Creştinii adevăraţi, copile, sunt prieteni ai lui Dumnezeu şi duşmani ai lumii. Pentru aceasta îi prigoneşte lumea. Dacă ar fi fost prieteni ai lumii, lumea nu i-ar fi izgonit. Căci zice Hristos al nostru: Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte (Ioan 15,19). Şi în rugăciunea Sa de pe urmă, Hristos spune Tatălui: Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume (Ioan 17,14).
‒ Şi sfinţii tuturor veacurilor până astăzi aparţin aceleiaşi categorii ca şi Hristos. Nu erau şi nici nu sunt lumeşti.
‒ Corect. În acest punct trebuie să subliniem paralelismul pe care îl face Domnul între sfinţi şi Sine, pentru că acest paralelism este răspunsul la întrebarea de ce lumea îi urăşte pe sfinţi. Pentru că, precum spune Domnul, sfinţii sunt ca şi El în ceea ce priveşte legăturile lor cu lumea. În consecinţă, orice poziţie ar lua lumea împotriva Domnului, pe aceea o va lua totdeauna şi împotriva sfinţilor. Şi zice Hristos: Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât (Ioan 15, 18). Pe mine Mă urăşte (lumea) pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele (Ioan 7, 7). Eu sunt lumina lumii (Ioan 8, 12).[…]
Iată, deci, că Hristos şi sfinţii sunt lumina lumii. Însă lumea a iubit întunericul şi a urât lumina. De aceea i-a urât şi pe sfinţi. Sfinţii, ca şi Hristos, descoperă lucrările viclene ale oamenilor lumeşti şi strigă celorlalţi: „Fiţi atenţi, luaţi aminte, aici este o nelegiuire şi o minciună. Luaţi aminte, aici este o calomnie şi un păcat. Luaţi aminte, aici este câmpul minat al diavolului”.
-‒ În consecinţă, părinte, sfinţii, ca şi Hristos, au demascat ipocrizia şi făţărnicia oamenilor lumeşti.
‒ Exact. Sfinţii, la fel ca şi Hristos, îi luminează, îi deşteaptă, îi conduc şi îi eliberează pe oameni.
Sursa: Doxologia.ro