Tâlcuirea Evangheliei care se va citi mâine la Sfânta Biserică, de Ajunul Naşterii Domnului! Despre părinţii după trup ai Pruncului Iisus:
Evanghelia Duminicii Sfintilor Parinti dupa trup ai Domnului:
“Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe David regele;
David a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon;
După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos.
Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.
Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: “Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu“. Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus. (Matei 1 1-25)
PS SEBASTIAN, EPISCOPUL SLATINEI despre vindecarea arborelui genealogic
“Dreptmaritori crestini,
Pentru doua motive cred ca au socotit Sfintii Parinti ca este bine ca astazi, inainte de Craciun, sa fie subliniata umanitatea Mantuitorului Iisus Hristos. Intai, spune Sfantul Apostol Pavel: “Intr-adevar, nu a luat firea ingerilor, ci samanta lui Avraam a luat” (Evr. 2, 16), aratand astfel ca Mesia Hristos nu a fost inger dupa cum in mod gresit credeau unii, dar nici numai Dumnezeu, dupa cum, la fel de gresit, au crezut altii. Nu a voit Dumnezeu sa mantuiasca lumea printr-un inger, caruia foarte lesne i-ar fi putut porunci sa se supuna, cu firea sa nemateriala, tuturor suferintelor pe care viata aceasta pamanteasca. I Le-a rezervat Mantuitorului intrupat. Nu a voit, de asemenea, sa mantuiasca lumea nici prin Fiul doar ca Dumnezeu, ci a dorit ca Acesta sa ia asupra Sa firea cea omeneasca, adica sa Se intrupeze. Evanghelia de astazi ne atrage atentia, asadar, ca Iisus Hristos a fost nu numai Dumnezeu, ci si Om. Si pentru aceasta ne arata concret care sunt stramosii Sai: ca provine din neamul lui Avraam, Isaac, Iacov, David, Solomon si ceilalti, de trei ori cate patrusprezece neamuri. De ce atatea? Pentru ca patrusprezece inseamna de doua ori sapte, iar sapte este numar sfant; este simbolul sfinteniei. Si S-a nascut Iisus Hristos pe acest pamant atunci cand de trei ori cate patrusprezece neamuri au „plinit vremea” (Gal. 4, 4). Acesta este unul din motivele pentru care pericopa evanghelica de astazi ne enumara toate aceste neamuri ale Domnului – pentru a ne convinge ca El a fost si Om, si deopotriva ca Om si Dumnezeu a patimit, a suferit batai si ura, a fost rastignit, iar dupa aceea S-a ridicat din morti, inviind tot neamul omenesc.
In al doilea rand, evanghelia de astazi vrea sa ne mai spuna si ca Iisus Hristos S-a nascut dintr-un neam anume, asa dupa cum si noi oamenii ne nastem dintr-un anumit neam. Nu ne creeaza Dumnezeu ca pe Adam, fara stramosi, ci fiecare dintre noi ne tragem dintr-un neam anume; avem stramosi, parinti si, la randul nostru avem copii, nepoti si stranepoti.
Iata-l asadar pe om ca o za in acest lant al creatiei, caci Dumnezeu nu creeaza suflete din nimic, ci deopotriva din fiinta parintilor si stramosilor lor si din darul Sau. De aceea la un moment dat Dumnezeu, in Vechiul Testament, a spus:
“Asculta, Israele: Eu Domnul Dumnezeul tau sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii, pentru vina parintilor ce Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam, si Ma milostivesc pana la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele” (Ies. 20, 5).
Dumnezeu insusi priveste omenirea in aceasta legatura de zale ale unui singur lant, pentru ca El a creat un singur cuplu de oameni, din care ne-am nascut apoi toti.
Ce inseamna ca pedepseste pe copii pana la al treilea si al patrulea neam pentru vina parintilor lor? Este oare Dumnezeu nedrept ori razbunator? Vi-L imaginati, oare, stand undeva la un „birou” si calculand: “Vasazica, acesta a facut atatea pacate, inseamna ca voi avea de-a face cu fiii, cu nepotii, cu stranepotii si stra-stranepotii lui…” Priviti oare faptul acesta, de a purta vina parintilor nostri in noi atat de „exterior” si de „contabil”? V-ati gandit vreodata la asta? Credeti ca se apuca Dumnezeu sa tina socoteala pacatelor noastre, impartindu-le pe nepoti si pe stranepoti in mod atat de „matematic”? Nu, dragii mei, este vorba despre un rau pe care ni-l facem singuri! Cum aceasta?! A pus Dumnezeu in noi, in „lantul” acesta al omenirii, legea potrivit careia ne putem ridica unii pe altii, ispasind unii pentru altii, dar si „afectandu-ne” unii pe ceilalti, pentru ca lantul este unul si se indreapta catre acelasi Dumnezeu.
