De ce aprindem candele înaintea icoanelor?
Mulți creștini se întreabă adeseori de ce trebuie să aprindem candele înaintea icoanelor. O astfel de întrebare i-a fost adresată și Sfântului Nicolae Velimirovici de unul dintre cei cu care coresponda prin scrisori.
Una dintre practicile des întâlnite în Ortodoxie este aprinderea candelelor sau a lumânărilor înaintea icoanelor. Aceasta este săvârșită atât de preoți în biserică, cât și de monahi, monahii sau simpli credincioși în casele lor.
Mulți creștini se întreabă adeseori de ce trebuie să aprindem candele înaintea icoanelor. O astfel de întrebare i-a fost adresată și Sfântului Nicolae Velimirovici de unul dintre cei cu care coresponda prin scrisori. Răspunsul sfântului a fost concretizat în șapte motive principale, ușor de înțeles și de urmat, așezate cu înțelepciune la inima cititorului în Scrisoarea a XVIII-a, publicată în Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, 2002.
În primul rând, sfântul ne amintește că a noastră credință este lumină, iar Lumina este Hristos. Deci, în centrul rugăciunii pe care noi o facem în fața icoanelor luminate de blânda flacără a candelei este Hristos.
Pe de altă parte, candela aprinsă luminează chipul sfântului reprezentat în ea, pentru că sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
În al treilea rând, lumina candelei ne amintește de faptele noastre cele întunecate, de gândurile noastre viclene și rele, vădindu-le și mustrându-ne pentru acestea. Totodată, ne dă râvnă pentru a împlini porunca lui Hristos: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.
Al patrulea motiv pe care Sfântul Nicoale Velimirovici îl amintește în scrisoarea sa este acela că, prin lumina candelei, noi aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care s-a jertfit pentru noi. Este un semn de recunoștință pentru toate binefacerile revărsate asupra vieții noastre.
Mai departe, ni se aduce la cunoștință că fiii întunericului urăsc Lumina, iar noi aprindem candela tocmai pentru a îndepărta orice umbră de frică și gânduri care ne abat de la rugă.
Prin cel de-al șaselea motiv, Sfântul Nicolae Velimirovici ne amintește de untdelemnul și fitilul care ard în candelă, arătând că viața noastră trebuie închinată lui Dumnezeu, arzând de dragoste pentru El și mistuind prin rugăciune și smerenie toate patimile.
În ultimul rând, candela materialnică nu poate fi aprinsă fără mâna noastră. Așa și candela lăuntrică nu poate să se aprindă fără harul lui Dumnezeu și fără rugăciune și stăruință pentru iertarea păcatelor noastre.
***
Răspunsuri oferite de părintele Ilarion Argatu
– Părinte, candela mea uneori este roşiatică, adică uleiul din candelă şi altă data deşi nu am schimbat uleiul şi nici n-am spălat candela, uleiul devine normal, la culoarea lui naturală, aceasta înseamnă ceva ?
-Să ştiţi dumneavoastră, că, atunci când sunt trimise vrăji asupra casei respective, diavolul vine şi colorează întâi uleiul de la candelă, semn că e prezent acolo în casa aceea. În zadar schimbi uleiul sau speli candela că din nou se va colora, numai când pleacă diavolul revine la culoarea normală.
– O doamnă a venit la părintele împreună cu un preot (ruda ei), despre care, ea spusese părintelui că se roagă când e lună nouă şi mai multe, din care reieşea că e şi vrăjitor. Acel preot nu a pus nici o întrebare părintelui Ilarion, dar la plecare a cerut binecuvântare de la părintele, cum a văzut că făceau şi ceilalţi oameni când plecau.
-Părinte, binecuvântaţi-mă şi pe mine !
