Rugăciunea Maicii Domnului numită „Floarea nepieritoare”! Te ferește de rele și pagube și-ți aduce reușită în viață, liniște și alinare!
Rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului „Floarea nepieritoare”
O, Preasfântă şi Preanevinovată Maică Fecioară, nădejdea creştinilor şi adăpostirea păcătoşilor! Apără-ne pe toţi cei ce în necazuri alergăm la Tine, auzi suspinurile noastre, pleacă urechea Ta la rugăciunea noastră. Stăpână şi Maica Dumnezeului nostru, nu trece cu vederea pe cei care cer ajutorul Tău şi nu ne lepăda pe noi, păcătoşii, înţelepţeşte-ne şi ne învaţă, nu te depărta de la noi, robii Tăi, pentru cârtirea noastră. Fii nouă Maică şi Ocrotitoare, ne predăm milostivului Tău Acoperământ. Îndreaptează-ne la o viaţă lină şi fără de gâlceavă, ca să ne plângem păcatele noastre. O, Maică Marie, Preabuna şi Grabnica noastră Apărătoare, acoperă-ne cu mijlocirea Ta. Apără-ne de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, îmblânzeşte inimile oamenilor răi care se ridică împotriva noastră.
O, Maica Domnului şi Ziditorului nostru! Tu, Ceea ce eşti rădăcina fecioriei şi neveştejita floare a nevinovăţiei şi curăţeniei, trimite-ne ajutor nouă, celor neputincioşi şi învăluiţi în patimi trupeşti şi rătăciri ale inimii. Luminează ochii noştri sufleteşti, ca să vedem calea adevărului lui Dumnezeu. Întăreşte cu harul Fiului Tău, voinţa noastră neputincioasă spre împlinirea poruncilor, ca, fiind izbăviţi de orice necaz şi năpastă cu preaminunata Ta apărare, să fim îndreptăţiţi la straşnica judecată a Fiului Tău, Căruia Îi înălţăm slavă, cinste şi închinăciune acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
***
Rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii noastre
Pregătind-o pentru a primi să nască pe Fiul, Duhul Sfânt a făcut-o pe Maica Domnului un ales chivot sfinţit al lui Dumnezeu. De această sfinţire se leagă şi pururea fecioria sa, proclamată la Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol (553).
Cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat nestingherit după Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431), sinod la care s-a condamnat erezia lui Nestorie şi s-a formulat esenţa doctrinei mariale ortodoxe, prin recunoaşterea rolului Preasfintei Fecioare în împlinirea iconomiei mântuirii, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Pregătind-o pentru a primi să nască pe Fiul, Duhul Sfânt a făcut-o pe Maica Domnului un ales chivot sfinţit al lui Dumnezeu. De această sfinţire se leagă şi pururea fecioria sa, proclamată la Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol (553).
Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Măria a fost revelată cu mulţi ani înainte, prin pana profetului Isaia, care zice: „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (7, 14). Şi, „la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din femeie, […] ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere”, cum spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 4, 4-7).
Însă Cel a cărui obârşie „este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5, 1-2) nu s-ar fi putut întrupa şi naşte fără o consultare prealabilă a voii Maicii Domnului, chiar dacă ea a fost aleasă să îl nască pe „Fiul Celui Preaînalt” (Luca 1, 32). În planul de mântuire al lui Dumnezeu, a fost nevoie de acceptul Maicii Domnului, care este deodată Maică şi Fecioară. Ea reprezintă noua Eva, după cum Adam a fost „chip al Celui ce avea să vină” (Romani 5, 14).
Planul de mântuire al lui Dumnezeu urma să se împlinească în funcţie de acceptul Maicii Domnului. Nedumerirea ei – „cum va fi mie aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” (Luca 1, 34) – a fost convertită în arhicunoscutul fiat „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău!” (Luca 1, 36). Steaua prezisă de Valaam – „Îl văd, dar acum încă nu este; Îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacob” (Numeri 24,17) – este Cel care a răsărit din Fecioara Maria şi a ridicat „vălul” Vechiului Testament (II Corinteni 3, 14).
(Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții – O sinteză pentru omul grăbit, Editura Pars Pro Toto, Iași, 2014, pp. 39-40)