Fiecare dintre noi, am spus, ne nastem dintr-un anumit neam; trup din trupul parintilor nostri si, ceea ce este si mai interesant, suflet din sufletul lor. E adevarat ca Dumnezeu adauga partea Sa si darul Sau la crearea si la „infiintarea” fiecarui suflet, insa in buna masura fiecare dintre noi mostenim pe inaintasii nostri pe linie genealogica. Aceasta este o realitate cat se poate de evidenta: copiii seamana cu parintii si bunicii lor nu numai fizic, ci si spiritual. Mostenesc darurile sufletesti ale parintilor, ale stramosilor si mosilor lor. Poarta in ei atat frumusetea si uratenia fizica si spirituala, cat si pacatele si virtutile lor.
In mod cu totul exceptional, Dumnezeu intervine totusi, uneori, inzestrand oameni deosebit pentru misiuni deosebite. In mod normal insa si, in general, fiecare tragem dupa noi acest lant al parintilor si stramosilor nostri. Sufletul lor curat sau intinat contribuie deopotriva la curatirea ori intinarea sufletului nostru. Iata o pricina in plus ca fiecare dintre noi – si mai cu seama cei care aveti familie – sa va puneti problema la modul cel mai responsabil. Dati nastere la copii. Sa luam aminte, insa, ca relele pe care le savarsim noi, viata dezordonata sau necredinta noastra afecteaza sanatatea fizica si spirituala, si deci fiinta copiilor nostri! Intr-un fel sau altul, datorita iresponsabilitatii noastre, ne facem dusmanii – atat fizic, dar mai ales spiritual – copiilor care iau fiinta din noi. Asadar, purtam in noi virtutile si pacatele parintilor si stramosilor nostri, iar cei de dupa noi vor purta in ei virtutile si pacatele noastre. Si asa dupa cum Adam a nascut spre pacat si spre blestem intregul neam omenesc, Iisus Hristos trage astazi dupa Sine acelasi neam, incepand cu Avraam – socotit Parintele neamului lui Israel si al omenirii intregi; trage dupa Sine intregul neam pamantesc si mantuieste lumea.
Hristos Domnul nu S-a nascut pe pamant pentru Sine – pentru ca nu avea nevoie sa Se nasca, deoarece Se nascuse deja din veci din Tatal, dupa cum spunem de fiecare data in Crez – ci S-a intrupat pentru stramosii Sai dupa trup: pentru Avraam, Isaac, Iacob etc, mantuind tot neamul pamantesc, cazut prin cel ce a atras asupra lui blestemul. Exista, deci, si fenomenul invers. Copiii poarta in ei vina parintilor lor, dar pot si stopa aceasta perpetuare a pacatelor si a slabiciunilor in cadrul neamului lor. Si, la modul acesta, fiecare dintre noi suntem datori sa ne vindecam propriul arbore genealogic, pentru ca raul sa nu se mai perpetueze in neamul nostru.
Imi aduc aminte si ce mi-a spus un parinte: Eu m-am facut calugar, zice, pentru ca am citit intr-o carte asa: Cel care se face calugar isi mantuieste neamul pana la a saptea generatie. Cum adica? Prin nevointa lui, prin asceza lui, prin viata lui de sfintenie, prin viata lui curata, prin rugaciunea pentru parinti si pentru stramosi isi vindeca arborele genealogic imbolnavit adesea de pacat.
