Învăţaţi-vă cea mai puternică rugăciune
Învăţaţi-vă cea mai puternică rugăciune, după rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, care este rugăciunea inimii, adică să zici mereu în minte şi în inimă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.
Sau poţi să zici şi aşa: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”
Aceasta este o rugăciune scurtă, dar are mare putere. Este bine s-o repeţi şi în tren şi pe drum şi acasă, până ce adormi seara s-o ai în gură. Dacă ai numele lui Iisus Hristos, nu mai ai năluciri prin somn şi supărări şi visuri urâte, pentru că nu se poate apropia satana de locul acela unde se pomeneşte numele Mântuitorului cu toată inima, cu toată dragostea.
***
Iată ce vreau să vă mai spun: să nu socotim vreodată că am făcut început bun. Să dorim întotdeauna să punem început bun. Pentru că noi nu cunoaştem cum trebuie să fie un om care pune început bun, cum trebuie să se poarte. Să zicem: „Doamne, dă-mi ajutorul Tău, să pun început bun, să-mi îndrept viaţa”.
***
Fără jertfă de sine nu există mântuire
De obicei, când este vorba de sine, omul îşi strică întotdeauna cântarul, adică măsura; îşi face lui mai multă dreptate, îşi alege partea cea mai bună, cea mai mare, cea mai frumoasă: plânge pentru sine mai mult decât pentru altul şi se bucură de sine mai mult decât pentru altul. Hristos, însă, a răstignit pe cruce iubirea de sine, dându-Şi viaţa pentru noi.
Spuneţi-mi ceva despre iubirea de sine.
Iată ce vă spun: în măsura în care omul se leapădă de iubirea de sine, în aceeaşi măsură sporeşte în fapte bune, se înduhovniceşte şi se apropie de Hristos. De obicei, când este vorba de sine, omul îşi strică întotdeauna cântarul, adică măsura; îşi face lui mai multă dreptate, îşi alege partea cea mai bună, cea mai mare, cea mai frumoasă: plânge pentru sine mai mult decât pentru altul şi se bucură de sine mai mult decât pentru altul. Hristos, însă, a răstignit pe cruce iubirea de sine, dându-Şi viaţa pentru noi.
Dintre oameni, puţini sunt aceia care îşi răstignesc patima iubirii de sine, asemenea lui Hristos. Sunt mulţi care se angajează să trăiască viaţa duhovnicească, dar nu ajung până la răstignire, pentru că nu renunţă total la iubirea de sine, adică la egoism. Or, fără jertfă, fără răstignirea patimilor noastre, fără părăsirea păcatelor, nu putem să vedem pe Hristos, nu ne putem mântui.
***
În fiecare clipă Îl supărăm pe Dumnezeu ‒ gândul de la care începe smerenia
Să ai întotdeauna pe Dumnezeu înaintea ochilor şi, orice vrei să faci, să ai mărturie din Sfânta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi. Să păzim cu scumpătate învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi poruncile date nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi, cu darul Lui, nădăjduim că ne vom mântui şi în veşnica odihnă ne vom sălăşlui.
Părinte Cleopa, în încheiere, daţi-mi şi mie un cuvânt de folos.
Părinte Ioanichie, mai întâi să avem convingerea că în toată clipa supărăm pe Dumnezeu. Fără această smerenie din inimă nu ne putem mântui. Eu aşa încep mărturisirea mea. Apoi, dacă voieşti să te mântuieşti, păzeşte aceste trei lucruri, cum spune Sfântul Antonie cel Mare: „Să nu te muţi curând dintr-un loc în altul; să ai întotdeauna pe Dumnezeu înaintea ochilor şi, orice vrei să faci, să ai mărturie din Sfânta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi”. Alt cuvios părinte spunea: „Fă-ţi chilia ta Rai, pe călugări să-i ai ca pe îngeri, caută pacea şi te vei mântui!”.
Aşa şi noi, părinte Ioanichie, să păzim cu scumpătate învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi poruncile date nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi, cu darul Lui, nădăjduim că ne vom mântui şi în veşnica odihnă ne vom sălăşlui. Amin.
Părintele Cleopa Ilie.