În prima vineri de după Paști a fiecărui an, Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului.
Denumirea de Izvorul Tămăduirii trimite la o serie de minuni care au fost săvârșite la un izvor din apropierea Constantinopolului.
Creștinii ortodocși iau parte la slujba de sfințire a apei, care are loc de Izvorul Tămăduirii, iar preotul îi stropește cu aghiasmă pe toți cei aflați în biserică, pentru a alunga spiritele rele.
Iată ce rugăciune se rostește cu ocazia acestei sărbători:
„Doamne Dumnezeule Atotputernic, doctorul sufletelor și vindecător al organismelor, iartă-ne fiecare păcat pe care l-am făcut accidental sau involuntar. Robul tău (n.r. numele) cer umilr iertare, iluminare și vindecare. Luminează-ne ochii, curăță-ne corpul de orice boală și îndrumă-ne pe calea credinței tale sfinte. Doamne, ține departe toți dușmanii vizibili și invizibili și binecuvântat să fie Duhul tău de viață, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”, este rugăciunea pe care e bine s-o spună toți creștinii ortodocși.
Te-ar putea interesa și: Apa vindecătoare de la Izvorul Tămăduirii! Izvoarele Tămăduitoare ale Maicii Domnului din Țara noastră! Sfeștania mare de la Izvorul Tămăduirii!
Ortodocşii sărbătoresc în fiecare an, în prima vineri după Paşti, Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului. Credincioşii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică, ce poate fi băută tot timpul anului, nu ca apa de la Botobează, care are un ritiual de folosire mai restrictiv.
Sărbătoarea îşi trage denumirea de la o minune săvârşită de Maica Domnului prin apa unui izvor cu putere tămăduitoare, descoperit, prin mijlocirea Fecioarei Maria, de Leon I (457 – 474), cu puţin timp înainte de a ajunge împărat.
Potrivit tradiţiei, Leon se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Acolo el întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon va căuta în apropiere un izvor, dar nu va găsi. La un moment dat, a auzit-o, însă, pe Maica Domnului spunându-i: “Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon va găsi astfel un izvor din care îi va da orbului să bea. Îi va spăla faţa cu această apă, iar orbul va începe să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică numită “Izvorul Tămăduirii”, închinată Maicii Domnului.
Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-ar fi vindecat după ce ar fi băut apă din acest izvor. Ca semn de mulţumire, el a construit o biserică şi mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în 1453, la căderea Constantinopului.
De-a lungul timpului, apa acestui izvor ar fi vindecat multe boli şi ar fi tămăduit diferite răni şi suferinţe.
Biserica “Izvorul Tămăduirii” a devenit un centru de manifestare a puterii şi milostivirii Maicii Domnului faţă de cei în suferinţă. Credincioşii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie datează din secolul al XIX-lea, dar la subsolul ei se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există până astăzi izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.
Casele credincioşilor, stropite de preoţi cu apă sfinţită, de Izvorul Tămăduirii
Alături de Mântuitor, care se arată în această săptămână ca izvor al vieţii şi învierii, Maica Domnului apare ca ocrotitoare a vieţii şi “Izvor al tămăduirilor”. În această zi, după Sfânta Liturghie, în biserici, şi uneori la fântâni şi izvoare, se săvârşeşte slujba sfinţirii apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică, după o rânduială specială.
În unele părţi din ţară, preoţii merg şi stropesc casele credincioşilor cu această apă sfinţită.
În vorbirea populară, aghiasmei i se mai spune şi aiasmă. Cuvântul aiasmă vine de la iazmă, care are sensul de “arătare urâtă şi rea, nălucă, vedenie”. În legătură cu acest sens, contrar sensului originar de “apă sfinţită”, ar fi următoarea explicaţie: După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul: “Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.
Astfel, s-a reţinut în popor că scopul urmărit prin aiasmă este de a alunga “arătarea urâtă şi rea”, adică duhul cel rău.
Izvoare tămăduitoare
Mănăstirea Ghighiu este cunoscută nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă aici în anul 1958, ci şi prin izvorul ei tămăduitor.
La Mănăstirea Dervent, pe locul unde Sfântul Apostol Andrei a făcut o minune, există un alt izvor cu apă vindecătoare.
Un alt loc cu apă vindecătoare este Mănăstirea Horaicioara, dar şi Mănăstirea Prislop. Pelerini din toata ţara vin la aceste mănăstiri să ia apă vindecătoare.
Izvorul Tămăduirii – Tradiţii şi obiceiuri
În ziua de Izvorul Tămăduirii, tinerii adolescenţi din anumite zone ale ţării obişnuiau să facă legământul juvenil – în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit.
Persoanele ”legate”, verii, surorile, fraţii, fraţii de cruce se întâlneau anual sau după căsătorie, la Rusalii. După încheierea legământului, ei se comportau unii faţă de ceilalţi ca adevăraţi fraţi şi surori.
În tradiţia populară, se crede că bolnavii care respectă ritualul şi beau apă sfinţită din ziua praznicului dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc.
De asemenea, cu Agheasma Mică se stropesc toate camerele din casă.
Se mai spune în popor că, în această zi, apele sunt mai zgomotoase şi mai zbuciumate. De aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă.
Femeile nu trebuie să spele să calce sau să croiască îmbrăcăminte, pentru că se spune că lucrul făcut în ziua sfântă nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.
Tot în această zi, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca ele să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la muncile agricole. Se stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului şi grădinile şi livezile, pentru a fi un an rodnic. Totodată, oamenii cred că acest ritual protejează recoltele de distrugerile provocate de grindină.
Sărbători închinate Maicii Domnului
Conform practicii şi tradiţiei bisericeşti, dintre toţi sfinţii cinstiţi în ortodoxie, Maica Domnului are cele mai multe sărbători închinate ei. Dintre acestea, patru sunt socotite “mari” şi incluse adesea în manualele teologice, ca şi în iconografia de pe catapeteasmă, în rândul praznicelor împărăteşti.
Aceste sărbători sunt: Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie) numită şi Sfânta Maria mică, Intrarea în Biserică sau Ovidenia ori Vovidenia (21 noiembrie), Bunavestire sau Blagoveştenia (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului sau Uspenia (15 august).
Alături de aceste sărbători mari, mai există şapte sărbători de mai mică importanţă închinate Maicii Domnului, care ne amintesc anumite momente din viaţa ei. Între acestea se numără şi Izvorul Tămăduirii, care se bucură de mare cinstire, deoarece cade mereu vineri în Săptămâna luminată.
