Doamne, Doamne, Cel ce ai îngăduit diavolului să ispitească în Rai pe strămoșii noștri Adam și Eva, spre a le încerca ascultarea și supunerea; Cel ce, de asemenea, ai îngăduit diavolului să ispitească cu îngrozire și cu grele suferințe pe dreptul Iov, robul Tău, pentru ca și mai lămurit să se vădească virtuțile și credința lui întru Tine; Cel ce ai dat îngăduință satanei să se apropie cu ispitire de Însuși Fiul Tău, spre a-L îmbia și a-L momi cu poftele și deșertăciunile acestei lumi, pentru ca, înfrânt și rușinat, acest duh blestemat să audă din gura Mântuitorului lumii cuvintele: „Înapoia Mea, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui unuia să-I slujești!”; Cel ce tuturor drepților și sfinților Tăi le-ai dat vremi de ispitire și de grele îndoieli, pentru ca, prin ele lămurindu-se, să iasă și să rămână și mai întăriți în credința, în nădejdea, în dragostea și în supunerea cea către Tine; Însuți, Atotputernice și Preabunule Stăpâne, ajută-mi și mie în această clipă grea, când duhul satanei îmi tulbură mintea cu îndoieli și cu îmboldiri, și când viclene amăgiri îmi frământă inima și sufletul.
Arată-mi, Milostive, adevărul și calea Ta cea dreaptă, pentru ca, biruind uneltirile de acum ale diavolului, să mă pot bucura de cuvintele apostolului Tău Iacob, ce zice: „Fericit bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se, va lua cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El”.
Dăruiește-mi, Stăpâne, inimă curată și credință tare, pentru ca în aceste clipe să pot cânta dimpreună cu proorocul Tău David: „Doamne, cât s-au înmulțit cei ce mă necăjesc! Mulți zic sufletului meu: Nu este mântuire lui întru Dumnezeul lui! Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu ești, slava mea, și Cel ce înalți fruntea mea! Cu glasul meu către Domnul am strigat și m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui! A Domnului este mântuirea și peste tot poporul Tău binecuvântarea Ta”.
Amin.
***
Vrăjmaşul mântuirii noastre, împreună cu o oaste întreagă, este cel care năvăleşte asupra începătorului, ca să nu-l lase să ajungă la Împărăţia lui Dumnezeu, care e înăuntrul nostru.
Pornind de la starea aceasta în care te afli ‒ şi care aminteşte, într-o măsură foarte slabă, ce-i drept, de chinurile din iad ‒, poţi judeca şi cu privire la cele dimpotrivă: de vreme ce există chinuri de iad, înseamnă că există şi bucurie şi fericire negrăită, cum „ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit”, care sunt ascunse înăuntrul nostru, care şi sunt Împărăţia lui Dumnezeu. Tocmai pe acestea ni s-a poruncit să le căutăm mai întâi de toate: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui”. Dar cum să le căutăm? Aşa cum le-au căutat toţi: prin credinţă, prin ascultare, prin rugăciune, prin răbdarea necazurilor din afară şi din lăuntru, prin luare-aminte la sine, prin mustrarea de sine şi prin pocăinţa statornică, din care se nasc smerenia şi neosândirea aproapelui. În urma smereniei vin şi bucuria în Duhul Sfânt, şi Împărăţia lui Dumnezeu. Ai început cu necazul şi akedia. E bine. Pe măsură ce va trece timpul, îţi va fi tot mai uşor, iar realizările tale duhovniceşti vor fi tot mai temeinice. Te asigur că acum vei avea din când în când mângâiere de la Domnul, „Care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”. Şi Domnul nu-l va lăsa pe om să fie ispitit mai mult decât poate duce. (Cuviosul Nikon Vorobiov, Scrisori către fiii duhovniceşti, extrase din cartea Ne-a fost lăsată pocăinţa)
Sursa: Akedia, faţa duhovnicească a deprimării – Cauze şi remedii.