-Pe care, pe acela negru sau cel alb, pe care să-l binecuvintez? Îl întreabă părintele aspru. Oamenii se uitau lung pentru că ştiau de ce spune părintele aşa. Au mai pus oamenii întrebări şi din nou preotul acela cerea binecuvântare :
-Părinte, binecuvântaţi !
-Dar nu mi-ai spus matale, pe cine să binecuvintez pe cel negru sau pe cel alb. Preotul respectiv nu spunea nimic, dar privea stânjenit în jur, să vadă cine aude şi pricepe ce-i cu el. După puţin timp cere din nou binecuvântare mai încet :
-Părinte, binecuvântaţi-mă !
-Te-am întrebat ceva pe matale, pe care pe cel negru sau pe cel alb, pe care să-l binecuvântez. Ruşinat, preotul acela s-a retras crezând că noi n-am observat că părintele n-a vrut să-l binecuvânteze. Când cer vrăjitorii binecuvântare, preotul trebuie să-i descopere şi să nu-i binecuvinteze indiferent cine ar fi şi în viaţa socială.
– La carte spune: “pe vrăjitori, pe descântători şi orice fel de ghicitori scoateţi-i din mijlocul vostru şi ucideţi-i cu pietre”. Este singurul loc unde spune că ai voie să ucizi, pe aceşti vrăjmaşi vrăjitori. Pentru vrăjmaşii oamenilor te rogi la Dumnezeu ca să-i îmblânzească, dar pe “vrăjmaşii diavoli” iţi dă voie Dumnezeu să-i ucizi. Pe vremea mea, cu ani în urmă, era un vrăjitor la 7 sate, va veni vremea în care vor fi 7 vrăjitori într-un sat şi 1 preot la 7 sate.
– Cele mai multe vrăji, le fac vrăjitoarele la sărbătorile mari, la praznicele împărăteşti, cum ar fi:de Crăciun, de Anul Nou, de Bobotează, de Sfintele Paşti, de Înălţare, de Ziua Crucii, în zilele de Duminică, în zilele de post: miercurea şi vinerea şi mai ales în cele patru posturi mari de peste an. Deoarece în aceste zile se vorbeşte cel mai mult despre Dumnezeu, se propovăduieşte Cuvântul lui Dumnezeu, se săvârşesc faptele credinţei, omul se căieşte şi se smereşte pentru păcate, ş.a.m.d. Astfel, diavolii şi vrăjitoarele se opun la toate acestea.
– Un domn de vreo 4o ani a venit la părintele pentru următoarea problemă:
-Părinte, sunt un om credincios, am doi copii îmi iubesc familia şi încerc să fac bine în general. Nu ştiu însă ce se întâmplă, de fiecare dată când merg la Liturghie vine o femeie mai în vârstă şi mă mângâie pe spate. Din clipa aceea devin agitat, nu mai sunt atent la slujbă, plec nervos acasă şi în loc de pace şi dragoste iese scandal.
-Aceea este vrăjmaşa matale, a familiei, te rogi să-i dea Dumnezeu griji noi, sau să pună hotar răutăţii ei.
-Părinte, dar dacă eu mă rog împotriva ei, cum mai este cu „Tatăl Nostru”, cum mai spun eu şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”?
-Aceste cuvinte nu sunt puse în rugăciunea „Tatăl Nostru” şi pentru vrăjitori, ci pentru oamenii vrăjmaşi, adică aceia care râd de matale, te jignesc, pe aceia nu te superi, îi ierţi dar nu pentru vrăjitori – vrăjmaşii omului şi ai lui Dumnezeu. Te rogi să-i piardă Dumnezeu, că, de ucis cu pietre nu mai poţi, s-au dus timpurile acelea, dacă faci asta, te închide miliţia. Te rogi lui Dumnezeu să pună hotar răutăţii lor. Aceşti vrăjitori fac rău oamenilor, râd de preoţi, spun că nu sunt buni de nimic preoţii, că ei au mai multă putere.
Sursa: http://www.parinteleilarionargatu.ro.