După Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare prăznuită de Biserica Ortodoxă Română pe 29 august, ziua de 30 august aduce în calendarul ortodox pomenirea altor sfinți, și anume, Sfinții Ierarhi: Alexandru, Ioan si Pavel cel Nou, Patriarhii Constantinopolului.
În urma Sinodului de la Nicea, Sfântul Alexandru, care avea deja aproape 70 de ani, a continuat să apare Credința Ortodoxă în față intrigilor lui Arie și a acoliților săi. Unii au spus chiar că sfântul Alexandru ar fi făcut mai multe călătorii apostolice în Tracia, Macedonia, Tesalia și în insulele grecești pentru a predică credința Sinodului ortodox de la Niceea.
Sfântul Alexandru, cel supranumit „protectorul omenirii”, este unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii și un apărător neînfricat al credinței creștine. A trăit la începutul secolului al IV-lea, pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare și a fost ucenic al Arhiepiscopul Mitrofan al Bizantului. Ierarhul a dus o viață modestă, fără știința cărților însă, datorită virtuțiilor sale a fost considerat îndeajuns de demn încât să îl slujească pe Sfântul Mitrofan, iar apoi să ajungă el însuși Patriarh.
Conform tradiței, cu ocazia acestei sărbători credincioșii nu au voie să-și vorbească de rău aproapele și trebuie să dea dovadă de compasiune față de cei năpăstuiți de soartă.
Numele Alexandru reproduce vechiul nume persan Aleksandros. În Grecia antică, cea mai veche atestare provine din Iliada, Aleksandros fiind un alt nume al lui Pariş, fiul regelui Priam. Femininul Aleksandra apare prima dată în Descrierea Eladei a lui Pausanias, ca supranume pentru Casandra, sora lui Paris. Aleksandros este considerat un nume compus din verbul grecesc alexo – a apăra, a proteja şi andros, formă de genitiv a substantivului aner – bărbat, om, element frecvent în onomastica greacă. Aşadar, semnificaţia numelui Alexandru ar fi care îi apară pe oameni.
