Gheronda, rugăciunea inimi înlătură fiecare gând, dacă-ți faci semnul Sfintei Cruci și spui rugăciunea aceasta din tot sufletul? Le risipește pe toate?
Gheron Nikon: Da, depinde. Că este o armă, pot zice că nu este o simplă armă. „Doamne Iisus Hristoase, miluiește-mă” nu este o simplă armă împotriva diavolului. Fiți atenți, că este armă nucleară! Zguduie pe diavol, îl face să dispară. Este o rugăciune puternică, concentrată, înspăimântătoare. În cadrul ei sunt cuprinse toate rugăciunile. Știți de ce?
Spune Sfânta Scriptură că atunci când va fi a doua venire a lui Hristos se va arăta pe cer numele lui Hristos, în prezența Căruia tot genunchiul are să se plece, al celor pământești și al celor cerești. Acesta este o taină, numele lui Hristos. Vor îngenunchea în fața numelui și cei de dedesubturile pământului. Diavolii se vor pleca în fața acestui nume.
Spune iarăși Apostolul Pavel: „Nu există alt nume prin care ne vom mântui”, iar noi ce facem? Rostim acest nume. Spunem: „Doamne Iisuse Hristoase, numele Tău numim, alt Dumnezeu afară de Tine nu știm, numele Tău numim!”. Este ceva ce încearcă diavolul să ne forțeze să nu facem. Diavolul nu se teme dacă noi credem în Dumnezeu. Fiți atenți la aceasta: Oricâtă credință ai, nu te mântuiește, nu te mântuiește dacă doar crezi în Dumnezeu. Diavolul este nimicit și noi ne mântuim când credem că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat. Nu avem alt Dumnezeu. Acest lucru este scandalos pentru el. Cum tremură diavolul la auzul numelui lui Hristos! Noi numim pe Hristos Domn, exact ceea ce diavolul încearcă să ne forțeze să nu o facem. De la bun început nu vrea să te gândești la Hristos. După aceea îți spune: „Te gândești la El? Gândește-te la El ca la un mare inițiator, ca la o întrupare a lui Budda, ca la un mare scriitor, sau filosof, sau, sau, sau, dar nu ca la Hristos, Fiul lui Dumnezeu!”.
Însă noi spunem: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Milostenie cine cere? Un cerșetor. Cu alte cuvinte te smerești! L-ai ars pe diavol! De aceea noi stăruim în rugăciunea inimii. Nu are nici o valoare dacă ne facem semnul Sfintei Cruci, iar noi avem înlăuntrul inimii noastre pe diavol. Nu ne mântuiește, este nefolositor. Important este să avem în mintea noastră numele lui Hristos. Este armă nucleară, iar aceasta o veți vedea în practică. Când veți zice această rugăciune, nimic și nimeni nu vă va putea pune piedici. Această rugăciune o putem spune totdeauna și în tot locul. Începeți și însăși rugăciunea vă va învăța toate. Când va veni vremea ispitei, vă va „înțepa” diavolul și nu vă va rămâne nimic decât rugăciunea. Acea rugăciune pe care ați pus-o în practică și ați învățat-o!
«Το Κύριε Ιησού Χριστέ ελέησέ με, δεν είναι απλώς όπλο εναντίον του διαβόλου. Προσέξετε, είναι πυρηνική βόμβα..» (Π.Νίκων)
Traducere și adaptare Părintele Elisei Roncea
Sursa: doxologia.ro
Cum poate ajunge cineva la pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu?
Apostolul Pavel poruncește creștinilor să se roage neîncetat, spuse Părintele Filip. Oare acea rugăciune este rugăciunea minții sau a inimii?
Într-adevăr, este rugăciunea minții. Este un îndemn către creștinii din Tesalonic: „Pururea vă bucurați. Neîncetat vă rugați!” (I Tesaloniceni 16, 17). Este foarte important să se spună că rugăciunea minții este o îndatorire și pentru mireni, pentru creștinii care trăiesc în lume. Pe atunci, de bună seamă, nu exista monahism, ci toți creștinii duceau viață monahicească. Toți cei care primiseră botezul prin apă și apoi Botezul prin Duhul erau temple ale Duhului Sfânt și aveau cu siguranță rugăciune mentală lăuntrică.
Totuși cum poate avea cineva pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu? Cum se poate ruga cineva neîncetat în inimă? Nu este oare stânjenit de îndeletnicirile sale de fiecare zi?
Întrucât distingem mintea de rațiune și, desigur, rugăciunea minții de rugăciunea înțelegerii, putem spune că cele două lucrări se pot desfășura în paralel. Rațiunea se ocupă de cele pământești sau de slujirea înțelegătoare; în același timp, mintea poate avea necontenita pomenire a lui Dumnezeu, rugându-se mereu. Când Sfinții Părinți spun că trebuie să lepădăm toate gândurile, ei înțeleg mai ales că trebuie să ni le scoatem din minte, iar aceasta este de fapt curățirea minții. Toate gândurile părăsesc mintea, rămânând acolo pomenirea lui Dumnezeu, numele lui Hristos, rugăciunea numindu-se rugăciune de un singur gând; însă rațiunea poate avea gânduri.
(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala şi tămăduirea sufletului în Tradiţia Ortodoxă, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, pp. 154-155)
