Nu de puține ori ne-a fost dat să vedem că în cadrul slujbelor din biserică sunt momente când persoanele îngenunchează și altele în care stau în poziție verticală, în picioare. Alteori, în anumite perioade din cursul unui an bisericesc, observăm că nu se mai îngenunchează nici în momentele pe care le cunoșteam a fi însoțite de acest gest.
Pentru a înțelege când trebuie să îngenunchem, se cuvine să facem câteva precizări. Îngenuncherea este o poziție de rugăciune. Credinciosul prin plecarea trupului înfățișează starea căzută a omului care a pierdut din cauza păcatului funcția de mijlocitor între cer și pământ (simbolizată de starea dreaptă, în picioare). Îngenuncherea este semn al pocăinței și al supunerii depline. Omul îngenuncheat își asumă starea nefirească în care a ajuns din cauza păcatului, își plânge această stare, că să redobândească starea de dinainte de păcat. În vechime, îngenuncherea în pridvorul bisericii era una din cele patru trepte de canonisire pentru păcatele grave.
Starea dreaptă, verticală este și chipul bucuriei. În textul de la Faptele Apostolilor VII, 56 se spune că Sfântul Arhidiacon Ștefan înainte de a fi omorât cu pietre a zis: „Iata văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreaptă lui Dumnezeu”. (Fapte, VII, 56) Facem mențiunea că „a sedea” nu este același lucru cu „a sta”. „A ședea” înseamnă a te afla așezat pe ceva, în vreme ce „a sta” se traduce prin a se ține în picioare, vertical.
Textul de la Fapte, 55-56 ne descoperă cum îl primește Hristos pe Ștefan: stând de-a dreapta Tatălui, semn al bucuriei. Dar această poziție a lui Hristos exprimă și faptul că firea omenească pe care El a asumat-o a fost restaurată, este o poziție a chipului veacului ce va să vină.
Această poziție este adoptată și de noi în perioada dintre prăznuirea Sfintelor Paști și Cincizecime ca perioadă pascală. Este perioada când, datorită bucuriei că Hristos a înviat, nu se mai îngenunchează.
Având în vedere că Duminica este ziua Învierii, noi nu trebuie să îngenunchem în această zi.
Canonul al 5-lea de la Sinodul local de la Neocezareea (319) exclude îngenuncherea în momentele legate de Învierea Domnului, iar Canonul 90 al Sinodului Trulan precizează: „Am primit în mod canonic, de la de Dumnezeu purtătorii Părinții noștri, să nu plecăm genunchii în dumineci, cinstind Învierea lui Hristos…”
Sfântul Vasile cel Mare ne spune: „Este necesar ca Biserica să predea tuturor celor care se găsesc în sânul ei să-și facă rugăciunile stând în picioare, pentru că prin amintirea neîncetată a vieții veșnice să nu nesocotim mijloacele prin care putem atinge acest tel” (Canonul 91).
Perioadele de „ne-îngenunchere canonica” în biserică sunt:
– Toate duminicile anului liturgic (de la vecernia de sâmbătă după-amiază la vecernia de duminică după-amiază);
– De la Paște la Cincizecime (de la Dumnezeiască Liturghie pascală până la Vecernia din Duminica Cincizecimii);
– În cele 12 zile de la Crăciun la Bobotează;
– În timpul unei hirotonii de diacon, preot sau episcop (în afară de candidatul la hirotonie);
– La citirea Sfintei Evanghelii – cuvintele ”Ințelepciune, drepți!” ne indică faptul că trebuie să rămânem în picioare.
În celelalte zile, de luni până sâmbătă, se poate îngenunchea și chiar este de trebuință lucrul acesta, arătând prin această pocăința pentru păcatele pe care le săvârșim în fiecare clipă a vieții noastre, cerând astfel, prin atitudinea smerită a îngenuncherii, milostivirea lui Dumnezeu, iertarea și izbăvirea noastră din moarte. Duminică însă, fiind ziua bucuriei pentru învrednicirea noastră de Împărăția lui Dumnezeu, prin Învierea Mântuitorului, îndrăznim a privi către cer, prin poziția verticală a trupului, așteptând împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu către noi, și deci nu mai îngenunchem.
Cu toate acestea, hotărârile Sinoadelor la care am făcut referire au un caracter disciplinar, urmărind uniformizarea practicii creștine în toate comunitățile creștine. Așa încât, dacă unii credincioși doresc să îngenuncheze la momentele mai importante ale Sfintei Liturghii, chiar și în ziua Duminicii, ei trebuie înțeleși și îngăduiți, nefiind mustrați și judecăți din această pricină. Aceasta întrucât se întâmplă ca unii dintre credincioșii noștri să nu aibă în timpul săptămânii râvnă sau timpul necesar pentru a-și pleca genunchii la rugăciune, simțind această nevoie a îngenuncherii măcar acum, în ziua Duminicii, în vremea șederii lor la Sfânta Liturghie.
Iar perioadele de „îngenunchere canonică” în biserică sunt:
– Îngenuncherea este poruncită de Biserică atunci când episcopul, preotul sau diaconul ne invită să îngenunchem: „Plecând genunchii noștri, Domnului să ne rugăm!”.
– În timpul Dumnezeieștii Liturghii a Darurilor mai-înainte-sfințite;
– În timpul slujbelor din Postul Mare (în afară de sâmbătă și duminică);
– În timpul slujbei Paraclisului Născătoarei de Dumnezeu din luna august (în afară de sâmbătă și duminică);
– Începând cu Vecernia Cincizecimii (duminică după-amiază);
De asemenea se îngenunchează în timpul tainei sfintei spovedanii și la rugăciunea dinainte de Împărtășanie; Rugăciunea de după Împărtășanie se rostește în picioare.
Surse: crestinortodox.ro, Ziarul Lumina