Iubiti credinciosi,
Se spune despre Vespasian, imparatul Romei ca, prin anii 70 d.H., a adunat intr-o zi senatul si a facut sfat cautand un nume mai potrivit pentru zeitatea lor suprema. Si, luand senatorii cuvantul pe rand, unul a sustinut ca numele zeului lor ar trebui sa exprime numaidecat puterea si stapanirea, pentru ca prin putere, prin vitejie si victorii marete romanii au facut atat de intins imperiul lor. Altul, luand cuvantul, a spus: Nu, zeul nostru suprem trebuie sa poarte insemnele bogatiei si bunastarii, avand in vedere faimoasele drumuri pe care le-au construit romanii, apeductele, amfiteatrele si celelalte cladiri grandioase, ramase celebre pana astazi. Altul a zis: Nu, ci zeitatea noastra suprema ar trebui sa se distinga prin intelepciune si cultura, pentru cultura creata de Imperiul Roman. A fost insa si o voce care a aratat ca mai presus decat puterea ori bogatia, mai mare decat intelepciunea si cultura, si mai pretios decat orice dar de pe acest pamant este unul care le intrece pe toate: iubirea. Si a argumentat:
Daca vom hotari ca zeitatea noastra suprema sa poarte expresia puterii, nu toti oamenii vor fi puternici. Daca vom face pe zeul nostru simbol al bogatiei, nu toti oamenii vor fi bogati. Asemenea, daca ar fi intruchiparea culturii, nu toti vor avea cultura. Insa, daca vom face din zeitatea noastra suprema zeul iubirii, cunoastem cu totii prea bine ca nimeni niciodata, in lumea aceasta, nu va putea trai fara iubire…
Ce intelept cuvant! Dumnezeul nostru, al crestinilor, oare cum se numeste? Va amintiti cuvantul „Apostolului iubirii” – Sfantul Evanghelist Ioan – , care spune ca
„Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, caci Dumnezeu este iubire“? (I In. 4,8).
Este lucru invederat, potrivit invataturii noastre de credinta ca, fara iubire fata de Dumnezeu, fara iubirea Lui fata de noi si fara iubirea noastra intreolalta si “bunavoire”, cum cantau ingerii la nasterea lui Hristos, nu ar putea trai nimeni.
De aceea, este cazul acum, la Craciun, mai mult ca oricand, sa ne aducem aminte de cuvintele acestea:
“Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara…” (In. 3, 16),
precum si de frumosul irmos:
“Hristos se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul, si cu veselie laudati-L popoare, ca S-a preaslavit“ [1].
Este imnul cu care Biserica noastra se straduieste de aproape o luna de zile, prin intonarea lui la sfintele slujbe, sa atraga atentia ca in curand Se va naste Hristos. Ca Dumnezeu a iubit lumea atat de mult, incat si-a dat pe propriul Sau Fiu din iubire – supremul sentiment ce calauzeste si insufleteste omenirea, nepieritorul sentiment ce se identifica cu Dumnezeu insusi.
Dragii mei,
Ascultam de cateva zile bune frumoasele colinde inchinate acestui maret eveniment din viata omenilor. Am inceput deja sa traim sensibilitatea si frumusetea acestei sarbatori. Am intrat in atmosfera celei mai placute perioade a anului. Am inceput sa respiram deja aerul si mireasma deosebita a colindelor si a gingasiei Micului Hristos ce Se va naste peste numai cateva zile in ieslea Betleemului. Va intreb, insa, ne-am hotarat noi sa intampinam acest praznic frumos al crestinatatii asa cum se cuvine? Ne-am decis sa-L primim noi pe Micutul Prunc, abandonat atunci intr-o pestera, pentru ca nu s-a gasit nimeni in stare sa-L primeasca in casa sa? Si daca da, ne-am gandit sa-L primim cu suflete calde, mai calde decat raceala ieslei din Betleem? Am inceput sa ne schimbam faptura noastra, sa o facem mai binevoitoare decat atitudinea batranului Craciun, care nu a putut oferi Fecioarei Maria si batranului Iosif alt salas sa-L nasca pe Hristos, decat numai pestera rece? Ne-am propus sa primim Craciunul acesta cu inima mai curata decat albeata zapezii care invesmanteaza natura intreaga si o face atat de frumoasa? Am inceput, dragii mei, sa simtim in fiinta noastra ca Hristos Se naste?… Peste cateva zile, asadar, Hristos Se naste. Tu cum Il vei primi? Tu ce ai facut ca El sa Se nasca si pentru tine? Sa Se nasca si in sufletul tau? Sa fie si in sufletul tau sarbatoare si praznic, asa cum a fost acum doua mii de ani in Betleem, cand S-a nascut Hristos? Tu ce esti gata sa faci pentru asta?…“
[1] Irmosul Cantarii I de la Catavasiile Craciunului
(din: † Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)